G4Media.ro

Documentarul „Cazul inginerului Ursu”, prezentat joi în avanpremieră, la Cinema Muzeul Ţăranului…

Sursa Foto: Facebook/ Cazul inginerului Ursu

Documentarul „Cazul inginerului Ursu”, prezentat joi în avanpremieră, la Cinema Muzeul Ţăranului / Gheorghe Ursu a fost ucis în arestul Securităţii, în noiembrie 1985, ca urmare a unei scrisori trimise la Europa Liberă

Avanpremiera filmului documentar „Cazul inginerului Ursu” va avea loc joi, de la ora 18,30, la Cinema Muzeul Ţăranului.

Realizat de Liviu Tofan şi Şerban Georgescu (Kolectiv film), filmul reconstituie cazul Gheorghe Ursu prin naraţiunea lui Andrei Ursu – martor al evenimentelor de atunci şi erou principal al întâmplărilor de acum, transmit organizatorii, într-un comunicat remis luni Agerpres.

„Avanpremiera filmului ‘Cazul inginerului Ursu’ marchează două momente cu o mare încărcătură emoţională atât personală, cât şi naţională. Pe data de 1 iulie, tatăl meu, Gheorghe Ursu, ar fi împlinit 97 de ani, iar pe data de 4 iulie se încheie, prin verdictul final, procesul pe care l-am iniţiat cu mai bine de 30 ani în urmă. Consider că acest verdict ar putea fi un act de justiţie deopotrivă personală şi naţională, pentru că finalizarea procesului prin condamnarea vinovaţilor ar reprezenta şi prima condamnare a unor torţionari comunişti din anii 1980. Acest fapt ar putea constitui un precedent relevant pentru alte dosare importante ale românilor, precum Dosarul Revoluţiei (1989) sau Dosarul Revoltei de la Braşov (1987)”, a declarat Andrei Ursu, citat în comunicat.

Proiecţia va avea loc în prezenţa realizatorilor şi a lui Andrei Ursu şi va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri.

Următoarea proiecţie specială va avea loc sâmbătă, 1 iulie, de la ora 19,00 la Cinemateca Union.

„Cazul inginerului Ursu” este produs de Kolectiv Film în coproducţie cu Fundaţia „Gheorghe Ursu”, Victoria Film şi Asociaţia Follow Art. Din echipa de producţie a filmului fac parte Oana Muntean – producător executiv, Bogdan Slăvescu – director de imagine, Alex Alexandru – sunet.

Filmul a fost realizat cu sprijinul Societăţii Române de Televiziune şi al Centrului Naţional al Cinematografiei, cu participarea UPFAR ARGOA şi a Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES.

Context

Inginer constructor şi poet, Gheorghe Ursu a fost ucis în arestul Securităţii, în noiembrie 1985, ca urmare a unei scrisori trimisă la Europa Liberă prin care denunţa decizia lui Nicolae Ceauşescu de a opri consolidarea clădirilor afectate de cutremurul din 4 martie 1977.

Cel mai probabil, numele Gheorghe Ursu s-ar fi şters complet până azi din memoria colectivă dacă nu ar fi existat fiul acestuia, Andrei Ursu, şi determinarea sa de a afla adevărul despre moartea tatălui său, mai transmit organizatorii.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează