G4Media.ro

Premierul Bulgariei anunță că vrea un vot pentru Schengen în Consiliul UE…

Sursa Foto: www.schengenvisainfo.com

Premierul Bulgariei anunță că vrea un vot pentru Schengen în Consiliul UE din decembrie, exact la un an de la eșecul provocat de veto-ul Austriei și Olandei

Guvernul de la Sofia va face o a doua încercare de a intra în Schengen, la exact un an după ce Bulgaria a fost refuzată de Austria și Olanda pentru a adera, transmite publicația 24Chasa, preluată de Rador Radio România. În decembrie anul trecut și România a primit un NU din partea Austriei, în timp ce Olanda s-a arătat favorabilă.

Votul este așteptat în luna decembrie, iar Bulgaria depune în prezent toate eforturile pentru a fi acceptată, a asigurat premierul Nikolai Denkov și comisarul european bulgar Iliana Ivanova.

Denkov și Ivanova s-au întâlnit oficial pentru prima dată de când ea a fost aleasă comisar european. Comisarul european Ivanova se va avea întâlniri și cu președintele Rumen Radev, cu parlamentari etc.

În prezent, discutăm despre o singură posibilitate – decembrie 2023. Lucrăm pentru asta, literalmente, în fiecare zi. O mare parte din aceste eforturi sunt vizibile public. Altele sunt pe cale diplomatică, deoarece publicitatea și zgomotul nu ajută întotdeauna în acest tip de efort, a spus premierul bulgar Nikolai Denkov.

Poziția Comisiei Europene este foarte clară, ea a fost subliniată și de președintele CE, Ursula von der Leyen, în timpul discursului privind starea Uniunii – Bulgaria și România nu numai că îndeplinesc criteriile de aderare, ci ele și contribuie activ la o mai bună funcționare a sistemului Schengen, a subliniat Ivanova.

Schengen și zona euro se numără printre principalele priorități ale comisarului Ivanova, a subliniat ea. La fel și portofoliul pe care l-a preluat de la Maria Gabriel – inovație, educație, cultură și sport.

„Rămân sarcini destul de importante, urmează întâlniri și cu miniștrii de resort, cu care vom discuta în detaliu”, a spus ea. Bulgaria are o slăbiciune specifică – lipsa unei legi care să garanteze protecția proprietății intelectuale din punct de vedere al inovațiilor științifice. Noua lege a inovațiilor este gata, iar în acest fel putem umple un gol legal care ne pune piedici, a comentat Denkov. Consiliul de Miniștri de la Sofia a decis recent să renunțe la câteva dintre proiectele incluse în Planul de Redresare și Reziliență (PRR), printre care se numără construcția unei fabrici de baterii și a unui centru de protoni pentru tratamentul bolnavilor de cancer. Motivul este că Bulgaria a întârziat cu mai bine de un an în această privință. Și din această cauză, Comisia Europeană refuză să ofere finanțare.

Premierul a comentat subiectul astfel: Știm cu toții că există o întârziere în ceea ce privește Planul de Redresare. Dificultatea deosebită este că acest lucru este asociat cu cele mai severe reforme, atât în ceea ce privește sistemul de justiție, cât și în ceea ce privește energia. În ultimele 3 luni am reușit să scoatem toate subiectele fierbinți, să le punem pe masă și să căutăm un acord acolo unde este dificil. Schimbările în justiție, în sectorul energetic nu se fac pentru că le dorește cineva. Acestea sunt schimbări care sunt necesare cetățenilor bulgari și lucrătorilor din domeniul energiei pentru a asigura un viitor mai bun – atât pentru un sistem de justiție corect și eficient, cât și pentru asigurarea sistemului energetic cu energie electrică ieftină. Noi trebuie să avem astfel de capacități. Când ne uităm la dezvoltarea pieței, vedem cât de necompetitive vor fi centralele pe cărbune față de alternativele care se dezvoltă în prezent din punct de vedere tehnologic. Trebuie să avem capacitate de la centralele pe cărbune, dar să dezvoltăm și alte surse.

„Referitor la aceste emoții, tensiuni pe care le vedeți, eu sunt convins că pot fi depășite și vor fi atunci când discutăm despre ce se face și care sunt alternativele. Oferim tot ce putem în această situație. Și eu, ca întotdeauna, sunt un optimist moderat că acest lucru va fi înțeles și documentele vor fi depuse în prima săptămână a lunii octombrie. Odată cu prezentarea lor la Comisia Europeană, procesul de clarificare a acestor documente nu se încheie, ci începe un proces de negociere, având la dispoziţie 2-3 luni până la sfârşitul anului pentru a clarifica toate textele”, a comentat Denkov legat de planurile teritoriale.

Acestea afectează cele trei regiuni carbonifere – Stara Zagora, Pernik și Kiustendil – și sunt legate de reducerea gazelor cu efect de seră, poluarea aerului și închiderea centralelor. Cu toate acestea, reprezentanți ai complexului Marița-Iztok au declarat că vor protesta dacă planurile vor fi acceptate în această versiune. Doar Bulgaria nu și-a predat planurile teritoriale și s-au pierdut deja 100 de milioane de euro, a subliniat comisarul european. „O altă sumă de 800 de milioane de euro este sub semnul întrebării dacă acest lucru nu se va face în curând”, a adăugat Ivanova. (Traducerea: Mirela Petrescu)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...