G4Media.ro

Nouă state membre ale UE, printre care și Românie, nu au semnat…

Sursa foto: European Council

Nouă state membre ale UE, printre care și Românie, nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT+, prezentată de preşedinţia belgiană a Consiliului UE

Nouă state ale Uniunii Europene (Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Ungaria) nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE, informează agenţiile APA şi ANSA, conform Agerpres.

Declaraţia a fost redactată cu ocazia zilei internaţionale de luptă împotriva homofobiei, transfobiei şi bifobiei, care se marchează anual la 17 mai.

În declaraţie, statele semnatare se angajează să implementeze strategii naţionale în favoarea persoanelor LGBT+ şi să acţioneze pentru numirea unui nou comisar pentru egalitate în Comisia Europeană care va rezulta în urma alegerilor europarlamentare din iunie.

De asemenea, semnatarele cer Comisiei ca în următoarea legislatură să urmărească şi să pună în aplicare o nouă strategie pentru drepturile persoanelor LGBTIQ, să aloce resurse suficiente şi să colaboreze cu societatea civilă.

În timpul reuniunii la nivel înalt de vineri în care a fost prezentată declaraţia, secretarul de stat belgian pe problemele egalităţii de gen, Marie-Colline Leroy, a subliniat că preşedinţia belgiană a Consiliului UE a decis să plaseze tema drepturilor LGBT în centrul agendei europene.

Statele semnatare ale declaraţiei sunt: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează