Articole

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la debutul lucrărilor de la Spitalul Regional de Urgență din Cluj: Peste 4 ani, să ne vedem la inaugurarea acestui spital

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la debutul lucrărilor de la Spitalul Regional de Urgență din Cluj: Peste 4 ani, să ne vedem la inaugurarea acestui spital

18 mai 5
Credincioşi din întreaga lume s-au rugat împreună la împresionantul pelerinaj de la Şumuleu Ciuc, în ciuda unei ploi torențiale

Credincioşi din întreaga lume s-au rugat împreună la împresionantul pelerinaj de la Şumuleu Ciuc, în ciuda unei ploi torențiale

18 mai 10
Credincioşi din întreaga lume s-au adunat, sâmbătă, la Şumuleu Ciuc, la impresionantul pelerinaj de Rusaliile Catolice dedicat Fecioarei Maria şi s-au rugat împreună pentru reînnoire sufletească, pentru linişte şi pace, relatează Agerpres într-un reportaj. În ciuda ploii torenţiale cu care a început ziua, oamenii au început să urce în şaua dintre dealul Şumuleu Mare şi […]
Nouă state membre ale UE, printre care și Românie, nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT+, prezentată de preşedinţia belgiană a Consiliului UE

Nouă state membre ale UE, printre care și Românie, nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT+, prezentată de preşedinţia belgiană a Consiliului UE

18 mai
Filipine îşi va apăra viguros teritoriul, avertizează preşedintele ţării, pe fondul tensiunilor cu China privind rutele maritime

Filipine îşi va apăra viguros teritoriul, avertizează preşedintele ţării, pe fondul tensiunilor cu China privind rutele maritime

18 mai
Preşedintele filipinez, Ferdinand Marcos Jr, a declarat sâmbătă că ţara sa ”va apăra în mod viguros ceea ce este al nostru”, într-o referire puţin voalată la tensiunile crescânde cu China din cauza disputelor maritime, transmite Reuters, conform News.ro. Conduita împotriva intruşilor care nu respectă integritatea teritorială filipineză va fi ghidată de lege şi de responsabilitatea […]
Un studiu dezvăluie când au trăit pe Pământ primii dinozauri cu sânge cald

Un studiu dezvăluie când au trăit pe Pământ primii dinozauri cu sânge cald

18 mai
Dinozaurii aveau sânge cald, ca păsările și mamiferele, sau sânge rece, ca reptilele? Aceasta este una dintre cele mai vechi întrebări din paleontologie, iar răspunsul este important pentru că ne dezvăluie modul în care creaturile preistorice au trăit și s-au comportat, scrie CNN. Sfidând ideea predominantă că toți dinozaurii erau șopârle lente și greoaie care […]
Un elicopter militar îi caută pe cei trei marinari dispăruţi după scufundarea navei Mohammad Z, lângă Sf. Gheorghe

Un elicopter militar îi caută pe cei trei marinari dispăruţi după scufundarea navei Mohammad Z, lângă Sf. Gheorghe

18 mai
Un elicopter IAR 330 Puma al Forţelor Aeriene Române execută o misiune de căutare pe mare a posibililor supravieţuitori, după scufundarea navei Mohammad Z, sub pavilion tanzanian, în apropiere de Sf. Gheorghe, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), la solicitarea Autorităţii Navale Române, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat […]
Sute de trenuri şi gări, verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional / Au fost date amenzi de peste 70.000 de lei

Sute de trenuri şi gări, verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional / Au fost date amenzi de peste 70.000 de lei

18 mai 1
Sute de trenuri au fost verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional, iar în urma neregulilor constatate au fost date amenzi în valoare de peste 70.000 de lei, transmite News.ro. Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat că poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi au acţionat, la începutul acestei săptămâni, pentru asigurarea unui climat de ordine […]
Primăria din Sibiu anunţă că Turnul Sfatului este închis şi nu va mai putea fi vizitat în „Noapte Muzeelor”

Primăria din Sibiu anunţă că Turnul Sfatului este închis şi nu va mai putea fi vizitat în „Noapte Muzeelor”

18 mai
Reprezentanţii Primăriei Municipiului Sibiu au anunţat că Turnul Sfatului nu va mai putea fi vizitat în „Noapte Muzeelor”, deoarece a fost închis, vineri seară, pentru că un element de la un geam a fost deteriorat din cauza vântului foarte puternic, iar lucrările de reparaţii necesare nu au putut fi efectuate într-un timp atât de scurt, […]
Noul terminal de pasageri al Aeroportului Internaţional Oradea, investiţie care se ridică la 40 milioane de euro,  a fost dat sâmbătă în funcţiune

Noul terminal de pasageri al Aeroportului Internaţional Oradea, investiţie care se ridică la 40 milioane de euro, a fost dat sâmbătă în funcţiune

18 mai
Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu va dona premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”,  decernat sâmbătă la Leipzig

Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu va dona premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”, decernat sâmbătă la Leipzig

18 mai 1
Şefa statului Republicii Moldova Maia Sandu a primit, sâmbătă la Leipzig, premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”, oferit sub patronajul preşedintelui Germaniei Frank-Walter Steinmeier. Premiul este însoţit de 25.000 de euro, sumă pe care preşedinta Maia Sandu o va dona, transmite News.ro. „Acest premiu nu este doar o recunoaştere a eforturilor mele, dar şi o […]
”Copiii sunt bine”, dar cum îi învățăm să se ferească de dezinformare în era inteligenței artificiale? De la ratonul Pedro la fake-news politic, în Conferința de educație media a Centrului pentru Jurnalism Independent

Câciu despre o serie de comune din judeţul Dolj: Trebuie să iasă din încremenirea în trecut şi să intre într-un proces accelerat de dezvoltare

Câciu despre o serie de comune din judeţul Dolj: Trebuie să iasă din încremenirea în trecut şi să intre într-un proces accelerat de dezvoltare

18 mai 2
Erdogan graţiază şapte generali condamnaţi pentru puciul care a avut loc în Turcia în 1997

Erdogan graţiază şapte generali condamnaţi pentru puciul care a avut loc în Turcia în 1997

18 mai
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, citând decretele publicate în Jurnalul oficial. În decizia sa, preşedintele Erdogan menţionează vârsta înaintată şi starea de sănătate a foştilor responsabili ai armatei, condamnaţi în 2018 la […]
Ucraina se luptă să ţină frontul de est, pe măsură ce ruşii avansează spre oraşe

Ucraina se luptă să ţină frontul de est, pe măsură ce ruşii avansează spre oraşe

18 mai 2
Pentru comandantul ucrainean de arme Oleksandr Kozacenko, mult-aşteptata muniţie americană nu poate veni suficient de repede, în timp ce el şi tovarăşii săi se luptă pentru a opri atacurile ruseşti necruţătoare, relatează Reuters, tconform News.ro. Obuzierul M777 al unităţii sale, furnizat de SUA, care odată arunca 100 de obuze pe zi asupra inamicului care invada, […]
Trei bărbaţi daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi din Italia şi unul din Germania

Trei bărbaţi daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi din Italia şi unul din Germania

18 mai 2
Trei bărbaţi care fuseseră daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi dintre ei din Italia, iar unul din Germania, transmite News.ro. Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat, sâmbătă, că în ultimele 24 de ore, au fost aduse în ţară trei persoane pe numele cărora fuseseră emise mandate de executare a unor pedepse privative […]
Creierul uman s-a micșorat - și nimeni nu știe exact de ce

Creierul uman s-a micșorat – și nimeni nu știe exact de ce

18 mai 1
Creierul oamenilor moderni este cu aproximativ 13% mai mic decât cel al lui Homo sapiens, care a trăit acum 100.000 de ani, scrie BBC.  Să fie din cauza schimbărilor climatice sau a unor abilități pe care le-am dobândit? În mod tradițional, se consideră că „creierul nostru mare” este ceea ce deosebește specia noastră de alte […]
Rareş Bogdan, despre ancheta jurnalistică în cazul primarului din Sinaia: Dacă eşti suficient de inteligent şi vorbeşti cu presa, poţi să întorci, poţi să faci jujitsu / I-am spus să iasă și să explice

Un petrolier a fost lovit de o rachetă în largul Yemenului

Un petrolier a fost lovit de o rachetă în largul Yemenului

18 mai
Un petrolier sub pavilion panamez a fost lovit de o rachetă în largul Yemenului, unde rebelii houthi şi-au înmulţit atacurile împotriva navelor de mărfuri, a raportat sâmbătă societatea de securitate maritimă Ambrey, informează AFP, citată de Agerpres. O comunicaţie radio „arată că nava a fost lovită de o rachetă şi că a izbucnit un incendiu […]
Opt activişti pentru combaterea schimbărilor climatice au fost arestaţi pe aeroportul din Munchen, după ce protestul lor a perturbat traficul aerian

Opt activişti pentru combaterea schimbărilor climatice au fost arestaţi pe aeroportul din Munchen, după ce protestul lor a perturbat traficul aerian

18 mai
Vietnamul l-a numit pe ministrul securităţii publice în funcţia de preşedinte al ţării

Vietnamul l-a numit pe ministrul securităţii publice în funcţia de preşedinte al ţării

18 mai
Partidul Comunist Vietnamez l-a numit pe To Lam, ministru al securităţii publice, în funcţia de preşedinte al ţării, au anunţat sâmbătă media din Vietnam, după demisia predecesorului său în cadrul unei ample epurări anticorupţie, informează agenţiile de presă internaţionale, transmite Agerpres. Comitetul central al partidului a aprobat „numirea tovarăşului To Lam, membru al Politburo şi […]
Manifestaţie în Peru împotriva unui decret care asociază transidentitatea sexuală unei tulburări mentale: ”Suntem trans și nu suntem bolnavi”

Manifestaţie în Peru împotriva unui decret care asociază transidentitatea sexuală unei tulburări mentale: ”Suntem trans și nu suntem bolnavi”

18 mai