G4Media.ro

PNL anunță măsuri pentru tratamentul dependenței de droguri / Bode: ”Prima noastră…

Sursă foto: Pixabay

PNL anunță măsuri pentru tratamentul dependenței de droguri / Bode: ”Prima noastră propunere este să înfiinţăm opt centre regionale”

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a anunțat că partidul său propune înființarea unor centre regionale pentru tratamentul dependenței de droguri și crearea de urgență a unor comunităţi terapeutice. Totodată, deputatul PNL Florin Roman a anunţat că grupul liberal va propune, la întâlnirea de săptămâna viitoare cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, o soluţie de combatere a consumului de droguri în rândul elevilor în sensul ca profesorii să poată preda şi explica copiilor riscul consumului de substanţe interzise.

„Solicităm crearea de urgenţă a unor comunităţi terapeutice cu scopul reinserţiei sociale a consumatorului de droguri. Pentru asta este nevoie de finanţare. Soluţia este la îndemâna noastră, la îndemâna Guvernului. Asigurarea surselor de finanţare, atât din fonduri europene nerambursabile şi PNRR, poate reprezenta o soluţie şi programe guvernamentale, unde eligibile vor fi ONG-urile, vor fi unităţile medicale, vor fi centrele de îngrijiri (…). S-a desprins o primă concluzie câte astfel de centre ar fi nevoie, sigur, nevoia este una foarte, foarte mare. Prima noastră propunere este să înfiinţăm opt centre regionale, opt astfel de centre regionale pentru care să asigurăm finanţarea din fonduri europene, respectiv din fonduri guvernamentale”, a spus Lucian Bode, potrivit Agerpres.

Ideea a fost vehiculată în urmă cu câteva zile și de ministrul Sănătății Alexandru Rafila, care a menționat că există doar două astfel de centre în România, pentru tratarea dependenței de droguri la adolescenți. Ministrul Sănătății a spus că lucrează la un proiect de lege în legătură cu aceste centre, care va fi gata în câteva săptămâni.

”În prezent avem 11 spitale de psihiatrie care fac controlul adicției, pentru copii sunt două. Vrem să dezvoltăm o rețea regională astfel ca în fiecare regiune să fie un astfel de centru pentru copii. De foarte multe ori părinții au reticență față de aceste centre pentru că sunt legate de un spital de psihiatrie și nu trebuie să fie așa. Sunt și centre private, o să îi invităm pe toți la discuții, pentru ca bunele lor practici să le implementăm și în sectorul public. Trebuie centre pe termen lung”, a spus Rafila în urmă cu câteva zile.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Dle Bode
    Construiti-le langa cele 8 spitale regionale. Ar fi o idee buna , ce spuneti ? . V-o sugerez pro bono .

  2. Bani aruncați în vânt….lăsati drogații sa moară că nu statul i-a pus sa tragă pe nas

  3. Politruc mai aerian ca Bode cine mai e?!