Simbioza. Cum funcționează puterea politică și economică în România (Op-ed de Lucian Croitoru)

G4Media a decis să republice un articol publicat de Lucian Croitoru în noiembrie 2015 pentru că descrie un fenomen valabil și astăzi în societate: în schimbul libertății politice oferite cetățenilor în 1989, fosta nomenclatură și protejații ei au primit afacerile acestei țări. Articolul a fost publicat inițial după demisia guvernului Ponta ca urmare a protestelor masive provocate de reacția statului față de tragedia din clubul Colectiv. La acel moment se discuta despre un guvern de tehnocrați. Articolul este la fel de actual în ceea ce privește descrierea forțelor politice și economice din societate.

• Citește mai jos articolul integral:

Principalele cauze ale „Miracolului românesc” din noiembrie 2014 și ale „Străzii” din noiembrie anul acesta sunt (i) libertatea redusă a proprietății (drepturile reduse de proprietate) și (ii) corupția extinsă. Dimensiunile neadecvate ale acestor libertăți* nu permit României să se dezvolte, dar permit extragerea de rente. Rentele sunt extrase de cei care reprezintă simbioza apărută în 1989 între noua clasă politică, pe de o parte, și noua elită de afaceri, pe de altă parte. Împotriva acestei Simbioze s-au îndreptat și „Miracolul” și „Strada”. Ea explică eșecul trecerii la capitalism competitiv în România și este principalul adversar al bunăstării.

Simbioza este produsul transformării de către liderii comuniști a capitalului politic în capital economic. În schimbul libertății politice oferite cetățenilor în 1989, fosta nomenclatură și protejații ei au primit afacerile acestei țări. Tranzacția a fost posibilă deoarece ei s-au metamorfozat în „noua clasă politică” și în „noua birocrație”, generând din rândurile lor noua elită de afaceri cu statul. Astfel, Simbioza s-a localizat la nivelul partidelor politice și a elitei de afaceri, fără a deveni una cu acestea, dar fiind suficient de mult un constituent al lor încât să-și impună propriul ei scop.

Scopul ultim al Simbiozei a fost și este să împiedice dezvoltarea peste o anumită limită a unei elite autentice de afaceri, separate de politic, care ar fi dus la însăși desființarea ei, a Simbiozei. În acest scop, Simbioza a țintit permanent să mențină libertatea proprietății la niveluri scăzute și să  mențină o minimă influență asupra justiției, făcând loc corupției. În perioada 1989-2008 nu a existat niciun obstacol serios în atingerea acestui scop. Astfel, Simbioza a reușit să-i mențină pe cei mai mulți – salariați sau firme – dependenți de redistribuirea de la bugetul public. În acest scop, ea a avut grijă să producă reglementări neclare, contradictorii și partinice, care să facă orice afacere dependentă de interpretarea reglementărilor de către o administrație coruptă și o justiție neliberă. Păstrând controlul asupra justiției și administrației, Simbioza a putut stabili cine câștigă din afacerile cu statul și care afaceri sunt „călcate” de controale și care sunt „păsuite”. Stăpânii acestor afaceri, au transferat resurse financiare către cei din politică și administrație, în special prin intermediul companiilor de stat.

Sub presiune externă, Simbioza a trebuit să accepte și unele progrese, mai ales în ariile expuse direct interacțiilor cu stăinătatea. Astfel, s-a progresat în ceea ce privește libertatea monetară (77,3), libertatea fiscală (86,9), libertatea definită de cheltuielile guvernamentale (62,3), libertatea de afaceri (69,8), libertatea investițională (80), libertatea comerțului (88), libertatea financiară (50) și libertatea muncii (68,6)**. Aceste progrese au făcut ca în 2007, economia României să fie una moderat liberă. Cu excepția anilor 1998 și 1999, când corupția s-a redus temporar, nu s-a făcut însă niciun progres în ceea ce privește libertatea proprietății (clarificarea drepturilor de proprietare) și reducerea corupției. Astfel, în prima sa perioadă (1989-2008), scopul Simbiozei a fost atins.

A doua etapă în atingerea scopurilor operaționale ale Simbiozei a început în 2009. Criza economică a însemnat pierderea unor importante resurse de către firme și angajați. Simbioza a fost nevoită să facă loc unor progrese atât în ceea ce privește reducerea corupției, mai vizibile în anii 2014 și 2015, cât și referitor la libertatea proprietății. Astfel, o serie de resurse, care anterior se transformau în rente ale Simbiozei, au fost eliberate, compensând parțial pierderile cauzate de criza economică fimelor oneste și salariaților. A fost pentru prima dată când Simbioza a cedat atât în legătură cu libertatea proprietății cât și în ceea ce privește corupția, dovedind o capacitate mare de adaptare. Această capacitate nu trebuie neglijată de cei care se vor lupta cu ea de acum încolo.

Totuși, comparativ cu țările dezvoltate, corupția este încă foarte mare, iar libertatea proprietății este încă foarte mică. Aceste niveluri arată că Simbioza născută în 1990 este  puternic prezentă în societatea românească. Efectele ei nocive, adică lipsa libertății proprietății și corupția, nu sunt, de regulă, percepute în mod direct de fiecare în parte ca șocuri. Ele sunt mai degrabă percepute ca parte din condițiile de zi cu zi ale vieții, neapărând ca evenimente bine localizate, deși sunt permanent dăunătoare pentru oamenii obișnuiți și pentru societate în ansamblu.

Totuși, așa cum s-a dovedit în seara de 30 octombrie 2015, corupția poate produce tragedii individuale, familiale sau sociale. Un astfel de moment are o forță revelatoare de tera-ori mai mare decât valorile reci, neutre și depersonificate ale unor indici care arată corupția înaltă din România. În seara aceea, chipul hidos al Simbiozei imorale, lacome de bogăție materială și de vieți omenești, lașă, indiferentă la suferința provocată de sărăcie și arogantă, a fost văzut mai clar ca niciodată.

Urâțenia Simbiozei mai fusese văzută de multe ori înainte: la Mineriadă, în 13-15 iunie 1990, la decapitarea unor instituții în iulie 2012, la atacul asupra justiției în „Marțea neagră” a lui 2013, pentru a da câteva exemple. Niciodată fața sub care s-a arătat nu a fost văzută și înțeleasă în același timp de foarte mulți. De exemplu, la Mineriadă, sub influența propagandei, mulți oameni chiar credeau că minerii restabilesc ordinea pe care, aparent, România o pierduse. Pe 30 octombrie însă, pocitania a avut ghinionul să fie văzută și înțeleasă de aproape toată țara, fără dubii.

Acest fapt face ca Simbioza să intre într-o a treia etapă, în care, pentru a putea limita în continuare libertatea proprietății și a prezerva corupția, va trebui să se redeghizeze, pentru a ca prezența ei în politică și afaceri oneroase cu statul să nu mai poată fi recunoscută. Scopul temporar este o operație de chirurgie plastică reușită. Cei care alcătuiesc Simbioza știu că nu vor reuși să se deghizeze din nou decât dacă se folosesc de ceea ce pare astăzi respectabil de către „Stradă”.

„Strada” a negat valoarea reprezentanților cunoscuți ai clasei politice și a cerut instituirea domniei legii și numirea în funcții publice pe criterii de competență. Îndeplinirea completă a acestor cereri echivalează cu moartea Simbiozei, căci domnia legii înseamnă creșterea concomitentă a libertății proprietății și reducerea masivă a corupției, adică opusul rațiunii de a fi al Simbiozei. Totuși, șansele ca Simbioza să satisfacă în aparență aceste cereri și să supraviețuiască sunt mari.

Aceste șanse crescute vin din două surse. Pe de o parte, puțini oameni știu că domnia legii înseamnă atât o libertate înaltă a proprietății, cât și cvasi lipsa corupției, așa că oamenii vor fi satisfăcuți dacă vor vedea o reducere sesizabilă a corupției. Totuși, dacă libertatea proprietății rămâne în continuare scăzută, reducerea corupției nu va fi decât temporară, ca în anii 1998 și 1999, corupția putând reveni la niveluri înalte la un moment convenabil Simbiozei.

Pe de altă parte, Simbioza a supraviețuit pentru că, până în prezent, în posturile cheie din politică și din unele instituții nu s-a produs o circulație a elitelor, ci doar o reproducere a lor, chiar dacă în interiorul instituțiilor a avut loc o anumită circulație a elitelor. Reproducerea elitelor la vârf a fost o condiție pentru menținerea corupției înalte și a neclarităților privind drepturile de proprietate, care, împreună, au constituit baza reproducerii Simbiozei.

În consecință, pentru a supraviețui, Simbioza va fi nevoită să facă două lucruri esențiale: (i) să accepte reducerea corupției, având grijă ca libertatea proprietății (drepturile de proprietare) să rămână în continuare redusă (neclare); și (ii) să mimeze inițierea procesului de circulație a elitelor. Adaptabilă și avînd experiența din ultimii 25 de ani, Simbioza va căuta soluții pentru a îndeplini cele două condiții.

Baza pentru soluții este oferită de însăși faptul că cei mai mulți oameni nu înțeleg că, pentru a institui domnia legii, cele două libertăți – cea a proprietății și cea față de corupție – trebuie să progreseze împreună. Din moment ce o reducere notabilă a corupției poate fi considerată ca satisfăcătoare de către societate în ansamblu, chiar dacă libertatea proprietății rămâne scăzută, atunci Simbioza va sprijini lupta pentru reducerea corupției, astfel asigurându-se că prima condiție a supraviețuirii ei este îndeplinită. Totuși, avînd în vedere că este dificil de redus corupția fără a crește libertatea proprietății, îndeplinirea acestei condiții este mai degrabă chestionabilă.

Admințând că reducerea corupției este suficient de însemnată pentru a da satisfacție societății, atunci și cea de-a doua condiție – mimarea declanșării procesului de circulație a elitelor – este ușor de îndeplinit. O circulație autentică a elitelor înseamnă reformarea partidelor și, astfel, a clasei politice, care ar duce la reducerea corupției și la clarificarea drepturilor de proprietate. O circulație mimatăînsemna promovarea unor noi fețe în partide și guverne, care chiar vor reduce temporar corupția, dar care nu vor permite creșterea libertății proprietății. Aceasta este strategia pe care o va urma Simbioza pentru a se salva.

Ideal din punctul de vedere al Simbiozei ar fi să poată mima circulația elitelor cu politicieni care o compun și care pot fi numiți membri ai guvernului. Cu acești politicieni, mimarea nu prezintă niciun risc major. Totuși, câteodată, de exemplu când mai este puțin timp până la alegeri, pentru a evita erodarea la guvernare, partidele preferă să promoveze guverne de tehnocrați. Dar dacă sub presiunea „Străzii”, reducerea corupției devine obligatorie, atunci mimarea circulației elitelor nu poate avea loc cu tehnocrați autentici. În această situație, Simbioza  încerca să prezinte un guvern de politicienii care îndeplinesc condițiile de studii (nu neapărat de educație) și imagine pentru a fi prezentați drept tehnocrați.

Dacă nu va reuși însă, atunci Simbioza va fi obligată să coopereze cu un guvern de tehnocrați autentici. În termeni practici, ea va sprijini un astfel de guvern, cu condiția ca acesta sa-și limiteze acțiunile și reformele la reducerea corupției, fără a aplica reforme care clarifică drepturilor de proprietate, ceea ce e dificil de realizat. Exact din acest motiv, Simbioza va vota și va aplauda guvernul de tehnocrați autentici prin reprezentanții săi din partide și din elita de afaceri cu statul pentru orice mic progres în această direcție. Vom vedea însă (mai degrabă) spaima acestor reprezentanți și piedicile pe care ei le vor pune guvernului de tehnocrați, ori de câte ori reformele vor viza creșterea libertății proprietății.

Dacă următorul guvern al României va fi unul de tehnocrați autentici, vom avea ocazia să vedem angoasa reprezentanților Simbiozei. Ei știu că cei mai mulți oameni nu înțeleg legătura organică dintre reducerea corupției și creșterea libertății proprietății. În consecință, vor sprijini și aplauda măsurile care vor reduce corupția, dar vor încerca să obțină sprijinul populației împotriva măsurilor de creștere a libertății proprietății. În acest scop, în mod incorect și neonest, vor prezenta măsurile care duc la creșterea libertății proprietății în contrapondere cu măsurile care duc la creșterea cheltuielilor sociale.

Note:

* Iată cum definește și măsoară Heritage Foundation indicele drepturilor de proprietate: „Componenta drepturilor de proprietate este o evaluare a abilității indivizilor de a acumula proprietăți private, asigurate de legi clare, a căror aplicare este pe deplin asigurată de stat. Ea măsoară gradul în care legile unei țări protejează proprietatea privată și gradul în care guvernul său asigură aplicarea acelor legi. Ea de asemenea consideră probabilitatea că proprietatea privată va fi expropriată și analizează independența sistemului judiciar, existența corupției în interiorul sistemului judiciar și abilitatea indivizilor și a afacerilor să impună aplicarea contractelor.” Referitor la indicele privind corupția (freedom from corruption), Heritage Foundation definește fiecare indice din 10 în 10 până la 100. Pentru valorile dintre două intervale, se combină definițiile celor două limite. În cazul României, indicele privind corupția pentru anul 2015 este de 40, crescînd de la 37,7 cît era în 2014. Iată definițiile date de Heritage Foundation pentru limita de 40: „Sistemul de tribunale este profund ineficient și întârzierile sunt așa de mari că descurajează utilizarea sistemului de tribunale. Corupția este prezentă și sistemul judiciar este influențat de către alte ramuri ale guvernului. Exproprierea este posibilă.” Pentru limita de 30 Heritage Foundation arată că: „Deținerea proprietății este slab protejată. Sistemul de tribunal este profund ineficient. Corupția este extinsă și sistemul judiciar este puternic influențat de alte ramuri ale guvernului. Exproprierea este posibilă.” (vezi http://www.heritage.org/index/property-rights).

** În paranteză sunt valorile indicilor referitor la libertățile respective pentru anul 2015. Cu cât sunt mai mari valorile indicilor, cu atât sunt mai mari libertățile respective.

Lucian Croitoru este consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR. Opinia sa nu reprezintă poziția BNR. O versiune a articolului a apărut și pe blogul său