G4Media.ro

Uzbekistan: Vot covârșitor în favoarea reformei constituționale care îi permite președintelui Mirzoiev…

Sursa foto: qha.com.tr

Uzbekistan: Vot covârșitor în favoarea reformei constituționale care îi permite președintelui Mirzoiev să rămână la putere până în 2040

Alegătorii din Uzbekistan au sprijinit în proporție covârșitoare modificările constituționale din această țară din Asia Centrală, care i-ar putea permite președintelui Șavkat Mirzoiev să rămână la putere până în 2040, potrivit rezultatelor preliminare publicate luni și citate de AFP.

Comisia electorală a declarat că aproximativ 90% dintre alegători au susținut reformele, cu o prezență la urne de aproximativ 85% în această țară ex-sovietică, unde grupurile pentru drepturile omului spun că tendințele autoritare ale guvernului limitează spațiul pentru disidență.

Autoritățile susțin că modificarea Constituției susține democrația și va îmbunătăți nivelul de trai al celor 35 de milioane de persoane ale căror drepturi sunt încălcate de mult timp de un regim represiv.

Printre principalele măsuri se numără trecerea de la un mandat de cinci ani la unul de șapte ani și anularea celor două mandate prezidențiale, ceea ce, teoretic, îi va permite actualului șef de stat, în vârstă de 65 de ani, să rămână la putere până în 2040.

Adoptarea textului nu a fost pusă sub semnul întrebării după o campanie unilaterală într-un stat în care presa este încă în mare parte controlată. Iar singura tentativă de opoziție a fost zdrobită în sânge în iulie 2022.

Cu toate acestea, guvernul s-a străduit să legitimeze noua constituție, mobilizând celebrități locale și pe președintele Mirzoiev în timpul unor mari demonstrații și concerte.

Pe panourile publicitare din capitala Tașkent, cel mai mare oraș din Asia Centrală, au fost afișate conversații imaginare prin SMS care îndeamnă alegătorii să se prezinte la vot, cum ar fi „Tati, mergem în parc? Nu, mai întâi mergem la vot”.

Mirzoiev încearcă să prezinte o față mai modernă și mai deschisă a țării din 2016 și de la moartea predecesorului său, crudul Islam Karîmov, al cărui prim-ministru loial a fost timp de 13 ani.

„În timp ce mulți analiști văd, pe bună dreptate, o încercare de a-l menține pe Mirzoiev la putere, ar fi păcat să reducem textul la o derivă autoritară”, a declarat pentru AFP Olivier Ferrando, profesor și cercetător la Universitatea Catolică din Lyon (Franța).

Printre noutăți, interzicerea pedepsei cu moartea și respectarea drepturilor omului sunt înscrise în Constituție în acest „Nou Uzbekistan” pe care Mirzioev îl laudă.

Rămâne de văzut dacă această revizuire constituțională, care își propune să dea garanții comunității internaționale cu privire la dezvoltarea democratică a „Noului Uzbekistan”, va putea depăși un simplu efect cosmetic pentru a găsi o aplicare deplină în viața de zi cu zi a cetățenilor”, continuă dl Ferrando.

Acești cetățeni, în majoritate tineri, ies dintr-o iarnă deosebit de grea, marcată de tăieri majore de gaze, și trebuie să facă față sărăciei persistente și corupției endemice.

În ciuda progreselor economice și sociale, cum ar fi incriminarea violenței domestice și încetarea muncii forțate, guvernul rămâne autoritar.

În iulie 2022, în republica Karakalpakstan, demonstrațiile împotriva unui amendament constituțional, retras între timp, care ar fi redus autonomia acestui vast teritoriu sărac din nordul țării, s-au soldat cu 21 de morți, potrivit autorităților.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Uzbekistan = Franciza a Cnezatului Moscoviei.