G4Media.ro

Alegerile europene: un continent, un scrutin. În umbra Brexit-ului, Regatul Unit a…

Alegerile europene: un continent, un scrutin. În umbra Brexit-ului, Regatul Unit a devenit unul dintre fronturile bătăliei pan-continentale pentru sufletul proiectului european

Alegerile pentru Parlamentul European (PE) pot fi incomode pentru admiratorii UE. Câte un scrutin în fiecare stat membru este cea mai pregnantă caracteristică de democrație directă a arhitecturii instituționale a uniunii, iar un asemenea vot ar trebui, în teorie, să unească milioane de oameni într-un sentiment al unei întreprinderi politice colective.

În practică, rareori se simte așa. PE i-a dat UKIP-ului o platformă și fonduri atunci când Nigel Farage n-a fost în stare să prindă un loc la Westminster. Acum dl Farage privește votul de luna viitoare ca pe o nouă șansă de a face iarăși prăpăd, de data aceasta de la cârma noului partid Brexit. Mai este încă posibil ca votul să fie abandonat, dacă în următoarele două săptămâni acordul premierului Theresa May pentru retragerea din UE va fi aprobat. Ceea ce pare improbabil. Conservatorii par incapabili să se unească în sprijinul dnei May și, din același motiv, nu sunt apți să lupte în alegeri. Probabilitatea ca alegătorii pro-Brexit să le interpreteze nerăbdarea drept sprijin pentru dl Farage este ridicată.

Din contră, opoziția față de Brexit este răspândită în rândurile mai multor partide. Chiar dacă scorul lor per total demonstrează că în țară există un număr consistent de politicieni anti-Brexit, mesajul lor va fi slăbit de această fragmentare. Nu este un fenomen nou. Eșecul prelungit al pro-europenilor de a se mobiliza în jurul unui unic mesaj convingător a fost din capul locului parțial răspunzător pentru Brexit. Consolarea este aceea că alegerile din mai vor fi legate de Europa într-un mod în care altădată n-au mai fost. Nu vor mai fi un mijloc de exprimare a unor revendicări de ordin intern. Viitorul nostru ca parte a proiectului continental ar trebui să se situeze în centrul dezbaterii.

În mod neobișnuit, același lucru este valabil în multe alte state UE. Regatul nu este singura țară care se luptă cu tensiuni generate de coliziunea dintre politica identitară și logica strategică a cooperării multinaționale economice și politice. În Franța, Emmanuel Macron a încercat să se prezinte drept marele reprezentant al frontului paneuropean, liberal și modernizator pentru a ține piept valului populist. El se recomandă drept opusul lui Matteo Salvini, conducătorul de extrema dreaptă al Italiei.

Pe o altă axă, principala familie politică de centru-dreapta din UE, Partidul Popular European – incluzându-i pe creștin-democrații cancelarului Angela Merkel -, a suspendat recent Fidesz, partidul xenofob anti-imigrație condus de premierul ungar Viktor Orbán. Autoritarismul dlui Orbán ofensa de multă vreme PPE-ul, însă unii din bloc se temeau că expulzarea Fidesz-ului îi poate încuraja pe naționaliști și poate slăbi poziția centrului.

Aceste tensiuni poate că nu se numără printre primele griji din mintea alegătorului, însă în această campanie electorală întrebările referitoare la viitorul UE vor fi mai pregnante decât de obicei. Există sentimentul că însuși caracterul proiectului este în joc. Provocări globale, de la superputerea chinezească din ce în ce mai îndrăzneață la cea americană tot mai nestatornică, măresc miza și mai mult. Indiferent ce alte chestiuni vor mai ajunge să fie implicate în campanie, parlamentarii noștri vor fi actori în bătălia ce se prefigurează pentru sufletul proiectului european, unii de partea sabotajului naționalist și xenofobiei, alții în apărarea liberalismului și pluralismului. Cu aceleași opțiuni se vor confrunta și alegătorii altor țări. Există aici atât o ironie cât și o oportunitate. Alegerile ar putea stimula spiritul participării democratice la un proiect continental pe care alte asemenea scrutine nu au reușit anterior să-l aprindă.

Editorial publicat în The Guardian, preluat de Rador / Traducere: Andrei Suba

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

3 comentarii

  1. Vor nu vor , tarile ce compun astazi UNIUNEA EUROPEANA , trebuie sa ramina unite . Le place , sau nu le place , nu au alta solutie.Niciuna dintre ele nu isi poate risca existenta ca STAT (fapt ce ar fi pus instantaneu in discutie ,in caz incercare de iesire din Uniune ) .MAREA BRITANIE poate ajunge in aceasta situatie (vezi Irlanda , vezi Scotia ).Cred ca in viitorul nu foarte indepartat si Rusia o sa faca parte din UE.
    In curind vom vedea aparitia unei forte militare EUROPENE in care GERMANIA (dupa plecarea doamnei MERKEL) va avea un cuvint greu de spus . Inarmarea atomica a Europei este inevitabila .

  2. Farage şi Johnson au mizat pe ipoteza că şi alte ţări vor fugi din UE de frica emigranţilor din Est.

    • Farage si Johnson (ca si 90% din baronetul Tory) sufera de acelasi sindrom ca si PSD-ul in relatia cu Europa: Dunning–Kruger.

      Constatarea vine chiar din The Torygraph, care dupa 40 de ani de propaganda anti-UE a avut totusi o revelatie in urma dezastrului Brexit (inlocuiti ERG cu Tudorel/Veorica, Brexit cu MCV si pe Barnier cu Timmermans):

      „The “European Research Group” on the Conservative backbenches is stuffed with the most risible crowd of fantasists, crackpots and dunderheads to be found anywhere outside the comments under a YouTube video about chemtrails. In the Commons this Thursday, these jabbering blowhards spent three solid hours rubbishing the Prime Minister and her proposed deal without once, any of them, explaining how they would have done it better. They’re terribly good, these people, at saying what they want: perfect control, immaculate sovereignty, trillion-pound trade deals with Easter Island. But for some reason they always have precious little to say about how they, in the real world as opposed to their daydreams, would achieve it.

      They seem to imagine that negotiating with the EU–an entity vastly bigger and more powerful than the UK–is a doodle. It appears not to have occurred to them that Michel Barnier might actually be a quite difficult person to dupe. Perhaps the problem is the company they keep. After all, if the only people you regularly encounter in day-to-day political life are your fellow morons, then I suppose it’s only natural to assume that everyone else in politics must be a moron too.”

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.