Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
(27 ianuarie – Ziua Memorială a Holocaustului, ziua în care în 1945 a fost eliberat lagărul de exterminare nazist de la Auschwitz)
Scriu despre Holocaust de 35 de ani. Am început cu interviu cu șef rabinul Cultului Mozaic din România, Moses Rosen, publicat în cotidianul România liberă cu prilejul comemorării a 50 de ani de la Pogromul de la București. De atunci am vorbit cu zeci, dacă nu peste 100 de supraviețuitori ai Holocaustului din România, Republica Moldova, Israel, Canada, Statele Unite și cu urmași ai celor uciși în Holocaust.
Am auzit și înregistrat povești cutremurătoare, dar și evocări ale unor fapte de eroism ale unor ne-evrei care au salvat evrei de la moarte punându-și viața în pericol.
Am vorbit cu numeroși istorici de frunte din domeniul istoriei evreilor și Holocaustului, concentrându-mă în special pe Holocaustul din România.
Am vizitat lagărul de exterminare de la Auschwitz și Memorialul Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim.
Am publicat sute de articole despre Holocaust, iar reacția cititorilor a fost predominant, dacă nu covârșitor negativă. Cauza principală o constituie ignoranța, lipsa unei educații istorice despre acea perioadă, absentă complet sub regimul comunist și introdusă aproape cu sila recent, dar adeseori sabotată în licee.
Pe lângă ignoranță mai există și antisemitism, o ură uneori fanatică împotriva evreilor. Originea este într-un naționalism etnicist care nu a dispărut niciodată după 23 august 1944, ba chiar a fost reactivat în ultimii ai regimului național-comunist, explodând de-a dreptul după 1990 cu renașterea organizațiilor și a memorialisticii legionare la limita legii.
Publicarea în 2004 a Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” (424 de pagini) a avut, în opinia mea, un impact relativ limitat, fiind practic necunoscut în masa populației și adeseori respins, chiar fără a fi citit, de oameni educați sau chiar de istorici.
Menționarea Holocaustului din România în special, dar și a Holocaustului în general, provoacă iritare și declanșează reflexul numit în engleză “whataboutism”: Dar despre crimele comunismului de ce nu spuneți nimic? (În subtext e uneori clișeul cu evreii care au adus comunismul); Dar despre crimele comise de Israel în Gaza de ce nu spuneți nimic? (ceea ce se încadrează în definiția antisemitismului: acuzarea evreilor din întreaga lume de acțiunile statului Israel. Numai că aici e vorba de evrei uciși acum 80 – 85 de ani).
Tuturor acestora care se arată iritați, minimalizează sau chiar neagă Holocaustul, în special din România le adresez mai multe întrebări: cine a comis uciderile în masă în timpul Pogromului de la București, Pogromului de la Iași, în timpul “Curățării Terenului” din Basarabia și Bucovina, masacrele de la Odesa sau Bogdanovca și multe altele? Răspunsul e unul singur: militari români la ordinele “Conducătorului” și în cazul Pogromului de la București legionarii.
Celor care încă mai colportează elucubrația colaborării în masă a evreilor în 1940 – 1941 cu bolșevicii le pun întrebarea: ce vină au avut Mirjam Bercovici (18 ani) și sora ei Sylvia Hoișie (mai târziu cea care a pus la punct celebrul Polidin) din Câmpulung Moldovenesc (din sudul Bucovinei neocupat de URSS), deportate în Transnistria? Dar copilul Norman Manea de cinci ani din Suceava (mai târziu faimos scriitor refugiat în Statele Unite în perioada comunismului, deportat cu familia în Transnistria? Dar fetița de 12 ani Ester Gelbelman din Chișinău, a cărei mamă și frate geamăn au fost uciși cu un glonț în cap de un ofițer român la Bogdanovca în fața ei? Sau fetița Sonia Palty de 14 ani care a făcut parte din singurul lot de evrei bucureșteni deportați în Transnistria la ordinul dictatorului fascist genocidar Ion Antonescu?
O mențiune specială pentru reacția rasistă de o abjecție incalificabilă: “Bine v-a făcut Antonescu că v-a deportat în Transnistria” cu referire la evrei.
Unii recunosc că aceste atrocități au avut loc, dar e bine să uităm trecutul și să ne concentrăm pe prezent: morții cu moții, viii cu viii, n’așa? Și oricum, asta e problema evreilor (sau a “jidanilor” cum îi numesc destui, mai ales pe internet, sub acoperirea anonimatului) sau a romilor (“ciorilor”, cum îi numesc abjecții sus-menționați).
Ei bine nu! Holocaustul nu este problema evreilor și a romilor (care au fost victime ale acestui genocid), ci a întregii societăți românești. Și nu mă refer la culpabilitate, care este clar delimitată în Raportul Comisiei Wiesel, unde responsabilitatea revine celor care au guvernat România în perioada 1940 – 1944 și nu poporului român. Mă refer la faptul că Holocaustul face parte din istoria recentă a României, care trebuie cunoscută și asumată, pentru că cine nu învață din greșelile trecutului este în pericol de a le repeta – un loc comun la care mă văd nevoit să apelez.
Și într-adevăr: ce se remarcă în viața politică a României din anii 2024 – 2025, ani de alegeri? O explozie a populismului de dreapta, în care politicieni precum Călin Georgescu, George Simion, Diana Șoșoacă, preiau din discursul și imagistica anilor ’30 – ’40, profitând de analfabetismul funcțional sau politic al majorității românilor și ajungând la un pas de a prelua puterea. Între timp, Georgescu este judecat pentru propagandă legionară și apologia lui Antonescu, iar antisemitismul (deocamdată) verbal a atins cote nemaiîntâlnite în România în ultimii 81 de ani.
Evreii au dispărut practic din România, o parte uciși în timpul Holocaustului de fasciștii români, germani și unguri, iar ceilalți emigrați mai ales în Israel, tocmai când se instaura comunismul adus chipurile tot de ei…
Toate acestea reprezintă o neasumare a istoriei recente a României, iar această neasumare, combinată fie cu preluarea discursului eroizant cu privire la Antonescu și la legionari, fie la nostalgia față de regimul național-comunist al lui Nicolae Ceaușescu, generează monștri așa cum a arătat-o perioada 2024 – 2025 și cum e posibil ca acești monștri să revină în forță peste nu mult timp. Și asta nu va fi problema evreilor și nici a romilor.
În încheiere cu ocazia Zilei Memoriale a Holocaustului – Fie-le memoria binecuvântată tuturor acelora care au căzut vitimă acestui genocid unic în istoria omenirii, unic nu prin dimensiuni, ci prin modul în care a fost plănuit și pus în aplicare.

Foto: Petru Clej
Da, adevarat. Sa ne cunoastem si asumam istoria si sa o impartasim si copiilor nostri. A fi patriot nu inseamna sa fii extremist, nu inseamna sa ii excluzi pe ceilalti.
bun inteles. trebuie spus.