G4Media.ro

Cetăţean român, reţinut după ce şi-ar fi supus fiica de 12 ani…

Sursa Foto: Faceboo/ Ministerul austriac de interne

Cetăţean român, reţinut după ce şi-ar fi supus fiica de 12 ani unor rele tratamente, pentru a fi exploatată sexual de un cetăţean francez, în schimbul a 89.000 de euro/ Mama şi cetăţeanul francez, arestaţi deja în Franţa

Un bărbat, cetăţean român, a fost reţinut, în urma unei anchete desfăşurate de poliţiştii români şi autorităţile din Franţa, după ce, în primele două luni ale acestui an, şi-ar fi supus fiica de 12 ani unor rele tratamente, cu scopul de a fi exploatată sexual de un cetăţean francez, în schimbul sumei de 89.000 de euro. Mama fetei şi cetăţeanul francez au fost deja arestaţi de Poliţia franceză. Fata şi tatăl ei au fost găsiţi în România, ea fiind preluată de Protecţia Copilului, transmite News.ro.

Poliţia Română a anunţat, joi, că, în 3 martie, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul IGPR a fost informat de către Biroul Ataşatului de Afaceri Interne al MAI din Paris despre faptul că o fată de 12 ani, de cetăţenie română, a fost victima unei infracţiuni de natură sexuală, în Paris, Franţa, la data de 19 februarie, în exploatarea minorei fiind implicaţi chiar părinţii acesteia.

”Din investigaţiile Poliţiei Franceze a reieşit că părinţii minorei ar fi primit sume mari de bani de la un cetăţean francez, în schimbul exploatării sexuale a copilului. Mama minorei şi cetăţeanul francez au fost arestaţi preventiv de Poliţia Franceză, fiind acuzaţi de trafic de fiinţe umane şi agresiune sexuală asupra unui minor. Tatăl minorei a părăsit Franţa împreună cu cei doi copii ai săi, printre care şi victima”, a arătat sursa citată.

Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională a facilitat schimbul de informaţii dintre Poliţia Franceză şi Poliţia Română.

Astfel, Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi a făcut investigaţii, cu operativitate, în vederea localizării minorei şi a tatălui acesteia, stabilindu-se că aceştia se află în România. În 6 martie, autorităţile franceze au introdus în Sistemul de Informaţii Schengen o semnalare pe numele persoanei bănuite, cetăţean român, tatăl copilei, solicitându-se arestarea acestuia, în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare.

Conform sursei citate, bărbatul este bănuit că, în perioada ianuarie-februarie, ar fi aplicat rele tratamente fiicei sale minore, în scopul exploatării sexuale a acesteia de către un cetăţean francez, în schimbul a 89.000 de euro.

În 8 martie, în urma investigaţiilor, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi au identificat-o pe fată şi pe tatăl acesteia.

Fata a fost preluată sub protecţie de D.G.A.S.P.C. Călăraşi, iar tatăl ei a fost reţinut şi prezentat organului judiciar competent, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, emis de către autorităţile franceze. Procedura de executare a mandatului european de arestare este în curs de desfăşurare.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. ghinion pe familia asta traditionala romaneasca ca au distrus viata copilului lor intr-o tara UE. Daca faceau asta in Romania, scapau sigur cu prescrierea faptelor. Lia Savonea, ar fi zis probabil ca si minorul a vrut, ca nu ar fi prima data. La noi interlopii uc1d si sunt lasati liberi daca sunt prieteni cu cine trebuie, ca acela din clanul Iordan care si-a ucis partenera dar e liber pentru ca are norocul sa fie finul primarului Minea din Chiajna, prietenul doamnei Savonea.