G4Media.ro

Autoritățile autraliene au eliminat „practic” transmiterea HIV în unele zone din Sydney,…

Sursa foto: Pixabay

Autoritățile autraliene au eliminat „practic” transmiterea HIV în unele zone din Sydney, o premieră mondială

Oficialii din domeniul sănătății au eliminat „practic” transmiterea virusului HIV în unele zone din Sydney, care au fost cândva centrul epidemiei australiene de SIDA, sporind astfel speranțele de a învinge o boală care a ucis peste 40 de milioane de persoane, relatează Financial Times.

Diagnosticele de infectare cu HIV în centrul orașului Sydney au scăzut cu 88% față de media anilor 2008-2012, ajungând la doar 11 cazuri anul trecut, un declin de o amploare nemaiîntâlnită până acum într-un fost punct fierbinte al SIDA.

Rezultatele se adaugă la dovezile care arată că strategiile de prevenire existente, inclusiv testarea și medicamentele pre-expunere, sunt foarte eficiente atunci când sunt puse în aplicare corect.

„Progresul rapid în vederea eliminării SIDA este posibil. Dacă tendințele continuă, mai multe țări din mai multe regiuni ale lumii vor atinge obiectivul [ONU] de reducere cu 90% a incidenței HIV până în 2030”, au declarat cercetătorii.

În timp ce ratele au scăzut în New South Wales și în Australia în general, declinul a fost „extraordinar” în centrul orașului Sydney, unde locuiește o mare parte dintre bărbații care fac sex cu bărbați, a declarat Andrew Grulich, profesor de epidemiologie HIV la Institutul Kirby din această țară.

Darryl O’Donnell, directorul executiv al grupului de advocacy pentru HIV din NSW Health Equity Matters, a declarat că perspectiva eliminării transmiterii a fost una „uimitoare” pentru oricine a trăit „anii de groază” ai crizei SIDA.

„Ceea ce începem să înțelegem în Australia este că am putea pune capăt acestei epidemii”, a spus el.

Reducerea a fost obținută, a spus Grulich, datorită unei abordări centrate pe comunitate, care a inclus rate ridicate de testare, tratamentul prompt al celor care au fost depistați pozitiv și utilizarea sporită a profilaxiei pre-expunere, un regim medicamentos care a prevenit riscul de a contracta virusul cu 99%.

„Oamenii ar trebui să acționeze pe baza [acestor dovezi]”, a spus el.

Tratamentul HIV le permite celor care trăiesc cu virusul să ducă o viață lungă și sănătoasă. Însă doar câteva cazuri de vindecare completă sau de eradicare a HIV au fost documentate la pacienți și nu există încă niciun vaccin disponibil.

Unele țări, cum ar fi Zimbabwe, Nepal, Lesotho, Rwanda, Eritreea și Malawi, au obținut un declin mai mare de 70%, în timp ce în Olanda, Anglia, Singapore și în orașe din SUA, cum ar fi New York și San Francisco, au fost documentate scăderi de aproximativ jumătate.

Dar nicio localitate nu a raportat o scădere atât de mare ca cea din centrul orașului Sydney, a declarat Grulich, care a condus studiul și a avertizat oficialii din domeniul sănătății împotriva mulțumirii.

„Fără un vaccin și un tratament, eliminarea HIV este imposibilă… . Un lucru la care oamenii nu ar trebui să se gândească la citirea acestor date este: «putem să ne facem bagajele și să plecăm acasă». Nu este deloc așa”, a spus el, îndemnând la „investiții continue” în testare și tratament.

Meg Doherty, șefa programelor HIV, hepatită și ITS din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, a remarcat că programul puternic de sănătate publică a fost susținut de un „guvern care a investit bani în acest sens”.

O’Donnell, care a fost șeful unității HIV a guvernului NSW în urmă cu 20 de ani, a declarat că progresele înregistrate în această țară datează din anii 1980, când politicienii australieni au adoptat o abordare non-ideologică a epidemiei și au ales să lucreze îndeaproape cu comunitatea homosexuală și bisexuală, cu consumatorii de droguri și cu lucrătorii sexuali pentru a se confrunta cu această criză.

„Sfârșitul SIDA nu se va întâmpla o singură dată, totul într-un big bang”, a declarat Doherty de la OMS. „Va fi la Sydney, în alte localități, iar apoi, încet-încet, în timp, o vom vedea mai mult la nivel global, până când vom avea un vaccin”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. 👏🏻