G4Media.ro

UE a trimis în spațiu doi noi sateliți Galileo pentru a îmbunătăți…

Sursa foto: Comisia Europeană

UE a trimis în spațiu doi noi sateliți Galileo pentru a îmbunătăți calitatea sistemului de navigație

În noaptea de sâmbătă 27 spre duminică 28 aprilie 2024, doi noi sateliți Galileo ai UE au fost plasați cu succes pe orbită, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene. Cei doi sateliți vor contribui la creșterea fiabilității sistemului de navigație folosit de sute de milioane de șoferi.

În prezent, aproape jumătate din populația lumii utilizează serviciile Galileo, potrivit comunicatului citat. Această lansare extinde constelația Galileo aflată deja pe orbită în vederea atingerii capacității operaționale depline a acesteia, cu 24 de sateliți operaționali și sateliți de rezervă pe orbită.

De un deceniu, UE și-a consolidat în mod constant constelația Galileo pentru a asigura continuitatea activității sale economice. Multe sectoare strategice, precum agricultura, energia, aviația și apărarea, depind de disponibilitatea unor informații precise de poziționare și sincronizare. 10 % din produsul intern brut anual al UE se bazează pe navigația prin satelit, iar acest procent este pe cale să crească.

Această lansare are loc la doar câteva zile după ce au început să fie difuzate noile semnale ale serviciului public reglementat (PRS), ceea ce duce la o mai mare robustețe și flexibilitate.

Acest serviciu de navigație criptat este special conceput pentru utilizatorii guvernamentali autorizați și pentru aplicații sensibile.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează