AŞEZĂRI ÎN AMURG Şapartoc – satul cu 3 biserici, care reînvie după ce a fost părăsit din cauza noroaielor şi a colectivizării / Primul copil botezat în sat, după peste 40 de ani

Satul Şapartoc, Sarpatak în limba maghiară (tradus Pârâul Noroios), o mică aşezare cu trei biserici, atestat documentar în 1231, a rămas aproape părăsit după ce localnicii au fost nevoiţi să-şi refacă viaţa pe alte meleaguri, din cauza noroiului care le trecea de genunchi şi a privaţiunilor generate de colectivizare, transmite Agerpres.

Şapartoc, aparţinând comunei Albeşti, un sat de agricultori, număra 160 de familii şi 800 de locuitori, români şi maghiari, la începutul anilor ’60, când a început să se depopuleze, mai ales că drumurile impracticabile nu permiteau tinerilor să facă naveta spre zonele industriale sau spre şcoală.

Chiar şi prin noroi, spun localnicii, viaţa era frumoasă şi decurgea firesc la Şapartoc. Fiecare familie îşi lucra cu rigurozitate pământul pe care îl avea şi îşi asigura cele necesare. Colectivizarea, însă, le-a luat oamenilor raţiunea de a trăi şi singura sursă de existenţă.

Satul se află la 12 km de Sighişoara şi la aproape 9 km de centrul comunei Albeşti, traseul fiind prin pădure, cu multe serpentine. Din cauza drumurilor desfundate, viaţa oamenilor era un adevărat calvar, traseul fiind greu de parcurs, chiar şi cu căruţa.

„Satul Şapartoc aparţine comunei Albeşti şi, alături de altă localitate, respectiv Jacu Românesc, în anii ’60, poate şi mai devreme un pic, când a început colectivizarea, populaţia tânără de atunci s-a îndreptat spre zone mai populate, respectiv spre Albeşti, centrul de comună, şi spre municipiul Sighişoara, zona industrială atrăgându-i prin salarii şi prin alt confort. Ca urmare, în sate au rămas numai bătrânii sau persoanele mai vârstă. Şapartoc a fost un sat puternic, avea cam 160 de fumuri, aţi văzut că au trei biserici – ortodoxă, romano-catolică şi reformată. Dar de prin anii ’70 n-au mai fost preoţi permanenţi la Şaparoc, nici la maghiari, nici la români, mai mergeau o dată pe lună. Acum mai merge un preot ortodox de câteva ori pe an. N-ai cum să deschizi o grădiniţă sau şcoală acolo pentru doi-trei copii. La momentul actual în satul Şapartoc sunt în evidenţele noastre, ca populaţie stabilă, 27 de locuitori, majoritatea fiind ne-băştinaşi. Dintre băştinaşi mai sunt vreo patru persoane, toate în vârstă, cu posibilităţi de trai mai reduse”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Albeşti, Nicolae Şovrea.

Primarul notează, însă, un fapt îmbucurător: câteva familii tinere s-au îndreptat spre Şapartoc şi se ocupă în general cu agricultura. „Ceea ce ne bucură este că satul începe să reînvie”, mărturiseşte el.

Mai mult decât atât, adaugă edilul, în biserica din sat a fost botezat primul copil după aproximativ 40 de ani.

„N-am crezut că ajung să trăiesc asta: Avem un copilaş în Şapartoc, copilul familiei Radu şi Andreea Moldovan, cred că e singura familie cu copil, care are domiciliul în sat. Este primul copil botezat după vreo 40 de ani în biserica de acolo”, a arătat Nicolae Şovrea.

Primarul menţionează, însă, că modernizarea satului vine şi cu unele aspecte neplăcute.

„La Şapartoc, acum, din păcate, nu se mai respectă proprietatea. Din păcate tinerii circulă cu ATV-urile peste tot, mai ales prin grădinile particulare”, a afirmă Nicolae Şovrea, lucru susţinut şi de localnici.

Primarul a precizat că administraţia publică are ca obiectiv să creeze infrastructura necesară pentru a se circula mai bine către Şapartoc. Legătura satului cu Albeşti se face printr-un drum de exploatare, de circa 9 km, fiindcă drumul comunal ocoleşte mult, prin municipiul Sighişoara, spre cătunul Aurel Vlaicu.

„Cătunul Aurel Vlaicu aparţine de Sighişoara şi, întrucât pe acea zonă nu a prea fost interes, există o porţiune care nu a mai fost reparată. Aşa că singura soluţie acceptabilă şi rapidă este drumul ăsta de exploatare, de peste 9 kilometri, care e mai scurt. Trebuie să reparăm pod şi mai trebuie să îi încurajăm pe cei care se îndreaptă spre sat să îşi pună în regulă actele de proprietate. Din păcate nu sunt documente de proprietate, în extrasele CF apar ca proprietari bunici sau străbunici, nu s-au mai actualizat CF-urile, nu au făcut succesiunea de câteva generaţii şi e greu să se vândă. Dar de când s-a pietruit drumul, asta i-a determinat şi pe copii sau nepoţi, pe locuitorii acolo, să nu mai vândă aşa de uşor casele şi proprietăţile, iar acum există tendinţa de a se întoarce”, a afirmat edilul Nicolae Şovrea.

Primarul Şovrea nu s-a născut la Albeşti, ci a venit aici ca agronom, în 1985.

„În 1985 mai erau vreo 30-40 de persoane, mergeam acolo (în Şapartoc – n.r.) primăvara cu o echipă de agronomi, tractorişti, cu utilaje şi petreceam câte o săptămână, stăteam acolo. Nu plecam până nu rezolvăm totul din punct de vedere al muncilor agricole. Erau oameni foarte calzi şi primitori. Ca o curiozitate, toţi românii vorbeau ungureşte şi toţi ungurii vorbeau româneşte şi se înţelegeau foarte bine, nu aveau nicio problemă cu asta, era o armonie extraordinară, toţi erau ca o naţie. Asta m-a impresionat, era o mică Românie”, rememorează Nicolae Şovrea acele momente.

Unul dintre localnicii vechi din Şapartoc este Gizella Durutya, în vârstă de 86 de ani, care îşi aminteşte cu nostalgie de trecut şi de toţi cei dragi, care acum nu mai sunt.

„Aici m-am născut, aici am crescut, aici am îmbătrânit. Eu am fost lăptăreasă şi am avut 108 vaci, plus bivoli şi capre, de la care oamenii au adus lapte la lăptărie. Erau unguri şi români, dar şi ungurii şi românii vorbeau ambele limbi. Prin 1968 au început să plece majoritatea, fiindcă nu mai era şcoală aici, pământurile erau luate de Colectiv şi era foarte greu cu naveta. Acesta a fost principalul motiv, noroiul era până la genunchi şi era foarte greu să mergi şi cu carul. Soţul meu avea cal şi căruţă şi căra pâine la tot satul. Acum mai suntem doar trei care ne-am născut aici, iar în ultimii ani au mai venit câţiva în sat, care stau aici. Am avut un vecin cu care mă mai ajutam şi acum a paralizat, are 59 de ani. Eu am doi băieţi care mă vizitează des, dar nu trebuie să aibă grijă de nimeni de mine, fiindcă mă gospodăresc singură. Am trei câini, am 13 găini. Mă bucur că sunt puternică, eu spăl, eu fac focul, eu îmi fac patul”, a spus tanti Gizella.

Bătrâna şi-ar dori să mai meargă la biserică, la slujbă, însă la cea din apropierea casei sale nu prea mai vine nimeni.

„A fost slujbă când s-a sfinţit biserica, apoi a fost preotul catolic cu crucea, a venit şi cel ortodox, fiindcă la noi îi primim pe toţi”, a arătat tanti Gizella.

Marea ei supărare este că nu mai poate asculta slujbele religioase nici măcar la radio, întrucât niciunul dintre cele patru radiouri mici pe care le-a primit, plus unul mare, istoric, nu mai prinde canalul respectiv. În plus, televizorul vechi pe care îl are nu a mai fost pornit în casa ei de mulţi ani, de când i-a murit soţul.

Femeia îşi aminteşte de vremurile când satul era extrem de animat, erau două şcoli, una confesională, mulţi oameni dragi, rude şi vecini, şi numeroase animale care asigurau traiul locuitorilor.

În 40-50 de ani, de când a început oamenii satului să plece, tanti Gizella s-a obişnuit cu liniştea, iar acum îi vine greu să se adapteze la noul stil de distracţie al tinerilor, turarea la maximum a motoarelor de ATV-uri, motociclete sau maşini de teren, care invadează localitatea la sfârşit de săptămână.

Pe Szabo Imre, tractorist din Albeşti, l-am întâlnit pe un câmp de la intrarea în Şapartoc, un teren despre care susţine că nu a mai fost arat de circa 40 de ani.

„Acum au început oamenii să cumpere case şi terenuri, după ce s-a reparat drumul. Casele deja sunt cumpărate, nu mai există nicio casă de vânzare, inclusiv cele dărâmate. Majoritatea celor care au venit în sat sunt străini. Cunosc satul din copilărie, veneam cu tatăl meu la arat aici. Îmi amintesc că era un sat vechi şi atunci şi că era mult noroi, nu puteam veni pe drumul scurt, veneam roată, pe la Aurel Vlaicu, pe Valea Dăii şi coboram pe partea cealaltă, în jur de 20 de kilometri. Îmi amintesc că oamenii circulau mai mult cu căruţele, că tot făceau drumuri şi pe aici, pe acolo şi pe unde puteau să treacă, fiindcă era noroi mare. Acum m-a tocmit cineva să ar acest câmp, care nu a mai fost arat din timpul Colectivului, cred că şi de 40 de ani. Gazda vrea să semene lucernă”, a spus Szabo Imre.

Bărbatul crede că e bine ca satul să renască, însă este indignat că tinerii care vin foarte des cu ATV-urile şi cu maşinile de teren „zdrobesc tot drumul”, ambalând motoarele în special în gropile apărute, mărindu-le şi mai mult.

„E mare păcat că tulbură toată armonia de aici. Nu numai că fac gălăgie, dar strică drumul şi acolo unde-i noroi, acolo accelerează şi ambalează motoarele ca să le strice pentru plăcerea lor. Astfel, în curând, oamenii de aici o să umble iar prin noroi până la genunchi”, a afirmat acesta.

Larisa, o localnică de 73 de ani, s-a mutat în Şapartoc de doi ani, venind dintr-un cătun care se numeşte Vulcan.

„Am stat la Vulcan mulţi ani, dar casa în care am stat în chirie a fost vândută. Am venit în Şapartoc şi am stat într-o căsuţă dărăpănată, unde îmi ţin încă o parte din bagaje, iar un localnic mi-a permis să rămân în casa mamei sale, care a decedat”, ne-a precizat săteanca.

Ea ne-a făcut o radiografie a satului, arătându-ne concret ce se întâmplă pe fiecare proprietate şi cu se îndeletniceşte fiecare.

„Aici oamenii-s tare buni. Doar că nu este magazin şi trebuie să plăteşti ca cineva să-ţi facă cumpărături din Albeşti sau din Sighişoara. (…) Toate casele astea au fost cumpărate, acolo e cineva din Albeşti, aici sunt doi fraţi, dincolo e un veterinar, mai sus a cumpărat un judecător şi a făcut o cabană, mai încolo este un cioban din Sighişoara. Sunt trei biserici aici, câteodată se mai ţin slujbe. Cea reformată a fost reparată acum un an, mai încolo nu mai e nimeni, unii sunt plecaţi, alţii sunt morţi. La biserica catolică se ţine slujbă de sărbători şi la înmormântări. (…) Mulţi au cumpărat case şi vin la sfârşit de săptămână, unii vin şi fac chefuri, alţii să se dea cu ATV-ul, vin maşinile una după alta. Peste săptămână e linişte, dar de vinerea până duminica e tare enervant”, a spus femeia.

La Şapartoc, biserica ortodoxă are o vechime atestată din anul 1696, acest an fiind înscris pe unul dintre clopote, biserica romano-catolică este construită în 1857, iar cea reformată este din 1930.