G4Media.ro

Alegeri Turcia: Sinan Ogan, locul trei în primul tur, se declară „deschis”…

Foto: Facebook Sinan Ogan

Alegeri Turcia: Sinan Ogan, locul trei în primul tur, se declară „deschis” la dialog

Sinan Ogan, un ultranaționalist care s-a clasat pe locul trei la primul tur al alegerilor prezindențiale din Turcia, se declară „deschis la dialog”, transmite Le Figaro.

Disidentul partidului MHP, aliat cu tabăra președintelui în exercițiu, a obținut 5,17% din voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit rezultatelor oficiale care nu au fost încă confirmate.

Nici președintele islamo-conservator, nici principalul său rival, social-democratul Kemal Kiliçdaroglu, nu au obținut în primul tur de scrutin cele 50% necesare pentru a fi aleși. Prin urmare, ei se vor confrunta într-un al doilea tur decisiv, la 28 mai.

Până atunci, Sinan Ogan s-a declarat deschis la dialog cu cei doi candidați. „O decizie va fi luată după discuții cu Recep Tayyip Erdogan și Kemal Kiliçdaroglu”, a declarat el pentru AFP. „Am putea spune că nu îi susținem pe niciunul dintre ei”, a precizat fostul deputat. Întrebat de AFP, partidul AKP al lui Erdogan a declarat că nu are cunoștință în acest stadiu de nicio întâlnire între șeful statului și Sinan Ogan.

Sinan Ogan a declarat că nu a fost surprins de numărul de voturi pe care le-a primit duminică, pe care le-a atribuit „naționaliștilor turci și tinerilor, care ne găsesc mai intelectuali și s-au săturat de fețele vechi ale politicii”. De asemenea, el a declarat că este partizanul unei linii dure în problema kurdă și că se opune „oricărei forme de terorism”. „Mă opun oricărei organizații care nu se distanțează de terorism”, a spus el despre Partidul Democrat al Poporului (HDP), principala formațiune prokurdă, acuzată de guvern că ar avea legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Cu toate acestea, HDP a făcut apel la susținerea candidatului opoziției.

Scorul bun înregistrat de coaliția lui Kiliçdaroglu se explică în parte prin sprijinul acordat de votul kurzilor. În cazul în care s-ar apropia de Sinan Ogan, Kiliçdaroglu ar putea, prin urmare, să-și înstrăineze voturile kurzilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...