Ce genuri muzicale românești se aseamănă din punct de vedere al versurilor (Studiu științific)/ Versurile din rock, mai aproape ca stil de manele și muzica de biserică

Rockul românesc seamănă lexical mai mult cu manelele și muzica de biserică decât cu hip-hopul – toate trei au vocabular simplu, repetiții la început de vers și ton predominant pozitiv. Pop-ul, în schimb, repetă finalurile de vers, nu începuturile. Doi cercetători din Sibiu și București au analizat computerizat versurile a 14.000 de piese românești, în prima analiză de acest fel pentru muzica de la noi, arată un studiu semnalat de newsletterul ScienceDigest.

Din concluziile studiului, cu traducere Deepl.com:

„Am adunat aproximativ 14.000 de melodii de pe site-ul tabulaturi.ro și am creat instrumente îmbunătățite pentru procesarea limbajului natural în limba română, în scopul efectuării analizei lexicale. Instrumentul nostru de analiză a fost conceput pentru a se potrivi bine versurilor cântecelor sau poeziei, fiind capabil să codifice un set de 17 caracteristici lingvistice. În plus, am creat instrumente de analiză lexicală pentru caracteristici bazate pe limbaj vulgar și am îmbunătățit biblioteca de analiză a sentimentelor SentiLex, modificând lexicul acesteia pentru a depăși limitările actuale. Am utilizat un clasificator de regresie logistică pentru a distinge între genuri și am creat profiluri de caracteristici pentru fiecare dintre genuri, observând diferențe semnificative între valorile medii ale caracteristicilor acestora.
Rezultatele experimentale sugerează că este într-adevăr posibil să se prezică genul melodiei din versurile sale folosind caracteristicile prozodice, stilistice, sintactice și bazate pe sentiment pe care le propunem, dar relația dintre structura lirică și gen nu este simplă. Rezultatele arată, de asemenea, în mod clar că o mare parte din stereotipurile comune care atribuie anumitor genuri anumite caracteristici sau care se concentrează excesiv pe un subiect specific nu sunt susținute de date. Mai degrabă, caracteristicile de ordinul doi ale genurilor, cum ar fi ceea ce am numit compoziție, densitate, ritualism și sentimentalism, apar în mod complex în toate genurile, uneori apropiind genuri opuse din punct de vedere istoric, muzical și sociologic, în timp ce separă genuri care sunt adesea considerate a fi în mod natural compatibile”

„Rockul oferă cel mai elocvent exemplu. În ciuda rolului său istoric ca simbol al modernității occidentale și al emancipării culturale în fostele state comuniste – adesea afirmat în opoziție deliberată cu manele, folclorul și tradițiile religioase – analiza noastră relevă că, din punct de vedere liric, rockul se aliniază tipologic tocmai cu aceste genuri pe care le-a respins de mult timp. În ceea ce privește compoziția, rockul aparține polului senin, marcat de fluiditate, calm și absența aglomerării conective. În ceea ce privește densitatea, vocabularul său este mai simplu, mai apropiat de registrele religioase și folclorice decât de complexitatea hip-hopului sau de stilizarea literară a folclorului. Ritualismul său este predominant anaforic, privilegiind repetiția la începutul versurilor, situându-l din nou alături de manele, folclor și muzica religioasă. În cele din urmă, sentimentalismul său arată o înclinație subtilă spre negativitate, plasându-l mai aproape de hip-hop decât de pop, deși încă ambivalent. Luate împreună, aceste caracteristici sugerează că rockul, în timp ce își proclamă diferența, imită arhitectura lingvistică a tradițiilor de care a căutat să se distingă. Prin urmare, nu este surprinzător că, până în prezent, nu există experimente reale de fuziune între rock și manele, folclor sau muzică religioasă: proximitatea este mai degrabă structurală decât intenționată.”

„Popul, în schimb, se definește aproape în totalitate în opoziție cu rockul. Cu excepția sentimentalismului – unde ambele rămân în mare parte neutre – popul ocupă sistematic polul opus: sincopat mai degrabă decât senin, complex mai degrabă decât simplu, cataforic mai degrabă decât anaforic. Limbajul său se bazează pe fragmentare și repetarea emfatică a finalurilor, distanțându-se de calitățile solemne, narative ale rockului și ale aliaților săi „mai vechi” din punct de vedere cultural. Împreună cu hip-hopul, popul reprezintă astfel o formațiune lirică mai tânără în cultura românească, una care a căutat emanciparea nu prin împrumuturi din rock, ci prin construirea unui vocabular distinct de nervozitate, complexitate, ritualism cataforic și ambivalență sentimentală. Această poziție opozițională subliniază motivul pentru care, în ciuda hibridizării la nivel superficial, cele două genuri se suprapun rar în termeni structurali mai profunzi.”