G4Media.ro

Moda cadourilor pentru profesori: Cât îi costă pe părinți ”atențiile simbolice”? De…

sursa: Pexels

Moda cadourilor pentru profesori: Cât îi costă pe părinți ”atențiile simbolice”? De la laptopuri la cadouri de lux

Achiziționarea de cadouri pentru profesori este una cunoscută deja majorității elevilor și părinților, iar dezbaterea implicațiilor etice ale acestor “atenții” este probabil la fel de veche precum practica în sine, arată o analiză Info Sud-Est. Odată cu apropierea sărbătorilor, subiectul controversat a reapărut din nou în atenția publicului, iar piața diversă care s-a format în jurul acestei practici pare să arate că dezbaterea este departe de a fi încheiată, în ciuda legislației în vigoare și a declarațiilor oficiale.

Set cadouri pentru profesoare – Exigență sau șpagă?

Săptămâna trecută, Andra Berceanu, directorul executiv al Federației și Aparținătorilor Legali (FePal), a sesizat, într-o postare pe Facebook, că un magazin online vinde un produs de 236 de lei cu o denumire simplă, dar care captează atenția: “Set cadou pentru profesoare”.

Prețul considerabil al cadoului, dar și descrierea care conține fraze precum “cadou creat pentru profesoare pretențioase și elegante” a scos în evidență, în ochii Andrei Berceanu, aspecte sociale negative pe care existența unui asemenea produs pe piața online le indică.

  • “Cadoul este mai scump ca alocația unui copil/lună, dar nu este ca și cum nu știam că ar fi de preferat să meargă la școală copiii cuminiți, deștepți și din familii cu situație financiară bună”, se arată în postarea directorului FePal, care face referire la diferențele ce pot apărea între copii când sunt încurajate cadourile exigente și scumpe.

Probabil chiar mai important decât cadoul în sine este numele asociat acestuia – Claudia Chiru, profesoară în învățământul primar și fondatoare a Saga Kid, un after school din București, transmite HotNews.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Invatati de mici cu mita. Natie de corupti, invatati de mici.

  2. In Bucuresti, 95% dintre directorii de scoli ar trebui trimisi la munca, in Spania. Cine vreti sa schimbe ceva? Ei? NU, noi!

  3. 1978. Primul trimestru de profesor, prima ședință cu părinții, un liceu cu internat. La sfîrșit, se apropie doi, tații lui Traian și Ionuț, dintr-o comună de lîngă Sighet, la vreo 200 km. Vorbim de copii și, după părinteasca dezlegare „Dacă n-ascută, atinjeți-i!”, scoate unu mai cu fereală o sticlă de ceva, cred că afinată: „Pîntu dumneavoastă!” Io de colo: „Vai, da nu se poate, nu-i frumos”, ăla că „Nu era frumos să vinim cu mîna goală. Nu vrem nimnica, îi numa așe, de cunoștință”, io iară că „Da’ nu-i nevoie, că am salariu”, no, cînd o văzut ăia că nu și nu, o tăcut și s-o tăt dus, altu n-o mai vinit la nici o ședință. Bine o fo’, or ba?
    V-am povestit pățania pentru comparație cu ce se chiar pretinde și se dă azi cu prefăcut entuziasm și la concurență cu alte clase (seturi de bijuterii, îmbrăcăminte, laptop și tot felul de alte device-uri, care de care mai scumpe). A quoi bon?
    Crăciun Fericit!

    • Faina poveste, dar ”tații lui Traian și Ionuț, dintr-o comună de lîngă Sighet, la vreo 200 km” – asta poate fi si la Cluj sau Oradea daca te referi la Sighetulul Marmatiei” :)))))))

  4. Nație de oi.

  5. Carevasăzică niște site-uri vând produse dedicate profesoarelor, o duduie executivă revoltată face comparații cu alocația lunară, o distinsă cucoana profesoară își asociază numele cu un produs că i se pare dânsei că e hazliu, o elevă de la o Asociație știe de existența fenomenului și avem o imagine de ansamblu: sistemul e corupt, toți sunt șpăgari. Bun articolul, scos de la naftalină așa de Sărbători. Concurează cu reportajele din dimineața Pastelui, cele cu pitipoancele si pitiponcii din cluburi care dupa ce au luat lumină se unduiau nevinovat pe ringul de dans. Presa de calitate.

  6. Minciuni. Articol scris de unul care spală mașina poate, in nici un caz nu un jurnalist de calitate.

  7. G4 nu mai propagați minciuni și dezinformări!

  8. In spitale/policlinici, medici fac suma asta pe intr-o ora si nu se oripileaza nimeni.

  9. Ești prost și nu ești în rând cu lumea dacă nu te duci cu ceva în traistă sau în portofel. Mereu românul trebuie să fie mai cu moț decât altul. Că așa se simte el bine, să fie băgat în seamă și să i se dea atenție mai mult decât altuia. Execrabilă nație.

  10. Ești pr ost și nu ești în rând cu lumea dacă nu te duci cu ceva în traistă sau în portofel. Mereu românul trebuie să fie mai cu moț decât altul. Că așa se simte el bine, să fie băgat în seamă și să i se dea atenție mai mult decât altuia. Exe crabilă nație.

    • Și bineînțele, dacă se poate să aibă și ceva profit sau avantaj față de alții. C-așa e el… descurcăreț… și știe cum merge treaba.

  11. Cadourile astea n-ar trebui declarate la fisc, la fel ca baccsisul chelnerilor?

  12. De regula este venit nedeclarat, ar trebui sa fie „tematica” macar de doua ori pe an la finante si sa se mediatizeze niste exemple dar si cu urmarile, nu doar ca au fost gasiti niste profesori, doctori, directori,parlamentari etc. cu „cadouri” nedeclarate. Daca in mentalul general se stie ca nu-i sanctionata fapta, realmente cu urmari palpabile, o sa existe in continuare astfel de situatii.

  13. Denigratori și mincinoși!
    Lucrez la două școli și nu am primit, nici nu vreau să primesc, nimic de la copii. Și sunt implicat.
    Doar unii colegi, foarte puțini, au primit de la clasa lor un ornament de Crăciun, ceva simbolic.

    • Mdaa…. „o ții de coarne și zici că-i ciută”!!
      No ofence!
      99% din bravii noștri funcționari sunt ghiftuiți cu mită! De parcă nu se știe, hai!!!
      Marea mea dezamăgire e, că, ȘI pe la privat se practică același metehne de oameni flămânzi!
      Ce ADN trist mai avem și noi ca nație..

  14. Duceti-va si-n spitale, sa spuneti ca nu dati spaga la anestezist, chirurg inainte de operatie!