G4Media.ro

Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova contestă declarațiile rusoaicei Maria Zaharova pe…

Sursa foto: MAI Moldova

Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova contestă declarațiile rusoaicei Maria Zaharova pe tema incidentului care a avut loc pe Aeroportul din Chișinău

Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova a infirmat declaraţiile făcute anterior joi de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit căreia atacul de la aeroportul din Chişinău putea să fie evitat dacă Republica Moldova nu şi-ar fi încetat participarea la Biroul pentru coordonarea combaterii criminalităţii organizate şi a altor infracţiuni periculoase pe teritoriul statelor-membre ale CSI, relatează Agerpres citând Deschide.md.

Într-un comunicat de presă, MAI precizează că acest birou, coordonat de Federaţia Rusă, nu deţinea date despre atacatorul din Tadjikistan, Rustam Aşurov, care a ucis doi agenţi de securitate săptămâna trecută pe aeroportul din Chişinău.

Mai exact, precizează ministerul, autorităţile de la Duşanbe au transmis datele de căutare ale lui Aşurov în mediul internaţional după producerea tragicului incident din aeroport.

„Interpol, Europol şi mecanismul interstatal de căutare în spaţiul CSI nu aveau înregistrată căutarea lui Rustam Aşurov, întrucât la 30 iunie autorităţile din Tadjikistan erau abia în pregătirea dosarului de dare în urmărire internaţională pe numele acestuia. Aşadar, declaraţia făcută de oficialul rus este falsă, în condiţiile în care autorităţile CSI nu aveau date sau dosar de căutare pe numele Rustam Aşurov”, susţin reprezentanţii MAI.

Maria Zaharova a declarat joi – în cadrul unui briefing de presă – că atacul armat de la aeroportul internaţional Chişinău din 30 iunie s-a produs din cauza încetării participării Republicii Moldova la Biroul pentru coordonarea combaterii criminalităţii organizate şi a altor infracţiuni periculoase pe teritoriul statelor-membre ale CSI.

Declaraţia sa a fost contrazisă anterior şi de Serviciul de Informaţii şi de Securitate al Republicii Moldova, care – la solicitarea Deschide.md – a menţionat că, la momentul verificărilor pe aeroport, s-a constatat că persoana în cauză nu era dată în căutare pe reţelele internaţionale, cum ar fi Interpol, Europol sau Biroul CSI.

Republica Moldova a rechemat în ianuarie ofiţerul de legătură de la Biroul de coordonare a luptei împotriva crimei organizate şi a altor tipuri de infracţiuni periculoase din CSI, cu sediul la Moscova. Politica de personal necesita concentrarea la Chişinău a specialiştilor în combaterea crimei organizate transfrontaliere, generată de riscurile războiului care se desfăşoară în ţara vecină, Ucraina, explicau la acea vreme autorităţile moldovene, citate de Ziarul Naţional din Chişinău.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Tata,acestia de ce au „sange în instalatie”?!