G4Media.ro

Electoratul FIDESZ, cel mai anti-UE din Ungaria

Sursa Foto: Facebook

Electoratul FIDESZ, cel mai anti-UE din Ungaria

Un sondaj al Institutului de analiză Policy Solutions prezentat de ziarul ungar de opoziție Népszava arată că simpatizanţii partidului Mişcarea Patria Noastră (Mi Hazánk Mozgalom) susțin Uniunea Europeană într-o măsură mai mare (62 la sută) decât alegătorii FIDESZ (60 la sută), transmite Rador Radio Romania.

Nu este doar un rezultat întâmplător: conform cercetării Policy Solutions, întroducerea monedei euro este susținută de un procent mai mare şi în tabăra partidului extremist (62%) decât în tabăra FIDESZ (55%) și mai mulţi dintre alegătorii acestui partid consideră că economia ungară beneficiază semnificativ de pe urma apartenenței la UE, în comparație cu partidul de guvernământ (62, respectiv 55 la sută).

Datele sunt surprinzătoare, deoarece deputatul și vicepreședintele partidului Mişcarea Patria Noastră, puternic eurosceptic (practic anti-UE), este acel Előd Novák, care în 2012 – în timp ce era încă politicianul formaţiunii Jobbik – a ars în public steagul UE împreună cu directorul partidului la acea vreme, Gábor Szabó. Mişcarea Patria Noastră pledează pentru organizarea unui referendum privind aderarea Ungariei la UE, iar în acest sens face campanie cu sloganul: să fim prizonieri sau liberi? Formularea nu lasă nicio îndoială că partidul preferă ieşirea Ungariei din UE.

La întrebarea institutului de analiză, care ar putea fi motivul pentru care, în pofida acestui fapt, printre alegătorii partidului Mişcarea Patria Noastră există o majoritate semnificativă de pro-UE și pro-europeni în comparaţie cu simpatizanţii partidelor de guvernământ, Előd Novák a declarat: aceasta poate fi explicat, în primul rând, prin influența politicii promovate de FIDESZ, care – în opinia sa – este, din păcate, permisivă. Deși Guvernul critică în mod regulat Uniunea Europeană, care este considerată sursa multora dintre problemele noastre, poziția oficială a FIDESZ este, totuși, că nu există alternativă la UE. Astfel, Guvernul transmite în ansamblu o imagine despre Uniunea Europeană, care dă de înţeles că nu trebuie părăsită UE, ceea ce îi influențează și pe alegătorii Mişcării Patria Noastră, a explicat vicepreşedintele partidului, care a adăugat: Mişcarea Patria Noastră respinge categoric întroducerea monedei euro, însă consideră că nu are nicio realitate ca Ungaria să iasă din UE peste noapte. Chiar și referendumul, pe care partidul îl consideră dezirabil, ar trebui precedat de ani de dezbateri sociale. Potrivit afirmației sale, economistul francez Thomas Piketty a calculat că mai multe profituri ies din Ungaria către Occident decât suma sprijinului UE care se întoarce în Ungaria. Dealtminteri, vicepreşedintele partidului crede că UE se va prăbuși de la sine, chiar înainte ca Ungaria să organizeze un referendum. De aceea este important să avem un scenariu pentru viața de după UE, a spus Előd Novák.

Pe de altă parte, managerul profesionist al Political Capital, Bulcsú Hunyadi, a oferit o altă explicație. „Multe semne indică faptul că FIDESZ și Mişcarea Patria Noastră se află pe o platformă ideologică similară. În același timp, László Toroczkai, care este președintele partidului Mişcarea Patria Noastră, critică adesea Guvernul, iar alegătorii lor sunt împărțiți în evaluarea Executivului, așa cum au arătat datele Centrului de Cercetare XXI înainte de alegerile de anul trecut. Propaganda FIDESZ și comunicarea anti-UE au probabil un efect mult mai mare asupra propriilor alegători ai partidului de guvernământ decât asupra alegătorilor celorlalte partide. În comparație cu situaţia de dinainte, Mişcarea Patria Noastră este mai reţinută acum în declaraţii privind UE. Probabil că şi partidul este conștient de faptul că o parte semnificativă a alegătorilor săi nu își doresc o ieșire imediată din UE, a spus Bulcsú Hunyadi. Populaţia ungară în general are o viziune pragmatică asupra Uniunii Europene, care pare mai degrabă un inamic simbolic atât pentru FIDESZ, cât şi pentru Mişcarea Patria Noastră.

Politica pragmatică și cea simbolică sunt separate. Potrivit lui Bulcsú Hunyadi, și alegătorii Mişcării Patria Noastră văd și se bucură de avantajele UE, ceea ce nu exclude posibilitatea ca cineva să respingă Uniunea Europeană atunci când se discută chestiuni simbolice, precum problema suveranității naționale.

La rândul său, directorul Institutului de analiză Policy Solutions, András Bíró-Nagy, a subliniat: Nu este prima dată când FIDESZ reușește să-și transforme propriul său electorat de bază în cel mai eurosceptic. Structura alegătorilor Mişcării Patria Noastră este mult mai complexă decât credem. Nici departe nu este adevărat că doar cei care aparțin subculturii de extremă dreaptă simpatizează cu Mişcarea Patria Noastră, dar, de exemplu, şi cei care au fost atrași de acest partid în timpul pandemiei de coronavirus de poziţia acestuia adoptată împotriva vaccinării şi restricţiei de circulaţie, precum şi de negarea virusului sau de susţinerea unor teorii ale conspirației. Astfel, există destul de mulți susținători ai Mişcării Patria Noastră care nu resping UE. Se poate spune că politicienii acestui partid au opinii anti-UE, dar alegătorii săi nu aleg neapărat acest partid din cauza relației sale cu UE. În spectrul politic de azi, FIDESZ este destul de eurosceptic pentru cei care recepţionează astfel de mesaje, a afirmat Andras Bíró-Nagy.

În prezent, în tabăra FIDESZ sunt cei mai mulți susținători pentru ieşirea Ungariei din UE. În 2021, 17 la sută dintre membrii FIDESZ au răspuns că ar vota pentru ieșirea din UE printr-un referendum, astăzi procentul lor ajunge la 28 la sută. Aşadar, în urmă cu doi ani, aproximativ unul din cinci susținători ai FIDESZ susținea ieşirea Ungariei din Uniunea Europeană, acum unul din patru. Dacă campania continuă în acest fel până la alegerile pentru Parlamentul European, atunci – potrivit lui András Bíró-Nagy – s-ar putea întâmpla cu ușurință ca până la sfârșitul anului viitor fiecare al treilea membru ai partidui FIDESZ să fie în favoarea părăsirii UE. (Traducerea: Rozália Gănciulescu)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Austria este efectiv plina…de persoane tinere care fug de regimul lui Orban. Oare ce cred ei ca rezolva daca ies din UE? =)))))

  2. Sa ards steagul UE, in public… Asta e demn de țările din Lumea a 3-a.
    Asta e Ungaria si trista si suicidala, națiune maghiară..