G4Media.ro

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Cod roşu de vreme nefavorabilă în…

Foto: Cititor G4Media

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Cod roşu de vreme nefavorabilă în Grecia, după intensificarea efectelor ciclonului Daniel

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia, unde este în vigoare un Cod roşu de ploi abundente, intensificări ale vântului, descărcări electrice, după intensificarea efectelor ciclonului Daniel, relatează News.ro.

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că Serviciul local de Meteorologie (EMY), pe fondul intensificării efectelor ciclonului ”Daniel”, a emis un nou cod roşu de vreme nefavorabilă, care va afecta majoritatea regiunilor, până joi.

Aversele însemnate cantitativ, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, inundaţii, scăderi bruşte de temperatură – de 6 până la 8 grade Celsius, se vor manifesta pe întreg teritoriul ţării, astfel:

– miercuri: ploi abundente şi furtuni se vor înregistra în regiunile Epir, Tesalia, Sterea centrală şi de est (în principal prefecturile Evrytania, Fthiotida şi Viothia), Macedonia centrală (prefecturile Pieria, Imathia şi Halkidiki) şi Attica (în principal zona de sud şi de coastă), estul şi sudul peninsulei Peloponez, insula Evia, insula Creta, insulele Sporade şi insulele Ciclade.

– joi: sunt prognozate ploi abundente şi furtuni în regiunile Tesalia, Sterea centrală şi de est (în principal prefecturile Fthiotida şi Viothia), insula Evia şi insulele Sporade.

Informaţiile actualuzate referitoare la evoluţia fenomenelor meteorologice sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Naţionale de Meteorologie din Grecia (www.emy.gr).

Secretariatul General al Protecţiei Civile din Grecia a emis un set de recomandări şi măsuri care trebuie urmate de către toate persoanele în această perioadă pentru a se proteja de riscurile care decurg din apariţia fenomenelor meteorologice severe, disponibil pe site-ul civilprotection.gov.gr.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să respecte întocmai instrucţiunile autorităţilor elene responsabile, iar în cazul în care se confruntă cu o situaţie de pericol iminent, să utilizeze numărul unic de urgenţă 112.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://atena.mae.rohttps://salonic.mae.rowww.meteoalarm.orgwww.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (https://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...