Petru Clej

Petru Clej

Petru Clej și-a început cariera jurnalistică la România liberă în februarie 1990. A fost apoi redactor în departamentul românesc la BBC World Service, din 1991 până în 2008. Din 2009 este corespondent al Radio France Internationale (RFI) România în Marea Britanie, iar din 2021 colaborează cu G4Media.

Profanare cu zvastici pe locul fostului lagăr de concentrare nazist de la Drancy din suburbia Parisului

26 feb.
Două zvastici au fost desenate cu spray în cartierul La Muette din Drancy (departamentul Seine-Saint-Denis, din nordul capitalei franceze), un loc în care aproape 63.000 de evrei au fost internați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial înainte de a fi deportați în lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau, relatează France-Press. Cele două zvastici au fost desenate […]
Profanare cu zvastici pe locul fostului lagăr de concentrare nazist de la Drancy din suburbia Parisului

Începe să se contureze ideea unui “cordon sanitar” împotriva partidului Franța Nesupusă (LFI, extrema stângă) în perspectiva alegerilor municipale

24 feb.
518
Moartea la Lyon a studentului și militantului naționalist în vârstă de 23 de ani, Quentin Deranque, a accelerat o tendință care se profila de un timp încoace: izolarea LFI în spectrul politic din Franța. Pentru uciderea în bătaie a lui Deranque (decedat pe 14 februarie, la două zile după atacul asupra sa) sunt cercetate penal […]
Începe să se contureze ideea unui “cordon sanitar” împotriva partidului Franța Nesupusă (LFI, extrema stângă) în perspectiva alegerilor municipale

Uciderea activistului naționalist francez Quentin Deranque: șapte persoane apropiate extremei stângi sunt cercetate

20 feb.
1096
Șapte persoane au fost acuzate în cadrul anchetei deschise după moartea activistului de extremă dreapta Quentin Deranque la Lyon, a confirmat parchetul pentru franceinfo. Șase persoane au fost acuzate de „omucidere voluntară, vătămare corporală agravată și conspirație criminală”. O a șaptea persoană, Jacques-Elie Favrot, asistentul deputatului partidului Franța Nesupusă (LFI, extrema stângă) Raphaël Arnault, este […]
Uciderea activistului naționalist francez Quentin Deranque: șapte persoane apropiate extremei stângi sunt cercetate

Proiectul Constituției Statului Palestina ignoră total statul Israel, un semn al reticenței Autorității Palestiniene de a recunoaște pe deplin un stat evreu (OPINIE)

19 feb.
645
Publicat recent, textul Constituției Statului Palestina în engleză (textul în arabă aici) conține nu mai puțin de 162 de articole și definește caracterul arab și musulman al statului declarat dar inexistent la ora actuală și nu conține nici măcar o singură referire la Israel, evrei sau iudaism. Din traducerea textului aflăm că “Palestina este parte […]
Proiectul Constituției Statului Palestina ignoră total statul Israel, un semn al reticenței Autorității Palestiniene de a recunoaște pe deplin un stat evreu (OPINIE)

Partidul Franța Nesupusă (LFI) tot mai izolat la extrema stângă a politicii franceze. LFI este acuzat de legături cu persoane implicate în uciderea unui militant naționalist.

16 feb.
Moartea violentă a unui student la Lyon în marja unei demonstrații a LFI a accentuat presiunea asupra partidului, recent etichetat oficial ca “extremă stânga”. Quentin Deranque, un student la matematică și activist naționalist, a decedat sâmbătă ca urmare a rănilor primite într-o bătaie cu două zile înainte în apropierea mitingului susținut de euro-deputata Rima Hassan, una […]
Partidul Franța Nesupusă (LFI) tot mai izolat la extrema stângă a politicii franceze. LFI este acuzat de legături cu persoane implicate în uciderea unui militant naționalist.

La două decenii de la asasinarea bestială a tânărului evreu Ilan Halimi, antisemitismul s-a normalizat în Franța

13 feb.
859
Președintele Franței Emmanuel Macron denunță ceea ce el a descris ca fiind o „hidră antisemită” care s-a strecurat în „fiecare crăpătură” a societății, în timp ce comemora pe Ilan Halimi, un evreu francez răpit, torturat și ucis pe 13 februarie 2006, relatează AFP. Președintele Macron a condamnat ceea ce el a numit „antisemitismul islamist” din […]
La două decenii de la asasinarea bestială a tânărului evreu Ilan Halimi, antisemitismul s-a normalizat în Franța

Comparațiile cu Holocaustul sunt cel mai ades deplasate și au la origine fie ignoranța, fie cinismul

12 feb.
De câte ori nu ați auzit: X este un nazist, organizația Y este SS sau Gestapo sau chiar compararea unor politicieni cu Hitler: bunăoară actualul vicepreședinte al Statelor Unite, J.D. Vance, îl numea în 2016 pe candidatul de atunci și președintele de azi, Donald Trump “Hitler al Americii”. Cum se mai întoarce roata istoriei… Dar […]
Comparațiile cu Holocaustul sunt cel mai ades deplasate și au la origine fie ignoranța, fie cinismul

Cu cinci arabi israelieni împușcați mortal în 12 ore, șeful poliției avertizează că țara se află în „stare de urgență națională”. În 2026 46 de arabi israelieni au fost omorâți violent în 42 de zile

12 feb.
2048
  Cinci bărbați au fost uciși în decurs de 12 ore, între miercuri seara și joi dimineața, printre ei numărându-se un șeic druz și fiul unui fost primar, în timp ce omorurile violente continuă să facă ravagii în localitățile arabe din Israel. Pe fondul ultimei serii de omucideri, șeful poliției israeliene, Danny Levy, a avertizat […]
Cu cinci arabi israelieni împușcați mortal în 12 ore, șeful poliției avertizează că țara se află în „stare de urgență națională”. În 2026 46 de arabi israelieni au fost omorâți violent în 42 de zile

Octavian Goga – “Primul prim-ministru de extrema dreaptă al României”

10 feb.
1436
Consiliul Județean Cluj se spală pe mâini și pasează la Ministerul Culturii o decizie legată de Biblioteca Octavian Goga. O asociație a cerut schimbarea numelui fostului politician antisemit. Numele lui Goga nu este implicat pentru prima oară într-o controversă publică în ultimii ani. Dezvelirea bustului Octavian Goga la Iași în 2021 de către primarul PNL […]
Octavian Goga – “Primul prim-ministru de extrema dreaptă al României”

Virtue signalling – moralismul de fațadă, care maschează (prost) cea mai veche ură din lume: antisemitismul (OPINIE)

09 feb.
1166
Mai nou e de bonton să demonstrezi în favoarea palestinienilor, dar de fapt împotriva statului Israel, mai exact împotriva existenței statului Israel sau și mai exact (de fapt) împotriva evreilor, oriunde s-ar afla ei în lume. Străzile din orașele Europei Occidentale, Statelor Unite și Australiei și mai puțin din cele est-europene sunt pline zilele astea […]
Virtue signalling - moralismul de fațadă, care maschează (prost) cea mai veche ură din lume: antisemitismul (OPINIE)

Regele Charles al Marii Britanii și Irlandei de Nord își exprimă „Profunda îngrijorare” cu privire la acuzațiile împotriva fratelui său Andrew legate de cazul Epstein

09 feb.
729
Regele Charles a intervenit pentru prima dată în scandalul Epstein, afirmând că Palatul Buckingham este gata să sprijine poliția în analiza acuzațiilor împotriva lui Andrew Mountbatten-Windsor, relatează BBC News. „Regele și-a exprimat clar, prin cuvinte și acțiuni fără precedent, profunda îngrijorare față de acuzațiile care continuă să iasă la iveală cu privire la comportamentul domnului […]
Regele Charles al Marii Britanii și Irlandei de Nord își exprimă „Profunda îngrijorare” cu privire la acuzațiile împotriva fratelui său Andrew legate de cazul Epstein

Portugalia are un președinte socialist: Antonio Seguro, dar aceasta nu înseamnă o deplasare la stânga a electoratului

09 feb.
Potrivit rezultatelor oficiale, Seguro a primit 66,82% din voturi în alegerile prezidențiale de duminică, față de Andre Ventura (Chega – Ajunge!, extrema dreaptă), 33,18%, cu 99,2% din voturi numărate, în condițiile unei participări la vot de 50,11%. Rezultatul este unul așteptat, dar nu este o plebiscitare a lui Seguro, ci un vot de baraj împotriva […]
Portugalia are un președinte socialist: Antonio Seguro, dar aceasta nu înseamnă o deplasare la stânga a electoratului

Partidul Franța Nesupusă (LFI) este acum clasificat ca partid de extremă stânga de către ministerul de interne de la Paris. Liderul Jean-Luc Mélenchon: “Decizie de republică bananieră”

06 feb.
LFI este acum clasificat ca partid de extremă stânga de către ministerul de interne, într-o circulară făcută publică marți. Până acum, membrii partidului erau clasificați ca fiind de stânga, dar acum trec în tabăra extremei stângi, alături de Lutte ouvrière (LO) sau Noul Partid Aanticapitalist (NPA), de exemplu, relatează RMC. Este o premieră, deoarece până […]
Partidul Franța Nesupusă (LFI) este acum clasificat ca partid de extremă stânga de către ministerul de interne de la Paris. Liderul Jean-Luc Mélenchon: “Decizie de republică bananieră”

Lista arabă comună ar putea deține balanța puterii în viitorul parlament al Israelului – sondaj de opinie

30 ian.
Lista comună ar putea obține 13 mandate din cele 120, față de cele 10 deținute actualmente de cele două partide reprezentate în Knesset – Ra’am (islamist) cu cinci și Hadash – Ta’al (stânga) cu cinci. Partidul Balad (naționalist arab) nu a trecut pragul electoral de 3,25% în alegerile de la 1 noiembrie 2022. Cele trei […]
Lista arabă comună ar putea deține balanța puterii în viitorul parlament al Israelului – sondaj de opinie

Iranul a executat miercuri un bărbat acuzat de spionaj pentru Israel. În 2025 cel puțin 1.500 de persoane au fost executate, potrivit unui ONG iranian

28 ian.
Hamidreza Sabet Esmailpour a fost spânzurat după ce fusese arestat în aprilie 2025 și condamnat la moarte pentru spionaj în favoarea Israelului, un dușman declarat al Republicii Islamice, a anunțat biroul de presă oficial al sistemului judiciar, citat de France 24. El a fost condamnat pentru transmiterea de informații unui agent al Mossad-ului, serviciul de […]
Iranul a executat miercuri un bărbat acuzat de spionaj pentru Israel. În 2025 cel puțin 1.500 de persoane au fost executate, potrivit unui ONG iranian

Ziua Memorială a Holocaustului – Ungaria: Tragedia evreilor, Horthy, Szalasi, neasumarea răspunderii și nivelul redus de antisemitism astăzi

27 ian.
926
Un aparent paradox: într-o țară în care comunitatea evreiască a fost aproape spulberată în timpul celui de-al doilea război mondial, capitala Budapesta este un loc extrem de sigur pentru evrei, inclusiv pentru turiștii israelieni. Voi reveni la ziua de azi ceva mai încolo, dar mai întâi puțină istorie. Ungaria a avut dintotdeauna o mare comunitate […]
Ziua Memorială a Holocaustului - Ungaria: Tragedia evreilor, Horthy, Szalasi, neasumarea răspunderii și nivelul redus de antisemitism astăzi

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord are cele mai joase vârste ale responsabilității penale din Europa

27 ian.
În Regatul Unit răspunderea penală începe la vârsta de 10 ani în Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord (stabilită prin lege în 1963) și la 12 ani în Scoția (stabilită în 2019, majorată de la 8!). Aceasta face ca Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord să aibă cea mai redusă vârstă a responsabilității […]
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord are cele mai joase vârste ale responsabilității penale din Europa

O supraviețuitoare a lagărelor de exterminare naziste a fost invitată la o ședință a cabinetului de miniștri britanic

27 ian.
Cu ocazia Zilei Comemorării Holocaustului, prim-ministrul Keir Starmer a primit marți în Cabinetul său pe Mala Tribich, supraviețuitoare a Holocaustului în vârstă de 95 de ani, din câte se cunoaște, prima supraviețuitoare care participă la o ședință a Cabinetului de miniștri al Regatului Unit. “Mala se afla în ghetoul Piotrków din Polonia și a devenit […]
O supraviețuitoare a lagărelor de exterminare naziste a fost invitată la o ședință a cabinetului de miniștri britanic

Holocaustul din România nu este o problemă a evreilor sau a romilor, ci a întregii societăți românești (OPINIE)

27 ian. 2
1154
(27 ianuarie – Ziua Memorială a Holocaustului, ziua în care în 1945 a fost eliberat lagărul de exterminare nazist de la Auschwitz) Scriu despre Holocaust de 35 de ani. Am început cu interviu cu șef rabinul Cultului Mozaic din România, Moses Rosen, publicat în cotidianul România liberă cu prilejul comemorării a 50 de ani de […]
Holocaustul din România nu este o problemă a evreilor sau a romilor, ci a întregii societăți românești (OPINIE)

De ce nu s-a înființat un stat arab palestinian alături de statul Israel? Vina inițială aparține arabilor (OPINIE)

22 ian. 2
1763
Recent numeroase țări au recunoscut statul Palestina, deși noțiunea de “stat” în acest caz e o pură abstracție, cu Cisiordania ocupată de Israel și cu Fâșia Gaza în bună măsură ruinată. Frontierele virtuale recunoscute pe plan internațional ale acestui stat palestinian datează din anul 1949 când a luat sfârșit primul război arabo-israelian, când Israelul a […]
De ce nu s-a înființat un stat arab palestinian alături de statul Israel? Vina inițială aparține arabilor (OPINIE)

Pogromul antisemit din ianuarie 1941: Mărturii despre bestialitatea legionarilor

21 ian.
3210
Se împlinesc 85 de ani de la Pogromul legionar din București în care au fost uciși peste 120 de evrei și devastate peste 1000 de locuințe, magazine și sinagogi. Iată câteva mărturii despre atrocitățile comise atunci, pe care le-am adunat începând cu 1991 când a fost comemorat semicentenarul Pogromului de la București. Pe 21 ianuarie […]
Pogromul antisemit din ianuarie 1941: Mărturii despre bestialitatea legionarilor