G4Media.ro

Ambasadorii Rusiei şi Belarusului, invitaţi din nou la banchetul laureaţilor Nobel

Sursa foto: Nobelprize.org

Ambasadorii Rusiei şi Belarusului, invitaţi din nou la banchetul laureaţilor Nobel

Ambasadorii din Rusia şi Belarus au fost invitaţi să participe din nou la banchetul dedicat laureaţilor premiilor Nobel, care va avea loc la Stockholm, după ce nu au primit invitaţii anul trecut din cauza invaziei ruse din Ucraina, a anunţat joi Fundaţia Nobel, informează Reuters, preluată de Agerpres.

De asemenea, Fundaţia Nobel l-a invitat şi pe liderul partidului anti-imigraţie Democraţii Suedezi pentru prima oară la acest eveniment. Fundaţia l-a ignorat în mod repetat pe liderul Democraţilor Suedezi, Jimmie Akesson, inclusiv în 2022, când formaţiunea politică s-a clasat pe locul al doilea la alegerile parlamentare, argumentând că acest partid nu se află în concordanţă cu principiile promovate de laureaţii premiilor Nobel.

Cinci dintre cele şase premii Nobel sunt anunţate la Stockholm în fiecare an la finalul unui proces de nominalizare care este ţinut secret pentru o perioadă de 50 de ani. Premiul Nobel pentru Pace este atribuit la Oslo, unde au loc festivităţi separate.

Fundaţia Nobel a precizat că ambasadorii tuturor ţărilor care au reprezentanţe diplomatice în Suedia şi în Norvegia vor fi invitaţi să participe la ceremoniile oficiale de înmânare a acestor premii, care vor avea loc în luna decembrie. Anul trecut, fundaţia i-a exclus de la eveniment pe ambasadorii din Rusia şi Belarus.

În acest an, Fundaţia Nobel a precizat că doreşte să îi includă pe lista invitaţilor chiar şi pe diplomaţii ţărilor care nu împărtăşesc valorile promovate de premiile Nobel.

„Este foarte clar că lumea a devenit din ce în ce mai divizată în sfere de influenţă, în care dialogul dintre cei care au păreri diferite este redus”, a declarat Vidar Helgessen, directorul executiv al Fundaţiei Nobel, într-un comunicat.

„Pentru a contracara această tendinţă, extindem acum invitaţiile noastre, pentru a celebra şi a înţelege mai bine premiile Nobel şi importanţa lor pentru o ştiinţă liberă, o cultură liberă şi societăţi libere şi pacifiste”, a adăugat el.

Laureaţii premiilor Nobel din acest an vor fi anunţaţi la începutul lunii octombrie, iar ceremoniile de înmânare a premiilor vor avea loc pe 10 decembrie, data la care se comemorează moartea creatorului lor, industriaşul suedez Alfred Nobel.

Liderul Suedezilor Democraţi, Jimmie Akesson, a reacţionat foarte repede după anunţul de joi al Fundaţiei Nobel şi a spus că nu va participa la eveniment.

„Din păcate, voi fi ocupat în acea zi”, a declarat el într-un mesaj publicat pe Facebook.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. bun glum, hai sa incercam sa facem din animale oameni … ba, voi v-ati ta.mp.it?!