G4Media.ro

Fostul senator PP-DD Haralambie Vochițoiu, trimis în judecată de procurorii DNA, într-un…

Sursa foto: Cdep.ro

Fostul senator PP-DD Haralambie Vochițoiu, trimis în judecată de procurorii DNA, într-un dosar de fraudare de fonduri europene

Haralambie Vichițoiu, un fost senator din partea Partidului Dan Diaconescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Alba Iulia într-un dosar de fraudare de fonduri europene în valoare de aproape 8 milioane de lei.

În acest dosar au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, șase inculpați (cinci persoane fizice și S.C. Euro Jobs S.R.L), acuzat de „infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată”.

Surse judiciare au declarat pentru G4Media că una dintre persoanele trimise în judecată este fostul senator PP-DD Haralambie Vichițoiu.

Care sunt acuzațiile procurorilor:

  • În perioada 2010 – 2013, în contextul implementării a patru proiecte finanțate din fonduri nerambursabile, prin care s-a urmărit implementarea unor măsuri active de sprijinire a persoanelor vulnerabile pe piața muncii, administratorul S.C. Euro Jobs S.R.L, cercetat în prezenta cauză, ar fi depus la Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – Regiunea Vest 7, un număr de 29 cereri de rambursare la care ar fi atașat mai multe documente false (rapoarte tehnice de implementare), din care reieșea că toate cheltuielile sunt eligibile, iar informațiile conținute sunt corecte și corespund realității.
  • Din probatoriul administrat în cauză s-ar fi constatat că, în realitate, activitățile cu privire la furnizarea programelor de formare profesională nu s-ar fi desfășurat sau ar fi fost derulate într-un număr mai mic de ore și de cursanți decât cel indicat scriptic.
  • O parte din documentele respective ar fi fost puse la dispoziția administratorului S.C. Euro Jobs S.R.L de către ceilalți inculpați, în calitățile lor de manager proiect respectiv responsabil formare profesională continuă.

Prin demersurile de mai sus au fost obținute fonduri nerambursabile în valoare totală de 7.726.611 lei.

Ministerul Fondurilor Europene – Direcția Generală Programe Europene Capital Uman s-a constituit parte civilă iar în cauză s-au instituit măsuri asigurătorii, precizează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Hunedoara cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...