G4Media.ro

Ministrul Economiei susține că România importă 80%-90% din fierul beton folosit în…

Sursă foto: Unsplash

Ministrul Economiei susține că România importă 80%-90% din fierul beton folosit în construcţii

România are o Strategie Naţională pentru Economie Circulară din 2022, iar unul dintre domeniile ce ar putea investi în produse „verzi” este industria siderurgică, în condiţiile în care, la ora actuală, importăm probabil 80-90% din fierul-beton pe care îl folosim în construcţii, a declarat joi ministrul Economiei, Ştefan Oprea, potrivit Agerpres.

„La nivel naţional, noi avem adoptată o Strategie Naţională pentru Economia Circulară. A fost adoptată prin Hotărâre de Guvern în 2022, cu câteva direcţii prioritare, care duc toate la principiile economiei circulare privitoare la reducerea consumului de materii prime prin extragere durabilă a materiilor prime, unităţi de reciclare, recuperare. Totul, însă, trebuie să înceapă astăzi, din punctul meu de vedere, de la proiectare, de la design, pentru că din prima clipă când ne gândim la un nou produs pe care îl vom lansa pe piaţă, la modalitatea în care îl vom putea recicla, recupera şi folosi, astfel încât într-adevăr să avem o economie circulară”, a afirmat Oprea.

În viziunea sa, unul dintre domeniile care pot deveni „verzi” este industria siderurgică.

„Sunt câteva domenii la îndemâna fiecăruia pentru a înţelege, de exemplu, în industria siderurgică. M-am întâlnit săptămâna aceasta cu operatori importanţi care vor să investească pentru oţelul „verde”. Atunci, pe ceea ce astăzi noi considerăm că este un deşeu, fierul vechi se transformă în resursă, ceea ce din punct de vedere al schimbării, cred că este iarăşi un lucru foarte important să înţelegem că foarte multe dintre produsele pe care astăzi le aruncăm şi pe care le considerăm deşeuri, de fapt sunt resurse, sunt resurse pentru economia circulară, pentru activităţile din viitor. Ideea de a avea o ţară verde este de a investi în cuptoare electrice care vor produce oţelul din energie regenerabilă sau din energie verde, fie că vorbim despre energie nucleară sau hidro şi care vor folosi oţelul, fierul care deja este în circuit şi pe care noi, astăzi, din păcate îl exportăm, pentru că nu ştim să îl folosim în România în astfel de capacităţi de producţie în care ar putea să producă, spre exemplu, fier-beton. Importăm astăzi probabil 80%-90% din fierul beton pe care îl folosim în construcţii”, a spus ministrul de resort, potrivit Agerpres.

Oprea a amintit de un program de sprijin pe segmentul economiei circulare, cu un buget de opt milioane de euro, care se adresează întreprinderilor mici şi mijlocii.

„Avem nevoie de implicare a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului prin sprijinirea celor care doresc să treacă la economie circulară. Astăzi, spre exemplu, în cadrul ministerului, avem un program de sprijin privind economia circulară pentru operatorii economici din industria prelucrătoare. E o schemă de ajutor de stat de minimis, ceea ce înseamnă până la 200.000 de euro, cu un buget de opt milioane de euro. Au depus şi sunt selectate 47 de proiecte, funcţionează, se fac plăţi pe aceste proiecte. Plăţile au început din iulie 2023. Acum suntem într-un proces în care am identificat resurse suplimentare în cadrul bugetului ministerului şi vrem să alocăm patru milioane de euro în plus către această schemă, pentru că au fost foarte multe solicitări şi pentru că noi considerăm că este o temă prioritară de a încuraja companiile din România, fie mici şi mijlocii, fie companii mari, de a trece la economie circulară. Cred că una dintre priorităţi, pe care trebuie să ni le propunem pentru anul viitor este să venim cu astfel de scheme de ajutor de stat şi pentru industria mare, nu numai pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Schema de minimis de 200.000 de euro limitează foarte mult accesul la noi tehnologii”, a subliniat Ştefan-Radu Oprea.

PRIAevents, Consiliul Concurenţei şi Coaliţia pentru Economie Circulară (CERC) organizează, joi, o nouă ediţie a conferinţei „PRIA Competition and Circular Economy”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. Dintr-o putere metalurgică, România a ajuns in halul ăsta! Iar asta, din cauza PSD-ului, prin înaintaşii să numiți FSN, PDSR, etc, fiindcă el, sub diferse nume, a condus si devalizat România, in aproape toți cei 33 de ani, de după 1989.
    Votați PSD, în continuare, că va fi „mai bine’! 💩

    • De 20 de ani puterea e deținută de președinți anti-psd și voi o țineți langa cu PSD e vinovați
      Bine, dacă PSD e vinovat, votez aur!
      Mulțumit?

    • Şi ce treabă are preşedintele, cu politica internă? 🤣😂🤣 Nu prea ştii cum e cu politica… Nu prea înțelegi..
      Presedintele e pt politica externa, mai mult, insa prim-ministrul si guvernul, dirijeaza politica interna, administratia si toata economia, de fapt, prin miniştrii sai si ministerele pe care dețin.
      In plus, ruinarea metalurgiei s-a facut in primii ani de dupa 1989, când guvernul si presedintele ersu PSD-pur sânge! Ion Iliescu, Văcăroiu, îți spun ceva, aceste nume?
      Votează, din partea mea, şi AUR, că tot un produs al PSD este şi el… Oricum, vouă vă place cu ruşii, cu corupția, cu hoția adusa si intretinută de ei!

  2. Toate, dar absolut toate combinatele metalurgice (COST, Ductil, ISCT ) unde se producea otel beton au fost date la rusi. Care rusi le-au dezmembrat si le-au carat in Rusia. Asta a facut PSD.

  3. Dacă românii nu știu cum se produce fierul-beton, așa ne trebuie

  4. Vom produce din nou fier-beton și bitum după ce se va termina rețeaua de autostrăzi proiectată!