Care este starea de spirit a populației din România după anularea alegerilor: îngrijorare, depresie și disperare / Cercetare calitativă realizată de sociologul Barbu Mateescu pentru Fundația Konrad Adenauer

Starea de spirit a României este sumbră, variind între îngrijorare (în orașele mari), depresie (în orașele medii și mici) și disperare (în mediul rural). Frustrarea față de lipsa de calitate a serviciilor furnizate de stat este la cote extrem de înalte, reprezentând unul dintre principalele motive ale nemulțumirii generale, se arată într-o cercetare realizată de sociologul Barbu Mateescu la comanda Fundației Konrad Adenauer (KAS). Redăm mai jos integral rezultatele cercetării realizate în ianuarie 2025 de către Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES). Cercetarea calitativă realizată de Barbu Mateescu se bazează pe 9 focus-grupuri, fiecare având 7 participanți, în București și localități din Transilvania, Moldova, Munteia.

Redăm mai jos integral rezultatele cercetării

Potrivit, cercetării, alegerile parlamentare nu au reușit să confere legitimitate clasei politice, aceasta fiind în continuare privită cu ostilitate. Votul de pedepsire sau de schimbare va defini alegerile prezidențiale din următoarele luni.

Sentimentul că „România e un sat fără câini” este semnificativ mai puternic decât în urmă cu un an. Una dintre principalele așteptări de la viitorul președinte este schimbarea ethos-ului administrației publice. Totodată, față de anul trecut, funcția de reprezentare a președintelui capătă o importanță și mai mare în conștiința publică, însă fără a mai beneficia de atu-ul validării din partea Occidentului. Cetățenii își doresc un președinte care să apere activ și constant interesele României.

Mesajele conservatoare și antiglobaliste au impact asupra unui segment minoritar al populației. Totuși, bătălia electorală din 2025 se va desfășura pe alte coordonate, așa cum reiese din tendințele identificate anterior. România se află mai jos pe piramida lui Maslow decât statele occidentale, unde dezbaterile ideologice sunt fundamentale.

În urmă cu un an, cercetările indicau că „este imposibilă emiterea unui prognostic credibil privind rezultatul unei confruntări electorale între un reprezentant al clasei politice actuale și un candidat populist și dinamic, prima categorie fiind puternic erodată”. În prezent, situația a devenit mai clară: clasa politică are nevoie de un candidat extrem de energic, carismatic și creativ pentru a putea ține pasul cu naționalismul populist.

Raportarea generală a participanților față de România și guvernare

Participanții din marile orașe și suburbiile acestora resimt un șoc în ceea ce privește dispariția consensului pro-Vest, percepută de ei ca un moment de cotitură. Această schimbare le provoacă confuzie și îngrijorare:

„Suntem într-un moment de cotitură.” (bărbat, 20 de ani, Ilfov)
„[Direcția în care se îndreaptă România] poate să fie o direcție bună sau mai puțin bună în funcție de alegerile prezidențiale.” (femeie, 31 de ani, oraș mare)

Prin contrast, în localitățile mai mici domină lipsa de satisfacție în mediul urban și o frustrare puternică în mediul rural. Exasperarea este invers proporțională cu mărimea localităților și nivelul veniturilor:

„N-aș vrea să zic [să facem] o revoltă, dar nu avem ce face. Nu avem alte soluții. E nevoie de o schimbare politică.” (femeie, 41 de ani, Moldova rurală)
„Mergem din rău în mai rău dacă nu se face o schimbare la guvernare.” (femeie, 40 de ani, Muntenia rurală)

În special în mediul rural, dar și în rândul bărbaților de vârstă mijlocie, predomină percepția că România este într-o continuă degradare. În consecință, trecutul este idealizat, iar paseismul devine principala prismă prin care acești oameni își raportează viața:

„Nimic nu merge bine în țara asta. De la an la an, lucrurile se duc, ne scufundăm într-o gaură.” (bărbat, 46 de ani, Moldova rurală)
„Cred că toți am ieși [în stradă] pentru un trai mai bun și cred că toți ne-am săturat să ni se spună că o ducem cel mai bine din ultimii 30 de ani. Da, de la 50 de mărci salariul minim pe economie sau cât era în anii ’90 am ajuns acuma la 300-400 de euro, dar puterea de cumpărare este mult mai mică acum decât atunci.” (bărbat, 46 de ani, Transilvania rurală)

Sursele frustrării: nivelul de trai

Percepția asupra inflației variază în funcție de mărimea localității:

În orașele mari, inflația este menționată, dar nu i se acordă o importanță deosebită.
În orașele mici și medii, aceasta devine un subiect autentic de îngrijorare.
În mediul rural (excluzând suburbiile), inflația este tema principală de interes și emoție.

Declarații relevante:

• „Unul din părinții mei, după 45 de ani de muncă, are pensia 1800 lei. Cu rata actuală a inflației, e o mizerie.” (bărbat, 32 de ani, Muntenia rurală)
• „Am patru copii. Până acum trei săptămâni luam cu 500 lei mâncare pentru trei zile, acum doar pentru două zile. Și nu pun altceva în coș.” (femeie, 40 de ani, Moldova rurală)
• „De la câștig pornesc toate nemulțumirile. Dacă ar crește salariul odată cu prețurile, n-ai simți nimic. Hai să aliniem salariile cu Uniunea Europeană.” (bărbat, 43 de ani, Moldova rurală)
• „Salariile înghețate, pensiile înghețate, dar prețurile la toate – la alimente, la carburanți – au crescut. Deci mergem spre un colaps economic. (…) Au crescut facturile, gazul, lumina. Noi nu mai avem deloc putere financiară.” (femeie, 41 de ani, Moldova rurală)

În localitățile mici și medii din Vechiul Regat, scăderea nivelului de trai percepută de participanți se manifestă prin:

Nevoia de creștere a numărului locurilor de muncă, pentru a permite salarii mai mari decât minimul pe economie, care este principalul venit al majorității respondenților.
Alte elemente indirecte care contribuie la erodarea nivelului de trai, precum:
Împrumuturile cu dobândă variabilă (Muntenia urbană).
Costul întreținerii unui autoturism (România rurală), ceea ce amplifică impactul creșterii prețului benzinei asupra bugetului familial.

Sursele frustrării: o Românie care nu e condusă de români sau pentru români

O percepție larg răspândită, mai ales în rândul românilor cu viziuni paseiste, este că destinul național este decis de entități externe. Această idee este susținută de mai mulți factori, unul dintre cei mai importanți fiind prestația actualului președinte și a prim-ministrului pe plan extern.

Impactul indirect al acestei percepții este creșterea aprecierii pentru atitudini naționaliste de tip „Romania First” sau „Let’s Make Romania Great Again”.

Declarații relevante:

• „Tot ce s-a realizat în 1989 s-a dat cu piciorul. Tot ce a avut România s-a dat în afară, suntem conduși doar din afară, tot ce avem aici e pur ornamental, doar executanți. (…) Nu se vor oameni deștepți care să ne conducă, se vor oameni care să fie manipulați, ușor manevrați, care să nu comenteze.” (femeie, 41 de ani, Moldova rurală)
• „[Vesticii] ne vor o țară de consum, ne vor o țară de desfacere.” (bărbat, 46 de ani, Moldova rurală)
• „Cei care ne conduc așteaptă de la Uniunea Europeană un telefon, o directivă, o linie trasată de a merge undeva sau spre cineva. Nu pot să hotărască singuri. Niciodată.” (bărbat, 53 de ani, Transilvania rurală)
• „Nu mai e țara noastră.” (bărbat, 40 de ani, oraș mare)

Sursele frustrării: Deținătorii puterii politice

Cetățenii percep o mare discrepanță între clasa politică și nevoile lor. În ciuda prezenței ridicate la alegerile parlamentare, sentimentul de a nu fi reprezentați este puternic. Partidele par să guverneze pentru interese personale, nu pentru popor, alimentând pesimismul și mesajele electorale anti-sistem. Această percepție este reflectată în următoarele citate:

• „În absolut orice domeniu ar fi soluții. Problema e că nu se vor aplicate. [Clasa politică] nu vor să trăim bine. Ei vor ca ei să trăiască bine.” (bărbat, 46 de ani, Moldova rurală)
• „Noi, cetățenii, suntem prea neînsemnați ca să putem face ceva decât dacă vor cei ‘aleși’, cu ghilimelele de rigoare – parlamentarii, senatorii, președintele – dacă ei ne vor lăsa atunci vom putea face dar atenție vom putea face ce vor ei și noi credem că am vrut noi.” (bărbat, 46 de ani, Transilvania rurală)

Lipsa de competență și performanță a liderilor politici este, de asemenea, o sursă majoră de frustrare. Există un decalaj evident între așteptările cetățenilor și capacitatea clasei politice de a le îndeplini:

• „Avem de toate – de toate avem! Dar nu se știe să se administreze.” (femeie, 56 de ani, Moldova urbană)
• „Nu suntem conduși după niște reguli clare. Eu cred că nici ei [= conducătorii țării] nu mai știu ce zic.” (femeie, 40 de ani, Moldova rurală)
• „Direcția în care mergem este bună, din păcate cei ce ne conduc sunt din ce în ce mai slab pregătiți. (…) calitatea celor care ne conduc este deplorabilă.” (bărbat, 66 de ani, oraș mare)
• „Cei care conduc sunt puși pe căpătuială” (bărbat, 46 de ani, Moldova rurală)

Un alt aspect criticat este lipsa de transparență și corupția. Un participant rezumă situația astfel:

„Părerea mea e că în momentul de față România stagnează și nu datorită unor probleme externe (…). România e condusă nu guvernată. ‘Guvernată’ înseamnă că în numele unui program și înconjurat de oamenii potriviți duci țara din punctul A în punctul B. ‘Condusă’ înseamnă că îți promovezi doar interesul tău, rezultatele le vedem la televizor: primari arestați cu vile prin Franța, îți angajezi doar neamurile și din cauza asta calitatea serviciilor scade.” (bărbat, 56 de ani, Moldova urbană)

În final, situația financiară precară a statului, reflectată în necesitatea de a împrumuta bani pentru pensii și salarii („ne împrumutăm pentru pensii și salarii, nu ca să construim ceva”), întărește percepția lipsei de competență a clasei politice în guvernarea țării.

Statul și/versus Cetățenii

Cetățenii manifestă o neîncredere profundă în aparatul de stat, văzut ca excesiv de politizat și ineficient. Această neîncredere afectează atât calitatea serviciilor publice, cât și încrederea generală în sistem. Câteva exemple:

Politizarea excesivă: Numirea politică a unor funcții cheie, precum cea de la Curtea Constituțională, directorii de școală sau inspectoratele școlare, este văzută ca o piedică în calea unei educații de calitate. „Atâta timp cât avem CCR numit politic, directorii de școală, inspectoratele și ce-o mai fi, ce educație să faci?” (femeie, 35 de ani, Ilfov). De asemenea, promovarea pe criterii politice, în detrimentul competenței profesionale, este o problemă gravă: „Oamenii sunt propulsați pe cu totul alte criterii decât profesionalism și ajung pe poziții înalte în detrimentul celor care au capacități intelectuale și profesionale.” (femeie, 48 de ani, Transilvania urbană).

Birocrație excesivă: Procedurile administrative complicate și ineficiente generează frustrare. Accesul la servicii medicale este un exemplu relevant: ” [Vizavi de relația cu medicul de familie] traseul din momentul când ai o problemă până se rezolvă, dacă se rezolvă, [e lung]. Lasă-mă să mă duc la medicul specialist cu cardul de sănătate să vadă că sunt cu plățile la zi. Analiza la fel: ‘vino luna viitoare că nu mai sunt locuri’. Atunci de ce-mi iei banii ăștia? Lasă-mi-i mie și când am probleme îi folosesc.” (bărbat, 58 de ani, oraș mare). Un alt exemplu este necesitatea unei multitudini de avize și documente: „Tot timpul ai nevoie de un aviz. Nicio hârtie nu e valabilă fără altă hârtie.” (bărbat, 46 de ani, Transilvania rurală). Comparând experiența cu cea din Franța, un participant subliniază contrastul: „Am trăit patru ani în Franța. Ce am văzut? Funcționarul public este plătit de noi să te ajute să obții o aprobare. Trebuie să te primească, să te ajute să faci dosarul. Nu să zică ‘Pleacă, mă’. Nu să-ți bage bețe în roate.” (bărbat, 55 de ani, Muntenia urbană).

Erodarea calității angajaților statului: Scăderea standardelor de recrutare în instituțiile publice este percepută ca o problemă majoră: „Au scăzut foarte mult cerințele ca să poți să intri în poliție față de acum câțiva ani. Acum nu mai ai pregătirea necesară.” (femeie, 28 de ani, Muntenia urbană). Această percepție este susținută și de exemple concrete, precum cel al unei educatoare incompetentă: ” [La grădinița copilului meu] educatoarea care era mai în vârstă știa să-i țină în frâu, știa să-i ordoneze și o ascultau și o iubeau, pe când educatoarea mai tânără nu era ascultată, [copiii] nu vroiau să facă nimic din ce le spunea, era mereu gălăgie.” (femeie, 35 de ani, Ilfov).

Lipsa de transparență și decizii incorecte: Sistemul este perceput ca opac, iar deciziile luate afectează anumite categorii sociale în mod disproporționat (familiile monoparentale, de exemplu). Un exemplu este tăierea unor sporuri: „Ne-au tăiat acum niște sporuri. (…) Ce tăiem?’ Ne-au întrebat pe noi din stradă care facem ceva și care muncim în ture și în week-end-uri? Nu. I-au întrebat pe cei din birouri care muncesc de luni până vineri, cei de la financiar și juridic.” (bărbat, 29 de ani, Muntenia urbană). Aplicarea inechitabilă a legilor este o altă sursă de nemulțumire: „Sunt date legi și nu sunt respectate. Sunt date legi și nu sunt gândite înainte de a fi.. nu e gândit impactul acelor legi asupra oamenilor sau sunt aplicate inegal.” (bărbat, 27 de ani, Muntenia rurală). Lipsa de empatie a angajaților statului este, de asemenea, criticată: „Mi-a trimis fiică-mea poză cu profesoara, dormea în timpul orei. La propriu. Este intolerabil.” (femeie, 49 de ani, oraș mare). În final, lipsa de transparență financiară este o altă sursă de frustrare: „Eu n-am văzut la niciun minister să se facă o broșură la sfârșitul anului: am primit atâția bani și am făcut asta cu ei (..) Și fiecare se duce și [vede], e totul transparent. Vii după patru ani și zici ‘avem de suferit’. Pentru ce să sufăr dacă n-a fost transparență? Ce s-a întâmplat cu banii?” (femeie, 65 de ani, Ilfov).

Nevoia de ordine și disciplină: În concluzie, există o nevoie stringentă de mai multă ordine, reguli și disciplină pentru a corecta disfuncționalitățile sistemului. „Există în consecință o nevoie majoră de reguli, ordine și disciplină care să compenseze haosul existent/perceput.” Ilie Bolojan este menționat ca un exemplu pozitiv în acest sens.

Sistemul Public de Sănătate

Principalele nemulțumiri legate de sistemul public de sănătate se concentrează pe:

Costuri și lipsa dotărilor: Costurile tratamentelor și medicamentelor sunt considerate ridicate, iar lipsa dotărilor este o problemă frecventă. Exemple: lipsa unui termometru într-un spital mare (Ilfov), necesitatea de a plăti asistenții pentru a primi injecții (Transilvania urbană).

Lipsa medicilor competenți: Exodul medicilor din țară este o problemă națională, afectând atât mediul urban, cât și cel rural. Lipsa de medici calificați se resimte puternic în zonele rurale și chiar în zonele urbane.

Corupție: Corupția în sistemul medical este o problemă frecvent menționată, participanții relatând situații în care au fost nevoiți să ofere mită pentru a primi servicii medicale. Un participant din Ilfov relatează o situație specifică în care a fost nevoită să ofere mită pentru a evita injecțiile inutile.

Sistemul Public de Educație

Observațiile despre sistemul public de educație se axează pe:

Lipsa de consistență a proiectelor politice: Schimbările frecvente în politica educațională, determinate de schimbările de miniștri, sunt văzute ca un factor negativ care împiedică dezvoltarea unui sistem coerent și eficient.

Inegalitate între școli: Există o inegalitate semnificativă între școli, în special între cele din mediul urban și cele din mediul rural, în ceea ce privește resursele și implicarea profesorilor. Elită își trimite copiii la școli private.

Corupție: Corupția este o problemă majoră, în special în universitățile din afara orașelor mari.

Utilizarea social media: Există o nevoie resimțită de o educație mai bună în utilizarea rețelelor sociale, mai ales în contextul rezultatelor din alegerile prezidențiale.

Specificități Regionale (Transilvania)

Utilizarea fondurilor europene: Utilizarea incorectă a fondurilor europene este o sursă majoră de nemulțumire.

Lipsa atractivității educației: Lipsa atractivității educației formale, în special în mediul rural, este o problemă gravă.

Valori anti-etatiste: Participanții din Transilvania exprimă valori anti-etatiste mai pronunțate decât în alte regiuni ale țării.

Reindustrializare: Tema reindustrializării este relevantă în localitățile mici din Vechiul Regat, dar absentă în Transilvania.

Ajutoare sociale: Se ridică problema acordării ajutoarelor sociale unor persoane care nu au nevoie de ele sau acordarea unor sume excesive.

Următorul Președinte al Țării – Așteptări și Aspirații

Clasa politică, în special cei aflați la guvernare, este epuizată. Apetitul pentru schimbare în genere și pentru o figură nouă în particular este major.

• “[Ca direcția țării să fie bună] s-a încercat să se schimbe ceva în alegerile din 2024. S-a încercat schimbarea unei clase politice demodate, ca să spun frumos despre ei, și toată lumea a văzut ce s-a întâmplat” (bărbat, 53 de ani, Transilvania rurală).
• “Sunt două tabere: apolitici și restul. Nu ‘extremiști și restul’.” (bărbat, 47 de ani, Transilvania urbană).

Precum în cercetarea de anul trecut, dar în mod mai accentuat, participanții au descris practic în unanimitate un președinte radical diferit de cel actual. De exemplu, redarea sentimentului de putere/reprezentare este extrem de importantă în acest moment. În focus grup-ul din Moldova rurală, cererea unui participant („[viitorul președinte] să nu stea aplecat”) a fost apreciată în mod unanim de colegii de discuție, starea de spirit în alte regiuni și medii de rezidență fiind identică.

• “Să negocieze, să nu stăm în genunchi ‘da, să trăiți’ ” (femeie, 47 de ani, Ilfov).
• “Egoist în binele României. La orice întâlnire, cu orice omolog, să se intereseze doar de binele nostru.” (bărbat, 32 de ani, Transilvania rurală).
• “Nu mai știu dacă avem resursele necesare, dar să nu mai depindem atât de mult de alți jucători, de alte țări, să putem să gândim și noi cu capul nostru nu doar cu capul altora (…) va trebui să pună România pe primul loc, nu alte țări. Să se impună, nu doar să meargă [în străinătate] și atât.” (femeie, 42 de ani, oraș mare).

Participanții doresc un președinte implicat, dinamic și comunicativ. Acest set de atribute este văzut în legătură directă cu reformarea statului și, în consecință, cu integritatea morală, o doleanță exprimată în toată țara dar mai ales în orașele mari și în suburbiile lor.

• “Un om deștept, un bun orator, să iasă să vorbească cu noi. Nu mai vreau cum a fost cu noi [Iohannis] ăștia zece ani.” (femeie, 41 de ani, Moldova rurală).
• “Trebuie să fie un tip implicat. Dacă nu dai direcția, lași cei care sunt sub tine să meargă cam cum vor ei”. (Bărbat, 43 de ani, Moldova urbană).
• “Să aibă curajul să numească lucrurile rele care se întâmplă în țară și care trebuie rezolvate. Să nu fie diplomat, să arate cu degetul unde sunt problemele.” (femeie, 35 de ani, Ilfov).
• “Să nu mai accepte numirea tuturor descreieraților și nepricepuților în funcții de miniștri (…) Să vină oameni noi dar competenți. Nu fini, nepoți, bunici și ce-o mai avea actuala clasă politică.” (femeie, 47 de ani, Ilfov).

Valorile conservatoare precum patriotismul sau credința în Dumnezeu au fost menționate mai ales în Moldova rurală și într-o oarecare măsură în Muntenia.

“Au venit și Lidl, și toate supermarket-urile. Nu mai avem nimic. (…) Un om deștept, un bun orator, să iasă să vorbească cu noi. Nu mai vreau cum a fost cu noi [Iohannis] ăștia zece ani. Să ne apere credința și tradițiile noastre. Nu mai vreau altceva, cu gay, sub nicio formă” (femeie, 41 de ani, Moldova rurală).