Home » Articole » Cătălin Drulă: Ministerul condus de Cătălin Predoiu se preface că grăbește punerea în funcțiune a sistemului de monitorizare automată a traficului / Camerele există, legea există, primăriile sunt pregătite. Lipsește doar voința MAI

Cătălin Drulă: Ministerul condus de Cătălin Predoiu se preface că grăbește punerea în funcțiune a sistemului de monitorizare automată a traficului / Camerele există, legea există, primăriile sunt pregătite. Lipsește doar voința MAI

Cătălin Drulă: Ministerul condus de Cătălin Predoiu se preface că grăbește punerea în funcțiune a sistemului de monitorizare automată a traficului / Camerele există, legea există, primăriile sunt pregătite. Lipsește doar voința MAI
Sursa foto: Alexandru Dobre / MEDIAFAX FOTO
Ascultă articolul

Cătălin Drulă acuză Ministerul Afacerilor Interne, condus de Cătălin Predoiu (PNL), că se preface prin noua ordonanță de urgență că grăbește punerea în funcțiune a sistemului de monitorizare automată a traficului, dar de fapt totul rămâne blocat, deși cadrul legal există de aproape un an. Între timp, au loc noi accidente tragice, se rată într-un comunicat remis presei, miercuri, de USR.

- articolul continuă mai jos -

„A mai avut loc încă o tragedie sub camerele automate de viteză pe care MAI nu pe folosește. În pasajul Michelangelo din Timișoara. Așteptăm cu toții ziua în care domnul Predoiu va anunța prima amendă dată automat de o cameră de trafic. Camerele există, legea există, primăriile sunt pregătite. Lipsește doar voința MAI”, declară Drulă, citat în comunicat.

Candidatul USR la primăria Capitalei arată că proiectul de OUG prezentat marți de ministrul Predoiu, deși anunțat ca un mare pas înainte, conține doar ajustări birocratice și nu rezolvă blocajul real: conectarea camerelor deja instalate la sistemul Poliției Rutiere și aplicarea efectivă a sancțiunilor.

„Domnul Predoiu ne-a spus că a semnat OUG-ul pentru dezvoltarea Sistemului E-Sigur – monitorizarea automată a traficului. Sună bine, doar că… nu cuprinde aproape nimic despre monitorizarea automată a traficului. E o ordonanță-trenuleț, cu zeci de modificări dintre care partea cu camerele e o clarificare minoră de formă, undeva la ”și altele”. Este momentul ca MAI să înceteze amânările și să pună în funcțiune un sistem care poate salva vieți și disciplina traficul rutier”, subliniază Cătălin Drulă.

Modificările propuse prin noul proiect de OUG includ doar aspecte administrative minore, precum înscrierea unui utilizator suplimentar în certificatul de înmatriculare, formalizarea transmiterii sesizărilor din partea cetățenilor cu camere de bord sau detalii tehnice privind Platforma HUB a MAI. Niciuna dintre aceste prevederi nu accelerează aplicarea automatizată a sancțiunilor rutiere prin sistemele deja existente în orașe, se arată în comunicat.

Drulă solicită Ministerului Afacerilor Interne să înceteze amânările și să pună în aplicare imediat legislația existentă, astfel încât sistemul de monitorizare automată a traficului să devină funcțional și eficient în toată țara.

Legislația necesară funcționării sistemului este deja în vigoare, potrivit USR:
– OUG 84/2024, care permite utilizarea camerelor primăriilor pentru constatarea contravențiilor;
– Ordinul MAI nr. 99/2025, care stabilește cerințele tehnice de compatibilitate și interconectare cu platformele Poliției Române.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.