Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Presupusul autor al unei tentative de asasinat împotriva lui Donald Trump pe terenul său de golf din Florida, în 2024, cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale, a fost găsit vinovat marţi şi a încercat să se rănească cu un stilou după verdict, relatează mai multe publicaţii media americane, citate de AFP, transmite Agerpres.
Ryan Routh, în vârstă de 59 de ani, a fost găsit vinovat de un juriu pentru toate capetele de acuzare, între care tentativa de asasinat asupra unui candidat la preşedinţie, care poate fi pedepsită cu închisoarea pe viaţă. Pronunţarea pedepsei a fost stabilită pentru 18 decembrie.
După citirea verdictului într-un tribunal federal din Florida (sud-est), inculpatul a încercat să se înjunghie cu un stilou, dar gardienii au intervenit pentru a-l opri, au relatat Fox News şi NBC.
Donald Trump a salutat pe platforma sa Truth Social „un moment foarte important pentru justiţie în America”, în timp ce secretara Justiţiei, Pam Bondi, a salutat pe X un verdict care „ilustrează angajamentul Departamentului de Justiţie de a-i pedepsi pe toţi cei care participă la violenţa politică”.