G4Media.ro

Prețul aurului a atins un maxim istoric de 2.135 dolari pe uncie

sursa foto: Pexels

Prețul aurului a atins un maxim istoric de 2.135 dolari pe uncie

Între un context geopolitic tensionat și incertitudinea legată de dobânzile Fed, prețul aurului a depășit luni, 4 decembrie, recordul istoric, ajungând la peste 2.100 de dolari pe uncie, scrie boursorama.com.

Metalul prețios a ajuns la 2.135,39 dolari la începutul tranzacțiilor asiatice, depășind precedentul record istoric stabilit în 2020, în timpul pandemiei.

În ultimele săptămâni, traderii s-au îndreptat către aur ca investiție de refugiu, în urma izbucnirii războiului dintre Israel și Hamas.

Va reduce Fed ratele?

Această tendință a fost întărită de o serie de date care indică o încetinire a inflației pentru luna octombrie în Statele Unite, ceea ce a dus la speculații potrivit cărora Rezerva Federală a SUA (Fed) va reduce ratele dobânzilor.

Pariurile pe o reducere a ratelor au afectat, de asemenea, dolarul, ceea ce a făcut ca aurul să fie mai ieftin pentru cumpărătorii internaționali. Traderii au început să se orienteze către metalul galben după ce șeful Fed, Jerome Powell, a declarat vineri că ratele au „atins un nivel suficient de restrictiv”, alimentând speranțele că banca centrală va începe în curând să reducă ratele.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...