G4Media.ro

Suporterii români, sfătuiţi de FRF să nu scandeze sau să afişeze mesaje…

Sursa Foto: Echipa națională de fotbal a României/ Facebook

Suporterii români, sfătuiţi de FRF să nu scandeze sau să afişeze mesaje politice la meciul Kosovo – România / Partida se va desfășura în 16 iunie, în Kosovo

Suporterii români care vor face deplasarea la Pristina pentru meciul Kosovo – România, programat la 16 iunie în preliminariile Campionatului European din 2024, sunt sfătuiţi să nu scandeze sau să afişeze mesaje politice, având în vedere incidentele din ultimele zile din nordul statului gazdă, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal, citat de Agerpres.

„Situaţia de securitate din nordul Kosovo poate înregistra noi deteriorări în perioada imediat următoare. Pentru cetăţenii români care doresc să se deplaseze în Kosovo, recomandăm ca intrarea pe spaţiu să se realizeze pe la frontiera cu Macedonia de Nord (Hani i Elezit – la nord de Skopje) sau cu Serbia (Merdare). Nu recomandăm intrarea în Kosovo pe la Brnjak şi Jarinje, deoarece acestea pot fi blocate sau închise de către autorităţile kosovare cu sprijinul trupelor KFOR, dacă situaţia de securitate se va degrada semnificativ. Suplimentar, recomandăm suporterilor români ca pe durata deplasării în Kosovo, în special la stadion, să nu scandeze sau să afişeze mesaje politice care pot conduce la reacţii din partea spectatorilor gazdă”, se menţionează pe site-ul citat.

Având în vedere situaţia din Kosovo, Federaţia Română de Fotbal a creat un grup de lucru la nivelul instituţiei şi a demarat un dialog cu Ministerul Afacerilor Externe pe acest subiect.

Pe lângă dialogul pe care l-a avut şi îl are în continuare cu MAE, FRF s-a adresat şi UEFA pentru a cere clarificări în ceea ce priveşte meciul pe care echipa naţională îl va disputa în Kosovo, în preliminariile EURO 2024. „Până la acest moment, nu s-a luat în calcul modificarea locului de desfăşurare a partidei”, anunţă FRF.

La 30 mai, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, anunţa că ia în calcul chiar interzicerea deplasării suporterilor români la meciul dintre prima reprezentativă şi Kosovo, ca urmare a incidentelor care au loc la graniţa de nord cu Serbia.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte la 16 iunie (ora 21:45), pe Stadionul Fadil Vokrri din Pristina, selecţionata statului Kosovo, într-o partidă contând pentru preliminariile Campionatului European din 2024.

În ultimele zile în nordul statutului Kosovo, la graniţa cu Serbia, au avut loc ciocniri violente între etnicii sârbi şi forţele de securitate kosovare. Incidentele au avut loc pe fondul protestelor etnicilor sârbi împotriva preluării mandatului de către primari albanezi într-o zonă cu majoritate sârbă după alegerile pe care ei le-au boicotat.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Pai sa merem cu pancate/petarde pentru prietenia de veacuri si buna veceinatate sirbo albaneza! nema independenta/suveranitate – doar infratirea intre popoare!!! Razboi nu va fi, doar o inversunata lupta pentru pacea intre natiuni!