
Câmpulung Film Fest 10: O săptămână cu filme din toată lumea și competiție de scurt-metraje, în inima Bucovinei
Câmpulung Film Fest împlinește 10 ani și marchează această ediție aniversară printr-unProgram extins, plin de proiecții, expoziții, spectacole și întâlniri. Timp de o săptămână (11-17 august), orașul se transformă într-un spațiu animat de cinema și dialog, unde publicul este invitat să descopere filme din întreaga lume, să participe la evenimente speciale și să se bucure de comunitatea care s-a format în jurul festivalului, scrie publicația ZilesiNopti.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Printre evenimentele deosebite din cadrul Câmpulung Film Fest 10, se numără și secțiunile speciale:
– Periscop – revine cu titluri populare precum „Blue Velvet”, „The Conversation”, „Anora” și „Europa ’51”, care au impactat cu o intensitate aparte cinematografia recentă și universală.
– Focus România – filme românești și teatru. Spectacolul „Amor Fati”, prezentat în deschiderea festivalului, este o experiență poetică despre dorință, tăcere și curajul de a accepta viața așa cum vine.
– La Biblioteca Municipală, diminețile sunt dedicate celor mici, în cadrul Matineului – vorbim despre animații înduioșătoare precum „Flow” și două calupuri de scurtmetraje aduse cu sprijinul Animest, în 15, 16 și 17 august.
Poate că anul acesta, comparația va trece în plan secund, fiind detronată de fascinația varietății culturale.
Componenta definitorie a festivalului – Focus Culturi Comparate – aduce în prim-plan filme din Danemarca, Maroc, Austria, Columbia, India, Tunisia, Statele Unite, Grecia, Franța, Italia, Ungaria, Spania, Turcia și Georgia, oferind o călătorie cinematografică prin culturile invitate de-a lungul celor 10 ani.
Cu sprijinul Institutului Italian de Cultură București / Istituto Italiano di Cultura Bucarest, Forumului Cultural Austriac București / Österreichisches Kulturforum Bukarest și al invitaților internaționali care ne-au vizitat de-a lungul timpului, selecția din acest an este o celebrare a diversității.
Atmosferă de festival:
– CFF Village – începând cu 11 august, în intervalul orar 12:00-17:00, Parcul Eminescu devine un spațiu de relaxare și activități, un spațiu dedicat în special copiilor și tinerilor, dar și adulților. Aici vor avea loc zilnic activități și ateliere, care vor completa atmosfera de sărbătoare din oraș, dar și CFF Talks – întâlniri cu actorii și invitații speciali ai festivalului.
– Petreceri și energie faină – festivalul va cuprinde și două seri speciale, pline de energie. Joi, 14 august, în curtea Muzeului Arta Lemnului, spectatorii vor putea ajunge din sala de cinema direct pe covorul roșu, la obișnuitul Red Carpet Party. Sâmbătă, 16 august, ne vedem în Parcul Eminescu la CFF x AMESTEC Party. Două nopți de muzică și atmosferă de neuitat, în stilul CFF și al prietenilor de la AMESTEC.
– Seara de închidere – ultima zi, 17 august, aduce pe ecran „Europa ’51”, urmată de mult așteptatul „Kontinental ’25”, în regia lui Radu Jude, și premierea câștigătorului „Buzduganul de Aur”.
Programul complet și biletele sunt disponibile pe www.campulungfilmfest.ro.
Împreună, dorim să aducem filmul în locații inedite din oraș, dar mai ales să readucem în mijlocul comunității locale spiritul artei cinematografice, prin deschiderea temporară a unui spațiu îndrăgit – Cinema Moldova.
CFF este un eveniment organizat de Asociația Hasmațuchi cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Moldovenesc și realizat cu mult ajutor oferit din partea sponsorilor.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.