G4Media.ro

Japan Airlines propune vacanţa fără valiză: Transportatorul aerian testează un serviciu ce…

Sursa foto: Facebook / Japan Airlines

Japan Airlines propune vacanţa fără valiză: Transportatorul aerian testează un serviciu ce permite călătorilor să rezerve un set de haine pe care să le primească direct la hotel, pentru a reduce greutatea bagajelor

Nu ştii ce să împachetezi din garderoba ta pentru o vacanţă în Japonia? Dacă zburaţi cu Japan Airlines, răspunsul ar putea fi: Nimic! – scrie CNN, citat de News.ro. Transportatorul aerian al Japoniei a început o perioadă de testare, timp de un an, a unui serviciu care permite călătorilor să rezerve un set de haine – ce acoperă diferite stiluri vestimentare şi anotimpuri – şi să îl primească la hotel, la sosire. La sfârşitul sejurului, hainele sunt returnate, pentru a fi spălate şi reintroduse în sistem.

Denumit cu un joc de cuvinte în engleză „Any Wear, Anywhere” (Orice haină, oriunde), serviciul este valabil până la sfârşitul lunii august 2024, iar Japan Airlines spune că ar putea reduce emisiile de carbon prin reducerea greutăţii transportate de avioanele sale.

Programul „Any Wear, Anywhere” estimează că 10 kilograme scutite în bagaje echivalează cu 7,5 kilograme mai puţine emisii – echivalentul funcţionării unui uscător de păr, 10 minute pe zi, timp de 78 de zile.

„Îmi place să călătoresc şi am fost în multe ţări străine, dar întotdeauna mi-a fost incomod să târăsc după mine bagajele sau să spăl rufele în străinătate”, spune Miho Moriya, care a venit cu ideea şi gestionează Any Wear, Anywhere pentru Sumitomo, compania japoneză care se ocupă de rezervări, livrări şi spălarea hainelor. „Când călătoresc, cele mai importante trei lucruri pentru mine sunt cazarea, mâncarea şi îmbrăcămintea”, adaugă ea. „Când călătorim în străinătate, există hoteluri şi restaurante care oferă cazare şi mâncare la faţa locului, dar nu şi îmbrăcăminte. De ce trebuie să ne aducem hainele de acasă?” – arată ea care este raţionamentul.

ÎMBRĂCĂMINTE PENTRU TOATE ANOTIMPURILE

Miho Moriya a prezentat ideea acestui serviciu prin intermediul unei provocări antreprenoriale interne în cadrul companiei sale şi spune că, odată ce a fost aprobată, după o întârziere din cauza pandemiei, a fost nevoie de „multe încercări” pentru a găsi o companie aeriană care să fie dispusă să o susţină.

Utilizatorii serviciului se conectează la site-ul web şi aleg din câteva opţiuni – haine pentru femei sau bărbaţi; pentru ce sezon sunt; stil elegant sau casual; numărul de bluze şi de pantaloni; şi datele de ridicare şi de returnare. Selecţiile îi vor aştepta la hotel, la preţuri care variază între 34 şi 48 de dolari pentru întreaga perioadă de închiriere.

Toate articolele de îmbrăcăminte sunt fie second-hand, fie provin din stocul excedentar al companiei, deşi utilizatorii nu pot vedea aceste informaţii despre selecţia lor.

Serviciul funcţionează de la începutul lunii iulie, iar Moriya spune că răspunsul a fost extrem de pozitiv. „Avem cereri din toată lumea şi din peste 115 ţări în total, chiar dacă nu facem niciun fel de promovare”, spune ea, adăugând că Statele Unite şi Australia sunt ţările de unde provin cei mai mulţi utilizatori.

Adevăratul impact al testului va fi dezvăluit abia la final, după ce Japan Airlines va contabiliza economiile făcute cu greutatea şi va calcula reducerea exactă a emisiilor. „Trebuie să vedem rezultatele finale înainte de a putea spune dacă acest serviciu este sustenabil sau nu”, spune Moriya, adăugând că în calcule vor fi luate în considerare emisiile produse de livrarea hainelor şi de spălarea acestora.

MAI PUŢINE EMISII

Reducerea greutăţii este o modalitate dovedită de economisire a combustibilului şi de reducere a emisiilor, iar producătorii de aeronave şi companiile aeriene au luat-o în considerare de mult timp, de exemplu prin proiectarea unor scaune mai uşoare pentru pasageri sau prin înlocuirea revistelor grele de hârtie cu tablete.

Chiar şi schimbările mici pot avea un impact mare: atunci când Qantas şi-a reproiectat vesela pentru clasa întâi şi clasa business pentru a fi cu doar 11% mai uşoară, compania spune că a început să economisească 535 de tone de combustibil pe an.

Cu toate acestea, Japan Airlines trebuie să poată observa o reducere semnificativă din punct de vedere statistic a greutăţii bagajelor, spune Gary Crichlow, analist de aviaţie la firma de consultanţă AviationValues. „În cazul în care stabilesc dacă pasagerii călătoresc într-adevăr cu mai puţine bagaje”, adaugă el, „trebuie să determine apoi dacă există o legătură de cauzalitate cu această iniţiativă”.

Odată ce se dovedeşte acest lucru, provocarea ar fi să se asigure că greutatea mai mică se traduce efectiv în reducerea consumului de combustibil. „Ceea ce contează din punctul de vedere al emisiilor este cât combustibil se consumă pentru a ridica greutatea totală a aeronavei în aer şi pentru a o menţine acolo până când aterizează în Japonia”, explică el.

„Nu contează dacă greutatea provine de la pasageri, bagaje, marfă, echipaj sau catering. Întrucât spaţiul imobiliar al aeronavei este foarte valoros, va exista întotdeauna un stimulent economic pentru a compensa greutatea redusă a bagajelor pasagerilor cu încărcătura suplimentară din cală, generatoare de venituri. Acest lucru poate să nu fie neapărat un lucru rău, vorbind în ansamblu, dacă are ca rezultat cea mai eficientă utilizare a capacităţii de încărcare a aeronavei. Dar se pare că acest lucru ar fi contrar scopului declarat al iniţiativei. Prin urmare, transparenţa în ceea ce priveşte greutatea reală economisită pe zbor (dacă există) şi consumul de combustibil redus ca urmare a acestui fapt va fi esenţială”, punctează Crichlow.

MAI PUŢINE DEŞEURI

Nina Gbor, expert şi educator în domeniul modei durabile, consideră că proiectul este un pas pozitiv. „Adesea, oamenii îşi cumpără haine noi doar pentru vacanţe şi călătorii de afaceri, astfel încât acest serviciu va reduce aceste deşeuri inutile de haine şi resursele primare utilizate pentru fabricarea de haine noi. De asemenea, se utilizează stocul excedentar şi hainele de ocazie care de obicei ar ajunge la groapa de gunoi sau la incinerare”, arată ea.

„Prelungirea duratei de viaţă a hainelor cu doar nouă luni suplimentare de utilizare activă reduce amprenta de carbon, de apă şi de deşeuri cu aproximativ 20-30% fiecare”, precizează Nina Gbor.

Ea consideră că iniţiativa ar trebui să fie îmbrăţişată de mai multe companii aeriene. „Având în vedere că se preconizează că zborurile globale vor ajunge la 32,4 milioane de pasageri în 2023, modelul de închiriere de haine ar trebui să fie replicat de alte companii aeriene din întreaga lume dacă sunt serioase în ceea ce priveşte susţinerea economiei circulare şi atingerea obiectivelor de sustenabilitate”, subliniază Nina Gbor.

Moriya împărtăşeşte această ambiţie şi speră să extindă parteneriatul cu Japan Airlines la alţi membri ai Alianţei OneWorld – care include American Airlines, British Airways şi Quantas – şi apoi la alte alianţe. „Scopul nostru final este să extindem serviciul în toată lumea”, spune ea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...