Articole

Miniștrii elvețieni își vor pierde abonamentele gratuite pentru teleschiuri, în urma protestelor pe fondul creșterii costului vieții

Miniștrii elvețieni își vor pierde abonamentele gratuite pentru teleschiuri, în urma protestelor pe fondul creșterii costului vieții

01 apr.
Cei mai importanți șapte miniștri federali din Elveția își vor pierde accesul gratuit la stațiunile de schi din țară, după criticile privind caracterul nepotrivit al acestui beneficiu, în condițiile în care mulți contribuabili se luptă să se descurce cu cheltuielile zilnice, scrie The Telegraph. Timp de ani de zile, operatorii de teleschi din Elveția au […]
De ce nu am construit spitalele regionale până acum? Ministrul Sănătății face comparații cu autostrăzile

De ce nu am construit spitalele regionale până acum? Ministrul Sănătății face comparații cu autostrăzile

01 apr. 6
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă, luni seară, că până la jumătatea acestui an se vor vedea lucrări efective la cele trei spitale regionale – de la Iaşi, Cluj şi Craiova, la ultima dintre cele trei investiţii fiind recuperat decalajul de aproximativ 6 luni care exista faţă de celelalte două, transmite News.ro. ”Mă bucur că a […]
Uniunea Europeană alocă de patru ori mai mulți bani pentru creșterea animalelor decât pentru cultivarea plantelor, arată un studiu

Uniunea Europeană alocă de patru ori mai mulți bani pentru creșterea animalelor decât pentru cultivarea plantelor, arată un studiu

01 apr.
UE a făcut ca dietele poluante să fie „ieftinite în mod artificial” prin faptul că a alocat de patru ori mai mulți bani pentru creșterea animalelor decât pentru cultivarea plantelor, potrivit unui studiu, scrie The Guardian. Mai mult de 80% din banii publici acordați fermierilor prin intermediul politicii agricole comune (PAC) a UE au mers […]
Iranul acuză Israelul și promite un "răspuns decisiv" la atacul asupra consulatului din Siria, soldat cu opt morți

Iranul acuză Israelul și promite un „răspuns decisiv” la atacul asupra consulatului din Siria, soldat cu opt morți

01 apr.
Iranul va da „un răspuns decisiv” la raidul atribuit Israelului şi care a atins luni clădirea consulatului iranian la Damasc, provocând moartea a cel puţin cinci membri ai Gărzii Revoluţionare, armata ideologică a Iranului, a declarat ambasadorul iranian în Siria, relatează AFP, citată de Agerpres. „Clădirea a fost atacată de avioane de luptă F-35 şi […]
50 de hectare de vegetație uscată au luat foc în Prahova / În zonă bate vântul şi nu sunt surse de alimentare cu apă

50 de hectare de vegetație uscată au luat foc în Prahova / În zonă bate vântul şi nu sunt surse de alimentare cu apă

01 apr.
Pompierii din judeţul Prahova intervin, luni seară, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată care s-a extins pe 50 de hectare, transmite News.ro.  ISU Prahova anunţă, luni seară, incendiu de vegetaţie uscată – litieră, lăstăriş şi masă lemnoasă, în comuna Şoimari. Focul s-a extins pe 50 de hectare.  ”Sunt mai multe focare aflate la distanţe […]
Căpșune din Grecia, retrase de pe piață de inspectorii sanitari veterinari români / A fost depistat un pesticid neaprobat, numit karanjin

Căpșune din Grecia, retrase de pe piață de inspectorii sanitari veterinari români / A fost depistat un pesticid neaprobat, numit karanjin

01 apr.
Glume și ironii academice de 1 aprilie, între Universitatea din București și Universitatea Babeș Bolyai. Prima „anunță” că și-a descoperit în curte originile – o școală secretă din 1460, înrudită cu Hogwarts. UBB îi răspunde

Există componente de limbă română la liceu în programele școlare, dar cum nu sunt pentru Bacalaureat, sunt cam neglijate, spune profesoara și lingvista Rodica Zafiu

Există componente de limbă română la liceu în programele școlare, dar cum nu sunt pentru Bacalaureat, sunt cam neglijate, spune profesoara și lingvista Rodica Zafiu

01 apr.
Scandal în Ghana după ce un preot tradițional, în vârstă de 63 de ani, s-a căsătorit cu o fetiță de 12 ani/ Vârsta minimă legală este de 18 ani, iar căsătoriile tradiționale în care sunt implicați copii nu sunt recunoscute legal

01 apr. 1
Pești morți găsiți într-un pârâu din Oradea, parte a unei rezervații naturale / 50 de kilograme de pește, estimează Garda de Mediu Bihor

Pești morți găsiți într-un pârâu din Oradea, parte a unei rezervații naturale / 50 de kilograme de pește, estimează Garda de Mediu Bihor

01 apr.
Preşedintele croat afirmă că ţara sa nu are niciun cuvânt de spus în deciziile NATO și că toate sunt luate la Washington/ Zoran Milanovic a avut mai multe poziții în favoarea Rusiei

Preşedintele croat afirmă că ţara sa nu are niciun cuvânt de spus în deciziile NATO și că toate sunt luate la Washington/ Zoran Milanovic a avut mai multe poziții în favoarea Rusiei

01 apr. 3
Israelul interzice televiziunea Al-Jazeera / Premierul Netanyahu: "Canal terorist"

Israelul interzice televiziunea Al-Jazeera / Premierul Netanyahu: „Canal terorist”

01 apr.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat luni că „va acţiona imediat” pentru a interzice difuzarea în Israel a televiziunii Al-Jazeera, informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres. Parlamentul israelian votase cu puţin timp înainte o lege care îi permite lui Netanyahu să ia această decizie, precum şi să închidă sediile din Israel ale televiziunii. S-au […]
Rusia examinează scoaterea talibanilor de pe lista organizaţiilor teroriste/ Talibanii sunt în conflict cu ISIS, gruparea care a revendicat atacul terorist de la Crocus City Hall

Rusia examinează scoaterea talibanilor de pe lista organizaţiilor teroriste/ Talibanii sunt în conflict cu ISIS, gruparea care a revendicat atacul terorist de la Crocus City Hall

01 apr. 1
Statele Unite: Eclipsa totală de soare din 2017 a dus la creșterea numărului de accidente rutiere/ Se estimează că 20 de milioane de persoane din SUA au călătorit în alt oraș pentru a vedea eclipsa de soare din 2017 

Un bărbat cu alcoolemie 0,84 mg/l în aerul expirat a accidentat grav doi copii într-un sat din Constanța/ Fetița de 9 ani este în comă/ Șoferul a avariat două mașini și un gard

Un bărbat cu alcoolemie 0,84 mg/l în aerul expirat a accidentat grav doi copii într-un sat din Constanța/ Fetița de 9 ani este în comă/ Șoferul a avariat două mașini și un gard

01 apr.
Niciun stat membru UE nu a intrat în zona euro cu un salariu minim mai mic de 500 euro, atrag atenția economiștii bulgari

Niciun stat membru UE nu a intrat în zona euro cu un salariu minim mai mic de 500 euro, atrag atenția economiștii bulgari

01 apr.
În condiţiile în care Bulgaria se confruntă cu dificultăţi economice, economiştii subliniază poziţia inferioară a ţării în Uniunea Europeană, în special în ceea ce priveşte puterea de cumpărare, informează Novinite. Conform celor mai recente date Eurostat, Bulgaria este pe ultimul loc în UE, un indicator îngrijorător al situaţiei sale economice, transmite Agerpres. Economiştii atrag atenţia […]
Înscrierea în clasa pregătitoare începe în 11 aprilie/ Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări, în varianta Ministerului Educației

Înscrierea în clasa pregătitoare începe în 11 aprilie/ Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări, în varianta Ministerului Educației

01 apr.
Producătorii cehi de arme prosperă pe fondul războiului din Ucraina și tensiunilor globale

Producătorii cehi de arme prosperă pe fondul războiului din Ucraina și tensiunilor globale

01 apr.
Producătorii cehi de arme prosperă și raportează vânzări record ca urmare a războiului din Ucraina și a tensiunilor globale sporite, relatează presa cehă, citată de Euractiv. Unele dintre cele mai mari companii cehești din acest sector au raportat vânzări record anul trecut, cum ar fi Colt CZ, care a înregistrat un profit de aproape 600 […]
Un comandant al Gărzilor Revoluţiei iraniene a fost ucis într-un atac israelian asupra consulatului din Damasc

Un comandant al Gărzilor Revoluţiei iraniene a fost ucis într-un atac israelian asupra consulatului din Damasc

01 apr. 2
Avioane de război israeliene au lovit luni consulatul iranian din Damasc, iar o sursă de securitate libaneză a declarat pentru Reuters că un comandant de rang înalt al Corpului Gardienilor Revoluţiei iraniene, Mohammad Reza Zahedi, a fost ucis în atac, relatează Reuters, transmite News.ro. Reporterii Reuters aflaţi la faţa locului în cartierul Mezzeh din capitala […]
Comisarii ANPC au găsit salmonella în mai multe produse din carne de pui din diverse magazine, printre care Penny, Metro și Lidl / Loturile respective au fost retrase de la comercializare

Comisarii ANPC au găsit salmonella în mai multe produse din carne de pui din diverse magazine, printre care Penny, Metro și Lidl / Loturile respective au fost retrase de la comercializare

01 apr.
A murit Tan Tan, cel mai bătrân panda uriaş din Japonia

A murit Tan Tan, cel mai bătrân panda uriaş din Japonia

01 apr.
Cel mai bătrân panda uriaş din Japonia, Tan Tan, a murit la vârsta de 28 de ani la o grădină zoologică din oraşul Kobe, în vestul ţării, după ce a petrecut 24 de ani în aceasta ca simbol al recuperării după Marele Cutremur din Hanshin care a lovit regiunea în 1995, a anunţat luni grădina […]