
AfD pierde al doilea tur al alegerilor pentru primăria unui oraş din estul Germaniei / Ar fi fost prima victorie din zona urbană a partidului de extremă dreapta
Cetăţenii dintr-un oraş din estul Germaniei au ales duminică un candidat independent în detrimentul contracandidatului de la Alternativa pentru Germania (AfD), blocând ceea ce ar fi fost prima victorie din zona urbană a partidului de extremă dreapta într-un scrutin pentru primărie, relatează dpa, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În oraşul Frankfurt an der Oder, independentul Axel Strasser a câştigat cu 69,8% din voturi împotriva candidatului AfD, Wilko Moller, care a obţinut 30,2%, conform rezultatelor preliminare. Prezenţa la vot a fost de 49,4%.
În primul tur de scrutin din 21 septembrie, Strasser a obţinut 32,4% din voturi, iar Moller, 30,2%, în timp ce candidaţii de la creştin-democraţi (centru-dreapta) şi de la social-democraţi (centru-stânga) au fost eliminaţi.
Înainte de vot, politologul Jan Philipp Thomeczek, de la Universitatea din Potsdam, a declarat pentru dpa că o victorie a lui Moller ar fi trimis „un semnal foarte puternic” că AfD, partid antiimigraţie şi eurosceptic, poate avea succes în zonele urbane.
Frankfurt an der Oder este un oraş din landul german estic Brandenburg, situat direct la graniţa cu Polonia. Este distinct de Frankfurt am Main, centrul financiar mult mai mare din vestul Germaniei
Este al patrulea oraş ca mărime din Brandenburg, cu aproximativ 57.000 de locuitori. Provocările oraşului includ controalele la graniţa cu Polonia, imigraţia şi economia.
Asociaţia Germană a Oraşelor şi Localităţilor a transmis că în prezent nu există niciun primar afiliat AfD al unui oraş de dimensiuni semnificative în ţară.
Tim Lochner a devenit primar al oraşului Pirna, aproape de graniţa cehă, după ce a fost nominalizat pentru alegeri în 2023 de către AfD, deşi tehnic este independent.
Un politician AfD, Robert Sesselmann, este administratorul districtului Sonneberg din Turingia. Există, de asemenea, primari ai AfD în oraşe mici din landul estic Saxonia-Anhalt.
Serviciul de informaţii interne din Brandenburg a clasificat anul acesta filiala din land a AfD drept ‘extremistă de dreapta confirmată’, o etichetă pe care partidul o respinge ca fiind motivată politic.
Liderii din Brandenburg afirmă că AfD a arătat dispreţ faţă de instituţiile guvernamentale, în timp ce şeful serviciului de informaţii interne al landului, Wilfried Peters, a adăugat că partidul susţine ‘discriminarea şi excluderea’ persoanelor care nu ‘aparţin curentului principal german’.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.