G4Media.ro

Temperaturi în creştere prognozate în vestul statului american New York, după un…

Sursa Foto: Twitter/ New York State Police

Temperaturi în creştere prognozate în vestul statului american New York, după un viscol mortal

Mii de locuitori din vestul statului american New York încercau să îşi croiască drum prin troienele de 1,2 metri formate în timpul unui viscol mortal de Crăciun, cu toate că Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) a prognozat pentru ziua de marţi alţi 5 cm de zăpadă, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Vestul statului New York a fost cel mai afectat de gerul arctic şi o furtună extinsă care a cuprins, timp de mai multe zile, mare parte din Statele Unite până la graniţa cu Mexic.

„Încă ninge. Dar nu se compară nici pe departe cu ceea ce a fost în ultimele zile; însă, ar putea afecta îndepărtarea zăpezii”, a declarat Bob Oravec, meteorolog la centrul de prognoză al NWS din College Park, Maryland.

„Aceasta este probabil ultima ninsoare”, a adăugat Oravec. „Se va încălzi în curând. Până joi maximele vor atinge 8 grade Celsius. Până sâmbătă vor atinge 12 grade Celsius”, a precizat el.

Ziua de marţi, însă, s-a menţinut friguroasă, cu o maximă de minus 2 grade Celsius şi o temperatură minimă de minus 6 grade Celsius, a spus Oravec.

Cel puţin 60 de persoane au murit în întreaga ţară în incidente asociate intemperiilor din ultimele zile, conform NBC News.

Buffalo, al doilea oraş ca mărime din statul New York, a fost cel mai grav afectat de viscolul care a început vineri. Guvernatorul Kathy Hochul a catalogat evenimentul drept un dezastru meteorologic „epic, o dată în viaţă”.

Potrivit unui bilanţ realizat marţi de New York Times, peste 30 de decese cauzate de furtuni au fost raportate în comitatele Erie şi Niagara din vestul statului New York. Unele dintre victime au fost găsite îngheţate în maşini, altele în zăpadă, iar alte persoane au murit în urma unor urgenţe medicale, precum stopul cardiac, suferite în timp ce îndepărtau zăpada, a declarat directorul executiv al comitatului Erie, Mark Poloncarz.

Acest comitat a emis o avertizare conform căreia efortul excesiv de la „îndepărtarea zăpezii grele şi umede poate provoca răni la spate şi atac de cord”.

Sute de angajaţi ai companiei de electricitate s-au aflat pe teren pentru a restabili alimentarea cu energie electrică. Poloncarz a indicat pe Twitter că aproximativ 10.000 de clienţi au rămas fără curent electric. Echipajele de la întreţinerea drumurilor au îndepărtat copacii căzuţi şi zăpada de pe cel puţin o bandă a drumurilor principale pentru a permite circulaţia echipajelor de intervenţie.

O interdicţie de conducere rămâne în vigoare pentru toţi locuitorii din Buffalo.

În Atlanta, unde a nins luni seara şi marţi dimineaţa, un fenomen rar în această regiune, frigul din weekend a provocat spargerea mai multor ţevi. Unii locuitorii au rămas blocaţi în case, fără apă, iar drumurile au fost acoperite cu polei.

În Jackson, Mississippi, afectat de defecţiuni la sistemul de alimentare cu apă, cotidianul Clarion Ledger a relatat că îngheţul a provocat spargerea mai multor ţevi. Primarul din Jackson, Chokwe Antar Lumumba, a declarat luni stare de urgenţă la nivel local. Au fost înfiinţate centre de distribuţie a apei.

Aproximativ 122.000 de gospodării din Statele Unite erau afectate marţi de pene de curent, o cifră în scădere considerabilă comparativ cu cea anunţată sâmbătă (1,8 milioane de gospodării), conform PowerOutage.us. Aproximativ 72% dintre locuinţele afectate în continuare de lipsa de electricitate erau în Oregon şi California, unde au fost înregistrate săptămâna aceasta vânturi puternice şi ploi abundente.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...