G4Media.ro

Ce se ascunde în spatele recunoaşterii de către SUA a suveranităţii Israelului…

Ce se ascunde în spatele recunoaşterii de către SUA a suveranităţii Israelului asupra Înălţimilor Golan şi de ce ambasadele se mută de la Tel Aviv

Donald Trump va semna un document prin care SUA recunosc suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan, ocupate de Israel, dar care conform dreptului internaţional sunt parte a Siriei. Naţiunile Unite se opun acestei decizii, subliniind că statutul acestui podiş a rămas nemodificat. Dar ce se ascunde în spatele acestor declaraţii? Citește mai jos o  analiză complexă realizată de publicația sârbă Telegraf, preluată de Rador.

Nu se întrevede vreun sfârşit al conflictului dintre israelieni şi palestinieni. Nu era nevoie de rachetele recent lansate de Hamas din Fâşia Gaza, care au lovit locuinţe evreieşti, ca să aflăm acest lucru.

Deşi pare că nu există o legătură directă între aceste evenimente şi campania dusă în vederea transferării ambasadelor străine de la Tel Aviv la Ierusalim, evenimentul în sine nu poate fi analizat în afara contextului luptei pentru recunoaşterea internaţională a Ierusalimului drept capitală a statului Israel şi a anunţatei recunoaşteri de către Washington a anexării Înălţimilor Golan de către statul Israel.

De aceea este nevoie de o scurtă recapitulare a acestei chestiuni şi a evenimentelor ce au jalonat ultimii ani, precum şi de o anticipare a celor ce vor urma. Pe scurt, conflictul îşi are rădăcinile în sfârşitul primului război mondial, când Imperiul Otoman a dispărut, iar Marea Britanie a obţinut guvernoratul Palestinei, mai exact a primit mandat din partea Ligii Naţiunilor pentru soluţionarea viitorului statut al acestui teritoriu.

Acest statut nu a fost soluţionat, dar nici nu a putut fi oprită mutarea masivă a evreilor pe acest teritoriu, deşi oficial aceasta a fost interzisă. După al doilea război mondial, la sfârşitul anului 1947, ONU a propus un plan de împărţire a Palestinei într-un stat arab şi unul evreiesc, cu Ierusalimul divizat în două, sub conducere internaţională.

Evreii au acceptat acest plan, palestinienii l-au respins. A izbucnit astfel războiul israeliano-arab din anul 1948, în care nou-creatul stat Israel s-a luptat singur împotriva Egiptului, Iordaniei, Libanului, Siriei, Irakului şi Arabiei Saudite şi a învins. Consecinţa a fost alungarea masivă a palestinienilor şi anexarea unor teritorii ce nu aparţineau Israelului conform planului ONU, cu excepţia Cisiordaniei, care a fost ocupată şi anexată de Iordania, şi a Fâşiei Gaza, ocupată de Egipt.

Important de reţinut este că atunci Israelul a ocupat Ierusalimul de Vest, pe care l-a tratat încă de la bun început ca fiind capitala sa. Primul premier israelian, David Ben-Gurion, a declarat în decembrie 1949 că doar din motive externe şi-a organizat statul Israel sediul guvernului la Tel Aviv, şi că „pentru statul Israel, a existat dintotdeauna şi va exista mereu o singură capitală — Ierusalimul Etern“.

Sursa. Israelshabbatschalom

Ierusalimul de Est a rămas sub controlul Iordaniei până la Războiul de şase zile din anul 1967, când israelienii au ocupat Fâşia Gaza, Peninsula Sinai, Podişul Golan şi Cisiordania, împreună cu Ierusalimul de Est. La data de 30 iulie 1980, Knessetul (Parlamentul israelian) a adoptat Constituţia privind Ierusalimul, care este proclamat „capitala unică şi indivizibilă“ a statului.

Curtea Supremă a Israelului a interpretat această proclamaţie ca un act de anexare a Ierusalimului de Est, deşi ea nu este menţionată explicit în document.

Lumea întreagă a condamnat acest act. Consiliul de Securitate al ONU, prin Rezoluţia 478 din 20 august acelaşi an, a anunţat că decizia este nulă şi că încalcă dreptul internaţional. Statele membre ONU au fost invitate să îşi retragă reprezentanţele din Ierusalim şi să le transfere la Tel Aviv; la apel au răspuns 22 din cele 24 de ţări care aveau, la momentul respectiv, ambasade în Ierusalimul de Vest, iar cele două state care nu au plecat atunci, Costa Rica şi El Salvador, au plecat în anul 2006.

Între timp, Congresul SUA, aflat sub control republican, a adoptat în anul 1995 Legea privind ambasada SUA la Ierusalim, prin care acest oraş este recunoscut ca fiind capitala indivizibilă a statului Israel şi prin care se cere autorităţilor de la Washington să mute ambasada până la data de 31 mai 1999. Dar legea prevede posibilitatea ca preşedintele să semneze din 6 în 6 luni amânarea aplicării legii până la momentul „îndeplinirii tuturor condiţiilor”, ceea ce au făcut toţi preşedinţii americani de până la Trump: Clinton, Bush jr. şi Obama.

Trump a semnat şi el prima amânare în iulie 2017, dar imediat după aceea, Senatul a votat în unanimitate o rezoluţie prin care se marchează aniversarea a 50 de ani de la unificarea Ierusalimului şi care îl invită pe preşedinte să aplice legea. La sfârşitul lui 2017, Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitală a statului Israel şi a anunţat mutarea, deşi a fost nevoit să mai semneze o amânare. În fine, la 14 mai 2018, ambasada SUA a fost mutată oficial. Data a fost atent aleasă: în acea zi se aniversau 70 de ani de la Declaraţia de Independenţă a Statului Israel, adică 70 de ani de existenţă a acestui stat.

Acest fapt a stârnit, cum era şi normal, furia ţărilor arabe, în special a palestinienilor, care se simt direct ameninţaţi ca urmare a acestui act. Statutul Palestinei încă nu este soluţionat, este un fel de stat-nebuloasă aflat practic sub ocupaţia Israelului (după Războiul de 6 zile, Iordania a „dăruit” palestinienilor Cisiordania, acum ocupată de Israel, iar Egiptul a făcut acelaşi lucru cu Fâşia Gaza, din care Israelul s-a retras în mod unilateral acum 15 ani).

De jure, Statul Palestina există (aşa-numita Autoritate Palestiniană), deşi chestiunea este încă în litigiu din punct de vedere juridic, iar capitala sa este de asemenea Ierusalimul, dar sediul temporar al Autorităţii este la Ramallah, în Cisiordania.

Acestea fiind zise, recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului de către SUA reprezintă o poziţionare directă de partea statului evreu în actualul conflict, deoarece şi cealaltă parte are aceleaşi pretenţii în privinţa Oraşului Sfânt. Se înţelege, palestinienii nu s-ar fi revoltat dacă Trump ar fi recunoscut Ierusalimul drept capitala Palestinei, dar acesta este deja un exemplu de subiectivitate naţională pe care o avem cu toţii şi cu care suntem şi noi, sârbii, destul de familiarizaţi.

Teoretic, palestinienii doresc împărţirea Ierusalimului, astfel încât Ierusalimul de Vest să devină capitala Israelului, iar cel de Est – al Palestinei (aceasta este şi poziţia Rusiei, şi a majorităţii statelor ONU).

Doar o ţară a urmat, până în acest moment, modelul Americii, şi anume Guatemala, astfel că momentan doar două ţări au ambasade la Ierusalim; Ecuadorul anunţase şi el mutarea, dar a renunţat. În ultimele luni, mai multe state au anunţat că plănuiesc, sau au în vedere mutarea. De exemplu Brazilia, care are un nou preşedinte de dreapta, Bolsonaro, sau Cehia; chiar în aceste zile, premierul României, Viorica Dăncilă, a anunţat că va recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi că va începe mutarea ambasadei.

La sfârşitul anului trecut a izbucnit un „scandal“ după ce Tomas Sandell (jurnalist finlandez, fondator al Coaliţiei Europene pentru Israel, un grup de lobby pro-Israel pe lângă UE) a declarat că Angela Merkel face presiuni asupra liderilor ţărilor central şi est-europene pentru a-şi menţine ambasadele la Tel Aviv, pentru a nu pune în pericol Acordul nuclear semnat cu Iranul. Acelaşi Sandell susţine că Merkel a avut o convorbire telefonică pe această temă şi cu preşedintele României, Klaus Iohannis (care, dealtfel, este de origine germană), care a criticat imediat anunţul făcut de premier şi a anunţat blocarea acestui demers.

Desigur, am pus cuvântul „scandal“ între ghilimele, deoarece este vorba de o formă normală de acţiune politică, de care niciuna din tabere nu este străină (mai exact: toţi procedează astfel), căreia i s-a acordat o importanţă exagerată în presa israeliană, deoarece sunt puse în discuţie acţiunile cancelarului german împotriva unor interese ale statului Israel. Oricum, dacă doamna Merkel ar fi făcut acest lucru, indiferent de motivele sale, a acţionat cu respectarea dreptului internaţional (dacă mai interesează acest lucru pe cineva din lumea asta).

Desigur, după cum ştiţi, ambasadele nu sunt singurele forme de misiuni diplomatice, mai există şi consulatele. În acest moment, opt ţări – toate din Europa (dacă putem considera şi Turcia stat european) – au deschis consulate la Ierusalim. Este vorba de Belgia, Franţa, Grecia, Italia, Spania, Suedia, Turcia şi Regatul Unit. Acestea nu sunt acreditate direct nici la administraţia oraşului, nici la autorităţile israeliene şi nici la cele palestiniene; ele funcţionează în conformitate cu planul ONU din 1947 (pe care un mare număr de jurişti îl consideră singurul document valabil şi baza viitoarei soluţionări a conflictului), conform căruia Ierusalimul este un oraş liber.

Am pomenit deja mai sus că acum se vorbeşte şi despre faptul că Donald Trump va semna un document prin care SUA recunosc suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan, care se află în continuare sub ocupaţia sa şi care, conform dreptului internaţional, sunt parte a Siriei.

Dar nu şi conform dreptului israelian, deoarece la sfârşitul anului 1981, Knessetul a adoptat o lege prin care se declară anexat acest teritoriu. Consiliul de Securitate, prin Rezoluţia 497, a declarat nul acest act unilateral. Fiind vorba de un teritoriu de o importanţă deosebită pentru Israel, deoarece de aici întregul stat poate fi bombardat în mod direct, se aşteaptă în mod iluzoriu o retragere din această poziţie strategică fără conflict.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a criticat acţiunile Administraţiei Trump, care în opinia sa ignoră recomandările Consiliului de Securitate, şi a acuzat SUA de încălcare a deciziilor ONU. Federaţia Rusă nu va urma această cale, după cum nu o vor face nici membrele de frunte ale UE.

„Această poziţie a Americii, de a recunoaşte anexarea Podişului Golan, este un act de dispreţ la adresa arabilor, este o exprimare a puterii şi atât. Americanii dau un exemplu negativ altor state. Naţiunile Unite trebuie să rămână ferme în jurul rezoluţiilor votate. Dacă mă întrebaţi în ce fel va influenţa acest fapt chestiunea Kosovo, trebuie să precizez că noi nu putem renunţa la suveranitatea asupra Kosovo şi Metohija” – a declarat la rândul său diplomatul Vladislav Jovanović, fost ambasador al Iugoslaviei.

Chestiunea israeliano-palestiniană a devenit rapid un măr al discordiei între SUA şi aliaţii săi de pe Bătrânul Continent. Iar consecinţele recunoaşterii anexării Podişului Golan pot fi mult mai grave decât atitudinea Washingtonului referitoare la statutul Ierusalimului.

Sursa: Telegraf/ Rador/ Sura Foto: Ambasada Statelor Unite în Israel

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

29 comentarii

  1. Întreb pentru un prieten, dacă țările arabe nu recunosc dreptul Israelului la existența, de ce țările “civilizate” sunt forțată de onu sa recunoască existența “Palestinei” care e doar o enclava menținută artificial de arabi? Palestina era pe vremuri doar un ținut care cândva a aparținut Siriei cam cum Cadrilaterul sau Basarabia au aparținut pe vremuri României…

    • Raspuns pentru prietenul tau: pentru ca nu toata lumea „civilizata” se roaga la religia banului.
      Palestina este un teritoriu aflat sub ocupatie militara de 50 de ani. Fasia Gaza este cel mai mare lagar de concentrare din istoria omenirii. Mai devreme sau mai tarziu istoria va consemna asemanarile dintre exterminarea poporului palestinian si holocaustul nazist. Victimele au devenit calai.

  2. Buna prezentarea dar nu am inteles secretul „ce se ascunde în spatele recunoaşterii SUA …” asa cum titlul pretinde ca clarifica.

    • Simplu. Apa. Platoul Golan este singura sursa de apa potabila din regiune. Cine controleaza apa, controleaza viata..

  3. Problema a inceput dupa primul razboi mondial???? Asta pt ca asa va convine voua, leftisti educati exckusiv pe fezbuk! Pe sirb il inteleg, il arde Kosovo si a gasit o slehata intreaga de needucati antisemiti care sa puna botul la o analiza de gradinita! Ierusalim e capitala Israelului, punct!

    • Corect. Problema a inceput cand evreii i-au macelarit pe canaaniti.

    • Ciocu mic postac pzdist!
      Masacrele comise de cei pe care-i aperi nu conteaza?

    • Tot asa “pe hash” erati si cand ati vrut sa distrugeti statul de drept si ati atacat fortele de ordine, sau chiar atat de inculti si ignoranti sunteti? Istorie zero barat, religie nu mai vorbesc, cultura generala nici nu mai am asteptari… antisemiti si troli useristi, securisto-comunistoizi ce sunteti!

    • @asistat: Sa inteleg ca nu ai citit nici macar Biblia? Cartea lui Joshua?.. Sau tu preferi varianta „crede si nu cerceta”?

    • Catre @ Nuvalasatipostacilor! . ,,Asistat” e rus. Este din acelasi cerc de interese cu Dragnea si Putin. Israelienii i-au ajutat pe sovietici sa faca bombele atomice:
      Spionii din SUA: Klaus Fuchs , sotii Rosenberg ; apoi Fizicianul sovietic Khariton a fost seful proiectului Super-Bombei Termonucelare in 3 cicluri de 100 Megatone
      (greutate: vreo 27 de tone) . De aceea ,,Asistat” , Dragnea si Putin sunt obsedati in incercarea de apropiere a acestor doua state: SUA si Israel.
      Numai o influenta in crestere a Israelului in SUA este de ajutor Rusiei, care se afla in plina prabusire a propriei pozitii strategice in fata SUA.
      Pentru ,,Asistat”, Putin si Dragnea Israelul este ultimul pai de care se agata inaintea scufundarii finale a puterii Rusiei.

    • PH. Ați lovit asistatu’ la incultură ??
      Și a fugit bietul.
      Dar revine! Numa’ sa mai citească un pic din biblie.

  4. Corect Pehash

  5. In primul rand acest articol e gresit Israelul pierdea războiul daca America nu intervenea mai ales la ce trupe au Egiptul . Nu s-a luptat singur a luptat cu USA pentru ca Zionisti sunt Americani in marea majoritate Israel=USA

    • Din capul locului Israel a avut tehnică militară americană și engleză, iar Egipt, Siria și Irak aveau armament sovietic. Părțile beligerante se acuzau reciproc de ajutor american, respectiv rusesc. Nici una dintre părți nu avea însă ajutor militar extern care să încline hotărâtor balanța. Adevărul e că într-o săptămână evreii au ocupat teritoriile amintite, dar puteau să avanseze chiar până în Damasc. Aste este – războiul de șase zile din 1967 este una dintre cele mai răsunătoare succese militare izraeliene din istorie.

  6. Apa se poate obţine şi prin desalinizare. Nu prin rachete Hamas lansate asupra locuinţelor evreieşti. Iar pacea se poate obţine prin bunăvoinţă.

    • Nu mai bate campii cu desalinizarea, de unde sa aiba bani pentru asa ceva, crezi ca acolo e Arabia Saudita???
      Una peste alta, SUA s-a ales cu cel mai prost presedinte din ultimii 30 de ani, sper sa nu-l mai voteze inc-o data!

    • Daca te uiti pe harta vei intelege rapid ca desalinizarea nu este o solutie decat pentru Israel.

  7. „acesta este deja un exemplu de subiectivitate naţională pe care o avem cu toţii şi cu care suntem şi noi, sârbii, destul de familiarizaţi.” – Noi, sarbii?
    Care este sursa articolului?

    • Articolul e doar un copy/paste de pe rador care a făcut un copy/paste de pe un site sârbesc… jurnalism românesc de înaltă clasa….

    • Harley, nu fi rău.
      Oamenii au explicat frumos de la început sursele.
      Că atare, uite, ne documentăm, răspundem, punem întrebări….mai puțin inspirate…?

  8. State arabe au atacat Israelul în trei războaie de agresiune majore: în 1948, 1967 şi 1973, dar au fost învinse. Ce ar putea împiedica/descuraja un stat să tot agreseze repetat un alt stat până reușește să-l învingă și să-l cucerească?

    Pierderea în oameni nu este un factor, deoarece statele care agresează alte state sunt dictatoriale și nu le pasă nici de oamenii lor proprii. SINGURUL factor disuasiv este teama de a pierde din propriile teritorii în cazul în care sunt învinși.

    În conformitatea cu aceasta, și contrar unei opinii larg răspândite dar nefondate, dreptul international NU interzice anexarea de teritorii de către statul agresat. Şi este foarte bine așa – din motivul de mai sus.

    • „Statul agresat” este cel care a aparut peste noapte, cu tancuri si avioane aduse din SUA? Si agresorul este poporul care se afla deja acolo?..

      Razboiul „de 6 zile” din 1967 a avut un singur agresor si a inceput cand Israelul a bombardat Egiptul pentru a-si asigura accesul la stramtoarea Tiran. Desi era in coltul opus al hartii, au invadat tot atunci si platoul Golan. A fost un razboi foarte scurt pentru ca adevaratul agresor isi pregatise din timp manevrele…

    • Că atare, a dreptului internațional invocat de către dvs, NIMENI in lumea asta nu a recunoscut, Internațional, anexarea Golan!?
      Ori eu nu am înțeles ce ați dorit a spune, ori sunteți într-o confuzie….

  9. Eu nu pot uita gestul inteligent al Românieide a menține legăturile diplomatice in timpul și după războiul de 7 zile când au fost ocupate inățimile Golan și Gaza, in ciuda faptului că URSS și toate țările din lagărul socialist, in corpore, ș-au retras ambsadorii din Israel.
    Acest gest, ne-a adus mari avantaje in anii 1980, cănd politica externă relativ independentă a României era sancționată de URSS, prin intârzirea peste limite, a livrării de iese de schimb pentru avioanele MIG. Atunci Israelul ne-a oferit la prețuri foarte avanajoase piese de la avioanele MIG, capturate la sol de la egipteni, in perfectă stare de funcționare, cu inclusiv rezerva de piese de schimb. Cu timpul avănd o politică echidistantă de țările arabe Romănia a reuțit să devină un mediator util in celațiile internaționale și să poată contribui la aplanarea multor conflicte generate atât de extremiștii arabi, cât și de extremiștii israelieni. Această atitudine in politica externă a adus mari avantaje economice și politice României, chiar și după anii 1990.
    Acest viraj brusc al politici externe in orientul apropiat, este cu atât mai surprinzătoare cu cât, toți analiștii de geopolitică au rămas foarte surprinși incă de la primă vizită a premierului român in Israel. Cred că politică externă aventuroasă a lui Dragnea in disperarea de a se apropia de SUA, unde presa a relatat că nu putut obține o viză de intrare, iar acum a încercat s-o folosească pe d-na Dăncilă precum un cal troian, a reaprins o nouă dispută internă. A folosi acest aspect sensibil de politică externă pentru un demers de suspendare a Președintelui Iohannis, care se străduie să ducă o politică externă echilibrată, și in lipsa unui candidat la fel de echilibrat la postul de ambasador, a continuat să prelungească interimatul, cred că a avut motivația de împiedica infiltrarea de actualul guvern a unei persoane de tipul premierului, care să nu poată menține politica echidistantă consacrată a României nu poate fi catalogată drept neglijență. D-ul Dragnea ar trebui să aibă răbdarea până cănd va ajunge Președintele României și atunci să-și asume această bruscă schimbare de direcție a politicii externe a României !.

    • Gestul „inteligent” al lui Ceauşescu a fost unul pur circumstanţial, iar nu de principiu. El urmărea să-şi protejeze de interferenţele sovieticilor domnia personală asupra ţării. A căutat prietenia Israelului nu deoarece credea că Israelul ar fi îndreptăţit în existenţa sa, ci pentru a obţine sprijin economic şi diplomatic din partea SUA, poate chiar în ideea că evreii sunt cei care conduc lumea – din umbră (cu totul asemănător cu guvernul actual al României!).

      Domnia personală a lui Ceauşescu a îmbrăcat, în ultimii săi 15 ani, forme atât de groteşti, încât mulţi români au ajuns să-şi dorească să fie scăpaţi de Ceauşescu chiar şi de URSS!

  10. Din nou cuvinte de apreciere fata de G4Media pentru ca publica si astfel de articole despre probleme de interes pe plan international.

  11. PEHASH
    pH: „Statul… apărut peste noapte… tancuri si avioane aduse din SUA … poporul care se afla acolo…”
    – TOATE statele din regiune (Siria, Liban, Iordania…) au apărut „peste noapte”, şi anume după destrămarea Imperiului Otoman (1918) care a stăpânit vreo 300 de ani teritoriile acelea;
    – în 1947 acolo se aflau: 2/3 arabi şi 1/3 evrei. Aşa s-a şi împărţit teritoriul locuibil. Partea evreiască urma să aibă circa 50% evrei şi 50% arabi;
    – în războiul din 1948 SUA nu a susţinut militar Israelul. Armamentul era sovietic (mai precis cehesc, din Cehoslovacia ocupată de URSS), armament abandonat de Anglia, armament abandonat de Germania în Balcani şi câte ceva din Franţa.

    pH: „Razboiul „de 6 zile” din 1967 a avut un singur agresor…”
    – deci admiţi că în celelalte două războaie, cele din 1948 şi 1973, agresorul au fost ţări arabe;
    – războiul din 1967 a început aşa:
    (a) Egiptul (Nasser) a ordonat blocarea avelor israeliene care intră şi ies în largul Mării Roşii (prin Strâmtoarea Tiran), asta deşi Israelul a avertizat Egiptul că blocarea căilor de comunicaţie este agresiune militară şi este casus belli:
    (b) Egiptul a concentrat armată la granițele sale cu Israelul, ceea ce este act de agresiune şi casus belli cf. Dreptului Internaţional;
    (c) Israelul a lansat o serie de atacuri aeriene asupra aviaţiei egiptene, apoi a ordonat ofensivă terestră în Gaza şi Sinai;
    (d) în război au intrat Iordania şi Siria;
    (e) Israelul a ocupat Cisiordania şi Ierusalimul de vest de la Iordania (care au fost ocupate de Iordania în 1948, ocupaţie care nu a fost recunoscută de nimeni)

    Deci asta este şi cu afirmaţia că în 1967 agresor a fost Israelul…Dar aşa este întotdeauna: pentru a justifica cauze nedrepte este nevoie de „fapte” inventate şi de fapte „uitate”…

    • 1. Esti prost informat sau minti? Imperiul otoman era suficient de avansat incat facea recensaminte ale populatiei. Evreii erau doar 3% din populatie la sfarsitul secolului 19. Crestinii au fost majoritari in Palestina timp de 8 secole, urmati de musulmani. Contrar minciunilor preferate si proferate de unii, religia iudaica nu a disparut ca urmare a islamizarii Orientului Mijlociu, ci ca urmare a crestinarii. Ironia cea mare?.. Iisus era evreu.
      Abia dupa primul razboi mondial si declaratia de la Balfour (fara nici o valoare legala), cand imperiile colonialiste europene si-au impartit teritoriul fostului imperiu Otoman si britanicii au primit celebru Mandat pentru Palestina, au inceput evreii din toata Europa si SUA sa emigreze catre Palestina.

      2. Israelul a atacat. Trupele egiptene se aflau in Egipt, nu in Israel. Casus belli? Israelul a instituit si mentine o blocada maritima in zona fasiei Gaza. Asta inseamna ca orice tara poate declara razboi pentru ca nu este lasata de Israel sa isi trimita vasele in portul Gaza? Si cum o fi ajuns acest casus belli sa justifice ocuparea platoului Golan? Act condamnat de ONU…

  12. Un articol scris bine , cu perspectiva istorica.
    La lista de recunoasteri / teritorii nerecunoscute asi adauga Criemea.
    Toate sant focare de tensiune. Si acordul Irlandez ( singurul exemplu fericit din istoria recenta) nu se aplica…. .

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.