
Reacția Ucrainei, după ce Volodimir Zelenski a fost pus pe lista „persoanelor căutate” de Kremlin: Disperarea mașinăriei de stat și a propagandei rusești
Adăugarea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski pe „lista persoanelor căutate” de Kremlin arată „disperarea mașinăriei de stat și a propagandei rusești”, a scris sâmbătă Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe într-un comunicat, conform POLITICO.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Lista este o bază de date online a celor pe care Ministerul rus de Interne îi acuză că sunt infractori. Rusia ar fi declarat că liderul ucrainean este căutat „în temeiul unui articol din codul penal”, dar nu a oferit mai multe detalii.
Moscova a încercat să-l asasineze pe președintele ucrainean încă de la începutul invaziei sale la scară largă în țară, în februarie 2022, când președintele rus Vladimir Putin a cerut armatei ucrainene să îl răstoarne pe Zelenski.
În februarie, Moscova l-a adăugat pe premierul Estoniei, Kaja Kallas, pe lista persoanelor căutate pentru „profanarea memoriei istorice și ostilitate față de Rusia”.
În declarația sa, ministerul ucrainean a afirmat că Moscova „nu mai știe ce să inventeze pentru a atrage atenția”. De asemenea, acesta a subliniat că „spre deosebire de anunțurile rusești fără valoare, mandatul de arestare a dictatorului rus Vladimir Putin, acuzat de crime de război, emis de Curtea Penală Internațională, este real și executabil în 123 de țări”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank