Postarea prin care Donald Trump își arată susținerea față de cei care protestează împotriva ayatollahului Ali Khamenei a devenit cel mai popular tweet în limba farsi din istorie, primind nu mai puțin de 200.000 de like-uri, transmite Washington Examiner. Conducătorului Suprem al Iranului, Ali Khamenei, i s-a cerut demisia la protestele care au avut loc […]
Regina Marii Britanii a convocat cei mai proeminenți membri ai familiei regale într-o reuniune de urgență, luni, la reședința din Sandringham, pentru a discuta viitorul ducelui și ducesei de Sussex, informează The Guardian. Reuniunea la care vor participa regina, prințul de Wales, ducele de Cambridge și ducele de Sussex este prima întâlnire a celor patru […]
Preşedintele american, Donald Trump, a avertizat sâmbătă regimul iranian împotriva unui „alt masacru al manifestanţilor paşnici””, referindu-se la mişcarea de contestare care a avut loc în ţară în noiembrie, transmite AFP, citată de Agerpres. „Nu poate fi un alt masacru al manifestanţilor paşnici şi nici întreruperea internetului. Lumea priveşte”, a scris pe Twitter liderul de […]
Numeroşi iranieni au ieşit în stradă la Teheran, sâmbătă, pentru a protesta faţă de autorităţi. Ei cerut demisia liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, relatează Reuters, preluată de News.ro. “Comandantul suprem, demisia, demisia”, au scandat protestatarii strânşi în faza universităţii Amir Kabir. Imagini cu protestul au apărut pe reţelele de socializare, în postări pe Twitter semnalându-se […]
Sute de judecători şi procurori din Polonia au participat sâmbătă, la Varşovia, la un marş în tăcere pentru apărarea independenţei justiţiei, transmite thenews.pl, preluat de Agerpres. ”Marşul celor o mie de robe” a început în faţa Curţii Supreme din capitala poloneză. Magistraţi din Polonia şi din alte ţări europene s-au întâlnit pentru a mărşălui până […]
În premieră pentru piața olandeză, vânzările de mașini ecologice au depășit vânzările de mașini convenționale în luna decembrie 2019. Acestea au reprezentat 54% din vânzări, performanță obținută până acum doar în Norvegia, relatează insideeevs.com. Vânzările de autovehicule electrice au înregistrat valori record anul trecut pe piața olandeză, doar în luna decembrie fiind înmatriculate 22.983 de […]
Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Vladimir Putin s-au întâlnit sâmbătă, la Moscova, pentru a discuta despre actuala criză din Orientul Mijlociu, transmite DPA. Convorbirile dintre Merkel şi Putin, ce au loc la Kremlin, se concentrează pe situaţia din Iran, dar şi pe conflictele din Libia şi Siria. Şefa executivului german a subliniat că […]
În partea întunecată a internetului nu rămân urme și se poate intra doar cu ajutorul unui software care face ca legătura să fie anonimă, pătrunzând în circuite care se sprijină pe rețele suprapuse Internetului. Conexiunea „face salturi” între mai multe servere situate în cele patru colțuri ale planetei, devenind astfel imposibil de depistat. Tor este […]
Fitch Ratings a confirmat vineri ratingurile pentru creditele pe termen lung în valută şi monedă locală ale municipiului Bucureşti la ”BBB minus”, perspectiva asociată fiind stabilă, informează un comunicat al agenţiei de evaluare financiară, potrivit Agerpres. De asemenea, Fitch a confirmat calificativul pe termen scurt la ”F3”. Ratingul Bucureştiului este limitat de ratingul suveran al […]
Președinta Camerei Reprezentanților din Congresul de la Washington, democrata Nancy Pelosi, a anunțat vineri că va transmite Senatului săptămâna viitoare articolele de punere sub acuzare împotriva președintelui Donald Trump în scandalul Ukrainegate, punând astfel capăt unei discuții aprinse cu republicanii în ceea ce privește termenii procesului de demitere a liderului de la Casa Albă. Decizia […]
Iranul a recunoscut sâmbătă că a doborât ‘dintr-o eroare’ avionul Boeing 737 al companiei Ukrainian Airlines prăbuşit miercuri lângă Teheran, prezentând scuze, dar arătând în acelaşi timp spre responsabilitatea ‘aventurismului american’ în această tragedie, transmite AFP. Iranul regretă ‘profund’ această prăbuşire, ‘o mare tragedie şi o eroare impardonabilă’, a declarat preşedintele iranian Hassan Rouhani. ‘Ancheta […]
Publicația Le Figaro prezintă datele cheie pentru pașii finali care urmează în procesul lung și sinuos al ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. De această dată, Brexitul este pe cale să fie realizat o dată pentru totdeauna. După aprobarea textului de divorț încheiat cu Bruxelles-ul, joi, deputații britanici pregătesc ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană […]
Statele Unite au anunţat vineri noi sancţiuni împotriva unor oficiali şi companii din Iran, precum şi limitarea numărului zborurilor charter turistice către Cuba, informează agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres. În total, opt oficiali iranieni sunt vizaţi de noua serie de sancţiuni, printre ei fiind şi secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională, Ali Shamkhani. […]
Premierul Ludovic Orban a ieșit, vineri, de la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis convins că România are nevoie de alegeri anticipate, deși n-a obținut vreo garanție că va mai fi numit premier și nici șeful statului nu i le-a oferit, cel puțin public. Întrebat cu o zi înainte cu insistență dacă tot Orban va fi […]