G4Media.ro

STUDIU Oamenii străvechi confecţionau deliberat obiecte sferice în urmă cu 1,4 milioane…

Sursa foto: Leore Grossman / Royal Society Open Science

STUDIU Oamenii străvechi confecţionau deliberat obiecte sferice în urmă cu 1,4 milioane de ani

Oamenii străvechi apreciau geometria şi simetria şi confecţionau deliberat obiecte sferice în urmă cu 1,4 milioane de ani, sunt concluziile analizei unor bile preistorice din piatră, informează DPA şi PA Media, citată de Agerpres.

Experţi din cadrul Universităţii Ebraice din Israel au analizat 150 de sfere din calcar – sau sferoide – dezgropate în ‘Ubeidiya, un sit arheologic situat în Depresiunea tectonică a Israelului.

Echipa a reconstituit paşii necesari creării unor astfel de sferoide şi a descoperit că urmele de pe artefacte au fost create ca parte ”a unui obiectiv preconceput de a confecţiona o sferă”.

Potrivit cercetătorilor, descoperirile lor, publicate în revista Royal Society Open Science, au contestat perspectiva potrivit căreia sferoidele au fost create ca produse derivate ale altor sarcini.

”Cea mai mare semnificaţie a descoperirilor este aceea că aceste sferoide din ‘Ubeidiya par să fie confecţionate cu intenţie, în scopul obţinerii unei sfere”, au spus cercetătorii.

”Acest lucru sugerează aprecierea geometriei şi simetriei de care dădeau dovadă hominizii în urmă cu 1,4 milioane de ani”.

Sferoidele străvechi făceau parte din viaţa cotidiană a oamenilor preistorici care au trăit acum două milioane de ani, dar scopul exact pentru care erau folosite a rămas un mister.

Pentru a înţelege mai multe despre aceste obiecte enigmatice, cercetătorii au folosit metode de analiză 3D, precum şi alte tehnologii inovatoare pentru a recrea modul în care erau confecţionate, pe baza urmelor şi a geometriei sferoidelor.

Echipa de cercetători crede că aceste obiecte au fost ”cioplite” cu intenţie cu o tehnică de modelare a pietrei prin lovire.

Cercetătorii spun că blocurile din calcar au fost ”micşorate” pentru a crea forme sferice.

Obţinerea unei sfere ideale necesita abilităţi excepţionale de cioplire şi un obiectiv clar prestabilit, a adăugat echipa.

Cu toate acestea, utilitatea sferoidelor rămâne în continuare neclară.

”Tot nu ştim cu siguranţă la ce anume erau folosite”, a spus Muller.

”E necesară multă muncă pentru a restrânge eventualele lor funcţionalităţi”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. E o evolutie fireasca a lucrurilor. Intai a fost biluta de muci, apoi de argila, apoi mingea de fotbal si p’orma a venit Becali.