Firma mamă a Silicon Valley Bank, care în prezent este sub controlul autorităţilor americane, a solicitat să intre sub protecţia falimentului din capitolul 11, transmite AP, citată de Agerpres. SVB Financial Group, alături de directorul general şi de cel financiar, au fost vizaţi săptămâna aceasta de un proces colectiv în care se pretinde că firma […]
O educatoare de la Grădinița nr. 33 din Ploiești, a fost depistată ca fiind infectată cu TBC, și a fost internată în spital, anunță Observatorul Prahovean. În prezența părinților, copiii au fost testați vineri, iar luni se preconizează că vor putea fi prezentate rezultatele. Cadrul didactic infectat cu tuberculoză va rămâne internat în spital două […]
Prima zi de muncă pentru un angajat de la salubrizare din oraşul Beclean (Bistrița – Năsăud) s-a dovedit una cu peripeţii încă de la debut, după ce acesta a găsit o sacoşă cu bani, carduri bancare şi documente personale, pe care a dus-o la poliţie pentru a fi returnată păgubitului, anunță Agerpres. Inspectoratul de Poliţie […]
Un învăţător de la o şcoală din municipiul Iaşi s-a ales cu dosar penal pentru folosire fără drept de obiecte periculoase, pentru că care a venit la ore cu un cuţit şi l-a depozitat într-un dulap, relatează Agenția de presă Rador. Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi anunță că s-a deschis un dosar […]