G4Media.ro

Rafila afirmă că după aproximativ două săptămâni se va intra pe un…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Rafila afirmă că după aproximativ două săptămâni se va intra pe un trend de descreştere a numărului de cazuri COVID: Purtarea măştii de protecţie nu va fi obligatorie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, luni, că după aproximativ două săptămâni se va intra pe un trend de descreştere a numărului de cazuri COVID, şi a anunţat că purtarea măştii de protecţie nu va fi obligatorie, ci doar o recomandare, relatează Agerpres.

„Sunt în jur de 2.000 (de cazuri pe zi – n.r.). A fost o creştere constantă în ultimele câteva săptămâni, am ajuns de la câteva sute la 2.000 de cazuri pe zi. Opinia mea şi a colegilor care lucrează în zona de Sănătate Publică este că această situaţie, cu număr important de cazuri, va mai dura circa două săptămâni, după care vom intra pe un tren de descreştere a numărului de cazuri. Am făcut şedinţe operative, atât cu spitalele din Bucureşti, cât şi cu direcţiile de sănătate publică şi spitalele din ţară (…)”, a declarat Rafila la Parlament.

Potrivit acestuia, sunt suficiente locuri în momentul de faţă în spitale. „Trebuie să ne pregătim şi pentru a nu creşte numărul de cazuri. Din fericire, tulpinile circulante din momentul de faţă nu produc îmbolnăviri la fel de grave. Sigur că există şi un anumit nivel de imunitate, chiar dacă nu este suficient de specifică, pentru variantele circulante, dar multe persoane au trecut prin boală s-au vaccinat sau ambele variante. (…) Dacă sunt simptome care sunt sugestive, mai ales la persoane cu boli cronice, recomandarea este să se adreseze cât mai repede medicului de familie sau unităţii ambulatorii care poate să facă investigaţii şi să prescrie un tratament util”, a explicat ministrul.

Întrebat dacă ia în considerare reintroducerea măştilor de protecţie în spaţiile aglomerate, el a negat: „Nu reintroducem măştile în spaţiile aglomerate. Asta nu înseamnă că nu le recomandăm celor care au simptome de viroză respiratorie, pentru că sunt şi alte forme de viroze respiratorii sezoniere, să poarte mască dacă se deplasează în mijloacele de transport în comun sau spaţii închise. Dar asta nu înseamnă că este obligativitate, este o recomandare medicală”.

În ceea ce priveşte vaccinul anti-COVID, Rafila a arătat că acesta este o variantă pentru tulpina mutantă, recomandabil mai ales persoanelor cu comorbidităţi.

„Vaccinul pe care îl avem în stoc în momentul de faţă a fost achiziţionat la sfârşitul anului trecut special pentru tulpinile mutante. Deja este o variantă pentru tulpină mutantă. (…) Sigur că poate să producă un grad de protecţie, mai ales la persoanele cu comorbidităţi pentru evitarea formelor grave. Totuşi (…) noi am luat o cantitate apreciabilă, s-au folosit foarte puţine doze, iar contractul pe care îl avem noi cu producătorul este un contract foarte mare, şi examinăm posibilitatea ca aceste vaccinuri se găsească în farmacii pentru cei care doresc să se vaccineze, încât să nu mai producem, ca să spun aşa, prejudicii bugetului de stat care şi aşa este destul de afectat. Noi avem un contract care, sigur, trebuie discutat, negociat cu Comisia. În momentul de faţă propunerile care au existat legate de soluţionarea, de încheierea acestui contract, nu sunt posibile în cadrul legislativ actual din România”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Daca simptomele sunt mai usoare ca la gripa normala si mortalitatea e cam sub, ce rost isi avea intrebarea ”presei” daca reintroduc masca obligatoriu? Sunt ca o moara stricata, eterna intrebare si dileala ”masca, masca, masca” – cand a fost vreodata introdusa masca obligatorie la gripa normala?! In vara lui 2022, prin iulie, erau 10000 de cazuri pe zi (la luni de zile dupa ridicarea tuturor restrictiilor) si nu a pus nimeni masca obligatorie, deci, inca o data, ce rost au intrebarile astea? Plus ca am un sentiment, ca, avand in vedere ca la anu’ sunt atatea randuri de alegeri, nici daca ar reveni varianta delta, cu 600 de morti pe zi, nu ar mai obliga nimeni pe nimeni in Romania!

  2. Ai zis același lucru și acum doua săptămâni.