Un înalt funcționar UE aministrează un hotel de lux în Bali dar nu a anunțat Bruxelles-ul / Militanții  pentru transparență acuză un sistem „defect” de evaluare a potențialelor conflicte de interese

Organismul executiv al Uniunii Europene cere tuturor angajaților să își supună „activitățile externe” la control – o încercare de a depista eventualele conflicte de interese înainte ca acestea să devină o problemă, scrie Politico.ro

Dar cumpărarea unui hotel în Bali? Se pare că asta nu se pune.

În 2009, Gert Jan Koopman a făcut exact acest lucru, achiziționând luxosul Munduk Moding Plantation Nature Resort & Spa. Cu toate acestea, Koopman nu era un hotelier – el a fost și este unul dintre cei mai înalți funcționari din cadrul Comisiei Europene de la Bruxelles.

La acea vreme, proprietatea avea doar cinci camere. Dar, în decursul următorului deceniu, Koopman, șeful puternicei divizii de extindere DG NEAR din cadrul executivului UE, și familia sa au transformat complexul într-o destinație de primă clasă, prezentată ca o „stațiune de lux ecologică”, renumită pentru piscina sa.

În această perioadă, Koopman și familia sa – care a preluat proprietatea la un moment dat – au vizitat hotelul în mod regulat, au fost în contact frecvent cu managerii acestuia și au semnat evoluțiile, potrivit declarațiilor Comisiei Europene, site-ului web al hotelului și articolelor din presa locală. Nu mai târziu de 2022 aprilie, aceștia s-au întâlnit cu demnitarii locali pentru a discuta despre ajutorul pandemic pentru întreprinderile locale.

Cu toate acestea, în niciun moment Koopman nu a fost nevoit să îi spună angajatorului său, Comisia Europeană, aflat la Bruxelles, în ciuda normelor privind conflictul de interese care impun tuturor angajaților să dezvăluie – și să obțină permisiunea – toate „activitățile externe”.

Raționamentul, potrivit Comisiei: proprietatea externă nu este considerată a „face” ceva.

„Faptul de a fi proprietar nu este considerat o activitate exterioară – deoarece nu implică „a face ceva” (o activitate) în sensul de a investi o cantitate de timp care ar putea avea un impact asupra îndeplinirii sarcinilor la locul de muncă”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Este o explicație care este greu de crezut pentru activiștii pentru transparență, care spun că aceasta evidențiază exact problema cu normele UE privind conflictul de interese. Dacă Comisia nu consideră că trebuie să știe despre faptul că deține un hotel și că ajută la exploatarea acestuia, atunci cum va determina în mod corespunzător dacă există sau nu un conflict?

Potrivit lui Nick Aiossa, director adjunct al Transparency International din Bruxelles, este vorba despre „un sistem stricat”.

„Este nevoie de o dezvăluire financiară mult mai mare la nivel general pentru a o alinia la cele mai bune practici și pentru a atenua orice potențial conflict de interese”, a susținut el, adăugând că această configurație „vorbește despre o cultură – sunt surprinși să fie în centrul atenției pentru că așa s-au făcut întotdeauna lucrurile”.

Regulile

Regulamentul Comisiei stabilește anumiți parametri în ceea ce privește activitățile pe care angajații săi le pot desfășura în paralel.

Pentru început, angajații nu au voie să câștige mai mult de 10 000 de euro pe an din orice „activitate externă”. De asemenea, angajaților le este interzis să accepte „misiuni și activități” pentru companii cu orientare comercială, potrivit unui document din 2011 al Comitetului de anchetă și disciplină al Comisiei.

Cu toate acestea, regulile de divulgare financiară ale instituției sunt mai nebuloase. Propriii angajați ai Comisiei – chiar și cei de rang foarte înalt – nu sunt obligați să își dezvăluie interesele financiare personale.

În schimb, personalul trebuie să se autodenunțe conflictele de interese reale sau potențiale – bazându-se, în esență, pe bunăvoința funcționarului de a se autodenunța. De asemenea, normele nu prevăd nicio sancțiune în caz de nerespectare.

Împreună, acest lucru înseamnă că regulile nu i-au cerut niciodată lui Koopman să își declare proprietatea asupra hotelului, fie ca activitate externă, fie ca interes financiar care ar putea ridica potențiale conflicte de interese.

Faptul că personalul de rang înalt al Comisiei nu este obligat să își declare interesele financiare nu este în concordanță cu practicile din cadrul executivului american sau francez, precum și cu cele mai bune practici recomandate atât de Banca Mondială, cât și de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Aceasta din urmă afirmă că declarațiile obligatorii privind activele financiare sunt esențiale „pentru a crește transparența și încrederea cetățenilor în administrația publică”.

De asemenea, această decizie contravine sfaturilor Comisiei pentru țările UE și pentru membrii aspiranți, care încurajează declarațiile de avere obligatorii pentru funcționarii publici.

În mod întâmplător, vestea interesului lui Koopman pentru hotelul din Bali coincide cu prezentarea joi de către Comisie a planurilor pentru mult așteptatul organism de etică menit să supravegheze toate instituțiile UE. Organismul ar urma să ajute toate instituțiile să adopte standarde minime, inclusiv în ceea ce privește activitățile secundare și declarațiile de avere, dar nu ar avea competențe de aplicare sau de investigare.
Evaluarea lui Koopman

Potrivit purtătorului de cuvânt, evaluarea Comisiei cu privire la gradul de implicare a lui Koopman în hotel – bazată pe propriile declarații „clare” ale acestuia – pare să intre în contradicție cu textele de pe site-ul internet al hotelului, precum și cu alte relatări, care indică o participare mai intensă a familiei.

O postare de pe site-ul hotelului, semnată de o persoană pe nume Irene, afirmă că proprietarii se întâlnesc cu echipa indoneziană „cel puțin de două ori pe an” pentru a „analiza progresul” și că sunt în contact „în fiecare săptămână – adesea în fiecare zi”.

La începutul proiectului, familia Koopman „a cumpărat-o [proprietatea], a ipotecat casa noastră din Europa pentru a finanța investiția și nu s-a uitat niciodată înapoi”, se arată într-un alt text de pe site-ul web.

Contactat de POLITICO, un angajat al hotelului l-a identificat pe Gert Jan Koopman ca fiind „proprietarul” hotelului, iar o postare pe blog din 2022 – în care este văzut întâlnindu-se cu demnitari locali – a spus că este „nimeni altul decât” proprietarul Munduk.

Comisia a recunoscut că familia „este în contact cu echipa de management cu privire la aspectele care necesită semnătura proprietarilor și pentru a revizui progresul”.

Dar purtătorul de cuvânt a declarat că „aceste contacte ocupă o cantitate limitată din timpul directorului general și nu interferează cu activitatea sa la Comisie”.

Koopman însuși a trimis POLITICO la comentariile purtătorului de cuvânt al Comisiei.
Directorii generali în centrul atenției

În centrul chestiunii se află cât de atent își examinează Comisia cei mai înalți funcționari pentru a detecta eventualele conflicte de interese, în urma unui bilanț mai amplu privind transparența în instituțiile UE, după scandalul Qatargate cash-for-influence.

În martie, POLITICO a dezvăluit că Henrik Hololei – un funcționar estonian care, la vremea respectivă, era responsabil de departamentul de transport al Comisiei – a acceptat zboruri gratuite la bordul Qatar Airways în timp ce echipa sa negocia un acord major cu regatul din Golf.

Comisia a declarat că Hololei a „autoaprobat” zborurile și s-a exonerat de orice conflict de interese, deoarece nu exista o procedură care să permită funcționarilor de la acel nivel să ceară aprobarea superiorilor.

Paralelă cu cazul lui Koopman: se pare că și el și-a „autoaprobat” achiziționarea și deținerea hotelului din Bali.

“Love isn’t something you find. Love is something that finds you” – Loretta Young.

Find your perfect honeymoon at Munduk Moding Plantation ❤️
•
•
•
•
•#munduk #mmp #honeymoon #honeymoonresort #romantic #coffeeplantationresort #northbali #ecoresortbali #infinityviews pic.twitter.com/Rs9fEbFKyu

— Munduk Moding Plantation (@munduk_moding) January 1, 2023

Informată de POLITICO cu privire la legăturile sale cu Munduk Moding Plantation Nature Resort & Spa, Comisia a declarat că „se consideră că a fost acordată permisiunea” pentru activitatea secundară a lui Koopman ca proprietar de hotel.

Dar instituția nu a putut face această apreciere decât după ce a fost informată despre proprietatea lui Koopman. Faptul că regulile nu l-au obligat pe Koopman să își dezvăluie proprietatea a dus la un fel de situație fără ieșire, a declarat Aiossa, militantul pentru transparență.

„Cum pot evalua un conflict de interese dacă nu sunt conștienți de acest interes pentru început?”. a întrebat Aiossa.

Cazul pune în lumină și rolul directorilor generali din cadrul Comisiei – birocrați de rang înalt care se află chiar sub comisarii numiți politic, dar care nu sunt supuși aceluiași control public.
Un angajat al hotelului l-a identificat pe Gert Jan Koopman ca fiind „proprietarul” hotelului | EP

Plătiți cu aproximativ 17.700 de euro pe lună, după impozitare, în cazul lui Koopman, directorii generali au o marjă de manevră considerabilă în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor. De asemenea, aceștia pot rămâne în funcție mai mult timp decât șefii lor – Hololei a petrecut opt ani la conducerea departamentului de transport – și pot acumula contacte și experiență de mare anvergură, ceea ce, conform avertismentelor militanților pentru transparență, poate genera conflicte de interese.

Totuși, spre deosebire de comisari, DG-urile nu trebuie să treacă prin audieri de confirmare și sunt reglementate de un set diferit de norme.

Deși este necunoscut pentru majoritatea cetățenilor UE, Koopman este bine cunoscut în interiorul sistemului de la Bruxelles. Înainte de a deveni șef al DG NEAR – care se confruntă în prezent cu problema admiterii sau nu a Ucrainei – Koopman a fost responsabil de DG BUDGET, care se ocupă de unele dintre cele mai sensibile aspecte financiare din punct de vedere politic din UE.

Înainte de DG BUDGET, Koopman s-a ocupat de ajutoarele de stat și a fost arhitectul unui caz fiscal împotriva Apple, care a fost respins de instanțe și care este în prezent atacat la instanța supremă a UE din Luxemburg.

Acum, el poate adăuga o nouă linie la CV-ul său public bine garnisit: proprietar al unui hotel de lux în Bali.