Asociația procurorilor AMASP: Inamicul numărul 1 este legislația incoerentă și impredictibilă, conținând zeci de mii de acte normative în vigoare, modificate des, fără studii de impact sau coerență sistemică

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Asociația procurorilor AMASP susține prin reprezentanții săi că sunt nenumărate legi care intră în vigoare peste noapte, fără claritate în aplicare.

„Dincolo de percepții, judecăți grăbite și polemici televizate, sistemul judiciar trăiește într-o realitate mai puțin spectaculoasă: aceea a lipsurilor, a presiunii zilnice și a unui echilibru precar între vocație și epuizare. Se cere rigoare de ceas elvețian într-un mecanism care scârțâie ca o roată veche. Poate nu se vede din afară, dar înăuntru, fiecare zi aduce încă o luptă cu timpul, cu volumul și cu sistemul însuși, din păcate.

1. Inamicul numărul 1 este legislația incoerentă și impredictibilă, conținând zeci de mii de acte normative în vigoare, modificate des, fără studii de impact sau coerență sistemică; nenumărate legi care intră în vigoare peste noapte, fără claritate în aplicare (ex: legea privind protecția datelor victimelor , chiar dacă necesară, nu conține soluții pentru nenumăratele situații din practică în plină dinamică – astfel dosare au fost trimise înapoi la parchet pentru anonimizare și copiere, fiecare instanță sau parchet căutând soluția cea mai bună). E la ordinea zilei ca pe grupurile de magistrați să se întrebe – la voi cum se face? O legislație bună nu ar lăsa loc la astfel de întrebări. Legile nu sunt adaptate și upgradate la realitățile prezentului (ex – infracțiunile informatice). Codul de procedură penală este efectiv decimat, în prezent instituția camerei preliminarii, introdusă pentru a urgenta judecata cauzelor, nu-și mai găsește rațiunea înființării și duce la tergiversarea acestora.

Procedurile sunt lungi, greoaie, redundante și greu de aplicat, unele sunt reluate de mai multe ori pe parcursul aceleiași cauze și orice abatere ce nu are nicio influență reală asupra fondului cauzei, poate atrage o nulitate ce resetează tot traseul dosarului. Multe dintre dosarele complexe, cu mulți inculpați presupun mii de hârtii în sute de volume, făcute într-o anumită ordine, toate acestea suscită discuții ce primesc interpretări diferite, acesta pe fondul faptului ca standardul probator a crescut nejustificat în timp, fără modificări legislative corespunzătoare.

Avem o legislație penală ce oferă cele mai multe drepturi pentru suspect/inculpat, drepturi reluate de mai multe ori pe parcursul unei cauze. Problema legislativă presupune o discuție extrem de amplă.

Soluții procedurale ar fi :

– simplificarea Codului de procedură penală;

– introducerea unor formulare clare, standardizate, verificate instituțional, care să elimine redundanțele;

2. Deși, în viața de zi cu zi, timpul este inamicul numărul 1 al tuturor, în justiție e pe locul 2, pentru că aproape toți găsim timp peste program, sâmbete și duminici, sărbători legale pentru a face ce nu se poate în timpul programului. Acestea nu sunt cuantificate nicăieri și, bineînțeles, neplătite și nici recompensate cu timp liber corespunzător.

La toate parchetele si instanțele există un program al serviciilor, prin rotație, toți magistrații sunt de serviciu, de obicei, câte o săptămână. Aceasta înseamnă că, în perioada stabilită, dacă sună telefonul, la orice oră din zi sau din noapte, trebuie să mergi la serviciu sau la fața locului săvârșirii unei infracțiuni (știm și alții o fac, dar nu asta e discuția). Nu există sporuri salariale pentru acest lucru. La parchetele sau instanțele mici, se face de serviciu extrem de des, astfel încât nu se poate părăsi localitatea mai mult de o săptămână. Speța nouă, survenită în timpul serviciului, de obicei, speță dificilă și de impact, trebuie rezolvată rapid, iar făptuitorul trebuie să se transforme în inculpat propus spre arestare preventivă în 24 de ore, timp în care de la un apel telefonic trebuie să creezi un dosar cu toate probele utile pentru ca persoana să fie scoasă din societate și plasată într-o măsură preventivă.

Perioada reținerii de 24 de ore este dintre cele mai mici din Europa (avem Franța, Germania, Italia – 48 de ore, Spania- 72 de ore).

3. Lucrătorii de poliție sunt esențiali în procesul penal — fără o relație funcțională, activitatea este paralizată; la parchetele de pe lângă judecătorii, cu unele excepții pentru anumite infracțiuni, procurorii supraveghează urmărirea penală în dosare, de obicei dosare de ordinul miilor (avem o tradiție în a face plângeri și petiții).

Un procuror poate supraveghea câteva secții de poliție din orașe sau comune, plus multe alte structuri, adică discutat fiecare speță în parte și oferite indicații (prin Ordinul comun 231/289/20.12.2024 al MAI si PG s-a stabilit o obligație pentru procurori pentru formarea profesionala a polițiștilor), lucru care se făcea oricum și înainte, de facto, însă pe lângă îndrumări, formare profesională, mai sunt și multe alte chestiuni de rezolvat, pentru ca, din păcate, fiecare dosar sau lucrare presupune o cantitate impresionantă de documente de redactat.

La rândul lor, polițiștii au multe alte obligații administrative, plus o dublă subordonare, față de parchet și față de șeful ierarhic. Acesta este cel care trebuie să semneze orice hârtie ce pleacă din poliție către parchet, ceea ce atrage întârzieri și nici nu este justificat având în vedere că ancheta privește strict polițistul și procurorul de caz. De foarte mulți ani, am solicitat poliție judiciara în subordinea Ministerului Public, lucru care ar dinamiza și securiza anchetele enorm.

În parchetele superioare, multe dosare se lucrează la urmărire penală proprie (la structuri, absolut toate dosarele) ceea ce presupune că procurorul este cel care face absolut tot. Avem extrem de puține cazuri în Europa în care procurorul efectuează urmărirea penală, în fapt în toate întâlnirile cu omologi din afara țării, aceștia ascultă mirați cantitatea impresionată de lucruri care îi incumbă procurorului. E drept că acesta mai poate delega unele atribuțiuni, însă procedura e greoaie, presupune hârtii înregistrare în două instituții, ștampile , numere de înregistrare, oameni care să ducă hârtiile prin toate departamentele posibile.

Mai este și situația lucrătorilor de poliție recrutați din sursa externa sau agenților care urmează niște cursuri superficiale de foarte scurta durata, apoi fiind nevoiți să facă cercetare penala. Multe inconveniente sunt depășite prin munca supradimensionată a procurorilor și polițiștilor cu experiență.

4. Delegări, detașări și transferuri – pentru acestea trebuie stabilite niște criterii transparente și concrete, pentru că stabilitatea atrage eficiență. Lipsa continuității afectează grav durata și calitatea procesului penal.

5 .Informatizarea sistemului este încă insuficientă și inegală, comunicarea între instituții este lentă și ineficientă, procesele sunt încă dependente de hârtie, proceduri depășite și consumatoare de timp.

6. Dotările tehnice sunt insuficiente și neperformante. În prezent, modalitatea de săvârșirea a infracțiunilor, cel puțin a unora, s-a rafinat foarte mult și este realizată cu instrumente sofisticate, care ar trebui să se găsească și la îndemâna anchetatorilor. Absența specializărilor practice duce la soluții neuniforme și întârzieri. De asemenea, este nevoia de un plan coerent de perfecționare, adaptat la evoluția infracționalității.
7. Volum de muncă disproporționat față de alte state UE – există nenumărate studii comparative în acest sens. Magistratul european dispune de mai multe persoane pe care le coordonează și care îl ajută, în timp ce magistratul român lucrează, de regulă, doar cu sprijinul unui singur grefier care este obligat să muncească suplimentar. Nu există o normare a muncii, care ar fi și extrem de greu de realizat în condițiile structurii actuale a sistemului.

Volumul de muncă se datorează și schemelor de personal rămase neschimbate din anii 2000. De asemenea, în prezent nu exista nicio deschidere din partea celorlalte două puteri ale statului pentru a se discuta restructurarea sau desființarea instanțelor si parchetelor mici care preiau foarte putini oameni si sunt de multe ori nefuncționale și neadaptate dinamicii actuale.

Este de menționat aici și situația personalului asimilat magistraților care se bucură de toate privilegiile statutului, fără răspunderea corespunzătoare, personal care activează în instituții care nu sunt strict legate de activitatea judiciară, posturi care ar putea fi transformate în posturi de asistenți judiciari pentru judecători și procurori.

Lipsa de personal se traduce prin volum de muncă dublu sau triplu în anumite instanțe sau parchete și are efect direct asupra duratei proceselor și calității actului de justiție.

8. Cercetarea faptelor penale săvârșite de magistrați – revenirea la un sistem care și-a dovedit eficiența. În prezent, este dificil ca faptele penale săvârșite de magistrați să fie cercetate efectiv, lipsesc mecanisme clare și independente de investigare, ceea ce duce la o percepție de intangibilitate, care afectează credibilitatea întregului sistem. Selectarea unor procurori cu experiență și care și-au dovedit profesionalismul pentru aceste structuri.
9. Numirile în marile funcții de conducere ale parchetelor să fie avizate conform de CSM și bazate pe criterii meritorii și bine formulate, în urma unei selecții riguroase.
10. Accesul în magistratura să se facă păstrând un standard ridicat care să includă și o evaluare psihologică concretă, repetată pe parcursul exercitării funcției si mecanisme de prevenire a burnoutului”, se arată în comunicatul transmis de AMASP.