
UPDATE USR și-a votat viitorii miniștri din Guvernul Bolojan: Ionuț Moșteanu – Apărare, Radu Miruță – Economie, Oana Țoiu – Externe, Diana Buzoianu – Mediu / Ce specializări și experiență profesională au
USR și-a votat viitorii miniștri din Guvernul Bolojan: Ionuț Moșteanu – Apărare, Oana Țoiu – Externe, Radu Miruță – Economie, Diana Buzoianu – Mediu. Președintele USR, Dominic Fritz, a prezentat viitorii miniștri și ce susține că își propune partidul pentru perioada de guvernare.
Ce experiență și formare au viitorii miniștri USR
Ionuț Moșteanu. Este la al treilea mandat de deputat și vine din domeniul corporatist, unde a lucrat până a intrat în Parlamentul României, în 2016. Este specialist în marketing, business și management, a avut mai multe funcții de conducere în diferite companii. Vorbește limba engleză și, la nivel elementar, germana.
Este membru în Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară NATO:
- ”După o carieră de peste 20 de ani în mediul privat, a lucrat în Ministerul Transporturilor, ca secretar de stat în 2016 și consilier de ministru”, a transmis USR despre Moșteanu, într-un comunicat de sâmbătă.
Din punct de vedere al formării profesionale, a absolvit Colegiul Naţional „Alexandru Odobescu” din Pitești (1988-1992), a urmat cursurile Facultății de Automatică la Universitatea ”Politehnică” București (1992-1995), dar nu e clar dacă le-a finalizat, a urmat cursurile Facultății de Management la Universitatea privată ”Bioterra” în București (1996-1999) și a făcut masteratul în Filosofie, Politică și Economie (PPE) în limba engleză la Facultatea de Filosofie (Universitatea din Bucureşti), în timp ce era parlamentar USR, în perioada 2018-2020.
Moșteanu a transmis că România are nevoie de o armată ”modernă și bine echipată”:
- „România are nevoie de o armată motivată, modernă și bine echipată, o armată respectată, bine integrată în NATO. Voi munci pentru asta cu toată seriozitatea și respectul cuvenit militarilor români”. Consultă CV-ul integral aici.
Oana Țoiu. Este deputat USR din 2020, a făcut parte din PLUS, este unul din cei doi coordonatori ai programului USR pentru guvernare și a fost pentru scurtă vreme vicepreședintă a Camerei Deputaților. A fost, de asemenea, secretar de stat în Ministerul Muncii.
Din punct de vedere al formării profesionale, Țoiu este licențiată în Comunicare, la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea din București) și are multiple specializări în instituții internaționale și participări la diferite conferințe, între care: German Marshall Fund US – 2014 – Bursa pentru fellowship în SUA (Washington & New York & Detroit & Miami) cu focus pe avansarea relaţiei transatlantice şi pe competitivitate economică în relaţia UE – SUA şi securitate globală; Young Politician Fellow Ambasada Israel în România – program în Tel-Aviv, focus pe diplomaţie parlamentară economică şi apărare; Friends of Europe – Fellowship European (Bruxelles, Dublin, Paris) pentru întărirea relaţiilor internaţionale între demnitari, activişti şi experţi pentru o politică europeană orientată spre viitor şi incluzivă.
- ”A contribuit în ultimii 10 ani la rețele internaționale de politici publice și conferințe de specialitate în UE și SUA. Este una dintre vocile ferme ale luptei pentru drepturile românilor din diaspora”, se arată în comunicatul partidului.
Țoiu a declarat, prin comunicatul transmis de USR că România are nevoie de o ”politică externă modernă (…) sincronizată cu agenda președintelui Nicușor Dan”:
- „România este într-un moment în care atenția internațională este îndreptată asupra noastră și putem transforma asta într-un avantaj cu o politică externă modernă, ancorată în UE și NATO, sincronizată cu agenda președintelui Nicușor Dan și cu un rol de agregator al competenței și dorinței de contribuție a comunității diplomatice, a mediului academic, a societății civile, a parlamentarilor. Diplomația românească trebuie să reflecte respectul pentru cetățeni, valori europene clare și o voce fermă pentru interesele României în lume, inclusiv cu o diplomație economică mai activă”. Consultă CV-ul integral aici.
Radu Miruță. Este parlamentar USR din 2020 și președintele Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor. A absolvit Facultatea de Drept la Universitatea ”Constantin Brâncuși (Târgu Jiu) și Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației în București (Rețele și software de telecomunicații) și și-a susținut doctoratul la Universitatea Politehnică (București) în Rețele cu procesare bazată pe conținut (2009-2013).
A primit o bursă de la Orange unde și-a făcut și stagiatura, apoi a fost inginer de proiectare și design IP, inginer de rețea și securitate, inginer suport IP și inginer consultant IP pentru mai multe corporații (Cosmote, Credit Europe Bank, Ericsson România, Nokia, Ericsson Belgia, CISCO ș.a.).
- ”Autor a 14 lucrări științifice publicate și premiate internațional, cotate ISI, a predat la facultatea absolvită din cadrul Politehnicii București și a fost implicat în proiecte de cercetare în zona de rețele inteligente de telecomunicații și digitalizare. Susține conectarea digitală a statului, investițiile inteligente, transparentizarea companiilor de stat și crearea unui climat competitiv în economie. Are o carieră de peste 15 ani în domeniul telecomunicațiilor, lucrând pentru companii precum Cisco, Ericsson, Nokia, Cosmote și Orange atât în țară, cât și în străinătate”, a transmis USR în comunicatul de sâmbătă.
Radu Miruță a vorbit despre nevoia de ”digitalizare reală” și ”economie construită pe inovație”:
- „Vreau o digitalizare reală a statului, o economie construită pe inovație, competitivitate și respect pentru antreprenorii români. România are resurse, dar mai ales oameni capabili. Trebuie doar să le dăm încredere și un cadru predictibil”. Consultă CV-ul integral aici.
Diana Buzoianu. Este parlamentar USR din 2020 și vine, la fel ca Oana Țoiu, din aripa PLUS a USR. A absolvit Facultatea de Drept (2013-2017, Universitatea București) și a urmat cursuri INPPA (2017-2019) la Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor.
Buzoianu este președinta Comisiei de Mediu de la Camera Deputaților, iar din Parlament ”a promovat legi pentru protejarea pădurilor, împotriva poluării, pentru un aer mai curat și ape mai curate”, transmite USR:
- ”Este cazul legilor pentru protecția arborilor seculari, centura verde a Bucureștiului, înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, gestionarea deșeurilor provenite din activitățile de construire și desființare sau legea împotriva risipei alimentare”, se arată în comunicat.
Diana Buzoianu a transmis că lupta pentru un mediu sănătos este ”definiția patriotismului în secolul XXI”:
- „Voi lupta pentru protejarea pădurilor României, pentru orașe mai verzi, aer mai curat și un viitor sustenabil pentru generațiile următoare. Criza climatică o resimțim astăzi. Și avem datoria să acționăm acum. Lupta pentru un mediu sănătos nu e un moft, ci trebuie să fie definiția patriotismului în secolul XXI!”
A contribuit la formarea echipei PLUS Bucureşti şi PLUS Sector 1 și în ultimii 10 ani a desfășurat o gamă largă de activități civice în diferite domenii, între care NILS (The Network for International Law Students), Telefonul Medicului – Magic Camp sau Platforma IMMpreună. Consultă CV-ul integral aici.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
19 comentarii