Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mecanismul de tenure track a fost adăugat pentru a-i ajuta pe profesorii buni să nu mai dea examene peste examene, „să treacă din zona determinată într-o zonă de angajare pe perioadă nedeterminată, dacă își demonstrează valoarea prin activitățile pe care le fac”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în raportul săptămânal de pe 22 mai. Cu această ocazie, oficialul a explicat ce înseamnă, de fapt, tenure track sau traiectoria pe perioadă nedeterminată, concept introdus în Raportul său de reformă – QX – prezentat luni.
Ministrul Daniel David a propus, în loc de concursul de titularizare, un examen național pentru licențierea în învățământ, iar în urma acestui examen, dacă un profesor obține nota peste 7, intră pe perioadă nedeterminată în sistem. Apoi, nu mai trebuie să repete examenul, este doar evaluat și poate obține un post pe perioadă nedeterminată, după o perioada de timp, dacă postul este viabil.
„Toți candidații care obțin cel puțin nota 7 devin licențiați în cariera didactică, conform legii, și au automat dreptul de a ocupa un post pe durată nedeterminată în sistem. Examenul nu trebuie repetat, admiterea în cariera didactică se face o singură dată”, se precizează in raportul QX.