G4Media.ro

Mircea Cărtărescu a fost distins cu Premio Mondello, atribuit în trecut lui…

Sursa foto: George Calin / Inquam Photos

Mircea Cărtărescu a fost distins cu Premio Mondello, atribuit în trecut lui Milan Kundera şi Thomas Bernhard

Mircea Cărtărescu a fost recompensat cu International Premio Mondello, care de-a lungul anilor, acesta a fost atribuit unor scriitori precum Milan Kundera, Thomas Bernhard, JM Coetzee, Don DeLillo, Doris Lessing şi Marilynne Robinson, a anunţat Nicola Lagioia, directorul Târgului de Carte de la Torino, citat de news.ro.

“Am decis să îi atribui Mondello International lui Mircea Cărtărescu pentru modul în care, prin operele sale, a reînnoit codurile romanului contemporan, făcându-l din nou o prezenţă magnifică din viitor”, a scris Lagioia pe Facebook. 

Ceremonia de decernare a premiului va avea loc în luna mai, la Salone Internazionale del Libro.

Mircea Cărtărescu, poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist, a publicat numeroase volume, începând cu 1980, care i-au fost traduse în peste 20 de limbi.

Cărţile lui au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România.

Romanul „Nostalgia” a primit în 2005 Premiul literar „Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. Autorul a primit, între altele, Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, 2015, Premiul Leteo, Spania (2017) şi Premio Formentor de las Letras (2018). În 2021 a câştigat premiul Prozart în Macedonia de Nord. În 2022, a fost desemnat câştigătorul Premiului FIL de Literatură în Limbi Romanice al Târgului de Internaţional de Carte Guadalajara.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. omul asta asteapta premiul Nobel, iar astia ii arunca margele.

  2. Felicitări domnule Cărtărescu!

  3. Cel mai jos nivel al culturii europene pentru ca au de ales dintre 3 oameni. Au ales raul cel mai mic