G4Media.ro

Un vicepremier chinez și o delegație rusă asistă la parada militară din…

Sursa foto: KCNA

Un vicepremier chinez și o delegație rusă asistă la parada militară din Coreea de Nord

Coreea de Nord a organizat o paradă militară la care a asistat vicepremierul chinez Liu Guozhong pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a proclamării Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC), a anunţat sâmbătă agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA, citată de AFP, preluată de Agerpres.

În afară de delegaţia chineză la această paradă care s-a desfăşurat sâmbătă la Phenian sub privirile liderului nord-coreean Kim Jong Un a fost prezentă şi o delegaţie oficială de la Moscova, a indicat KCNA.

Delegaţia chineză a fost condusă de unul dintre vicepremierii Chinei, Liu Guozhong, a precizat aceasta.

Evenimentul a constat într-o paradă a „forţelor paramilitare”, potrivit agenţiei de presă nord-coreene, şi nu a soldaţilor din armata regulată ca de obicei.

Parada din „8 septembrie în piaţa Kim Ir Sen, în capitala Phenian, a marcat cea de-a 75-a aniversare a fondării Republicii Populare Democrate Coreea”, a mai explicat KCNA, referindu-se la primul conducător al ţării şi utilizând numele oficial al Coreei de Nord.

Sosirea vicepremierului chinez în fruntea unei delegaţii compuse din înalţi responsabili intervine după vizita în iulie a unui alt reprezentant al Beijingului, Li Hongzhong, membru al Biroului politic al Partidului Comunist chinez.

Prezenţa delegaţiilor de demnitari chinezi şi ruşi intervine în timp ce Washingtonul afirmă că Kim Jong Un ar urma să se întâlnească în această lună cu Vladimir Putin în Rusia pentru a discuta despre posibile livrări de arme.

Liderul nord-coreean nu-şi părăseşte decât rareori ţara şi nu a mai făcut-o de la declanşarea pandemiei de COVID-19, notează AFP.

La Phenian, Kim Jong Un a discutat cu membrii delegaţiei chineze aflate în vizită în ţara sa, conform aceleiaşi agenţii oficiale nord-coreene, potrivit Reuters.

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a trimis o scrisoare liderului nord-coreean în care îşi exprimă voinţa de a consolida comunicarea strategică şi cooperarea la nivel operaţional între cele două ţări.

Preşedintele rus Vladimir Putin a adresat de asemenea un mesaj lui Kim Jong Un în care afirmă că Rusia şi Coreea de Nord îşi dezvoltă relaţiile bilaterale cu scopul de a garanta securitatea şi stabilitatea în Peninsula Coreeană şi în Asia de Nord-Est.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...