G4Media.ro

VIDEO Trupa Tvorchi va reprezenta Ucraina la concursul Eurovision din 2023. Concursul…

Sursa Foto: Facebook/ Tvorchi

VIDEO Trupa Tvorchi va reprezenta Ucraina la concursul Eurovision din 2023. Concursul de selecţie a avut loc la un adăpost antibombă din Kiev

Ucraina a ales trupa pop Tvorchi ca reprezentant pentru Eurovision Song Contest de anul viitor, într-o transmisie în direct de la un adăpost antibombă din Kiev, relatează BBC, citată de News.ro

Heart of Steel (Inimă de Oţel) este prima melodie confirmată pentru competiţia din 2023 de la Liverpool.

Andrei Huţuliak, membru al trupei Tvorchi, a spus: „Vom încerca să facem totul pentru a oferi Ucrainei demnitate”.

Kalush Orchestra din Ucraina a câştigat concursul din acest an, dar Marea Britanie va găzdui competiţia în 2023 din cauza războiului.

O staţie de metrou din Kiev a fost transformată într-un studio TV pentru emisiunea de selectare a melodiei de sâmbătă.

Staţia de metrou a fost folosită ca adăpost antibombe de când Rusia a invadat Ucraina în februarie.

În timpul spectacolului lui Tvorchi, dansatorii purtau măşti de gaz, în timp ce pe ecrane apăreau semne de avertizare nucleară peste versuri de genul: „Nu vă fie frică să spuneţi ceea ce credeţi”.

„Vreau doar să îţi mulţumesc, Ucraina”, a spus vocalistul Jeffery Kenny .

Huţuliak a adăugat: „Nu credeam că vom câştiga, dar vrem să le mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut, care ne ascultă muzica şi care luptă în prima linie”.

În concursul de patru ore au fost mai multe balade, cu referiri la război.

Tvorchi va spera să repete succesul compatrioţilor Kalush Orchestra, care a câştigat concursul de anul acesta în luna mai.

Ţara câştigătoare găzduieşte în mod normal evenimentul de anul următor, dar organizatorii au decis că este prea periculos să organizeze Eurovision în Ucraina, în 2023.Oraşul Liverpool a fost desemnat să găzduiască spectacolul, în numele Ucrainei.

De la prima prezenţă în concursul de cântece, în 2003, Ucraina a câştigat de trei ori şi a terminat în afara primilor 10 de doar şase ori, fiind una dintre ţările cu cele mai multe succese din competiţie.

Anul acesta, radiodifuzorul UA:PBC a primit aproape 400 de melodii de la 299 de participanţi care sperau să ajungă în ultimii 10.

Telespectatorii puteau auzi garniturile de metrou trecând în anumite părţi ale emisiunii, dar în rest adăpostul arăta ca orice alt studio TV.

Şi Cipru, Israel, Ţările de Jos şi Slovenia şi-au ales reprezentanţii pentru Liverpool, dar nu au lansat încă melodiile pe care le vor interpreta.

Cele 37 de ţări participante au până la sfârşitul lunii martie pentru a-şi confirma melodiile şi artiştii pentru competiţie.

Marea finală a Eurovision Song Contest 2023 va avea loc la 13 mai.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. mai spuneti o data ca nu luati bani de la guverne, sa ne radem

  2. Nu stiu pe la altii cum e, dar in Bucuresti des ma intalnesc cu oameni din ukraina. Veseli, ele blonde oxigenat!!!, vorbesc tare, par neapasdti de vreo grija, imbracati NU modest!!! Mai degraba noi, restul calatorilor din mijloacele de transport parem refugiati din calea unui dezastru: tristi, majoritatea palizi, tinerii imbracati modest si cam subtire pt frigul de afara..ei sunt mai veseli. Apoi sunt pensionarii in hainele lor uzate care tin strans o sacosa sau plasa de obicei goala, semn ca merg la piata..tristi, cenusii, cuplurile isi zambesc uneori palid..apoi sunt femeile mai in etate, mai plinute gafaind se urca cu greu pe treptele absurd de inalte ale masinilor STB, au sacose pline cu pufuleti, cola, semn ca au fost la vreun supermarket…
    Sincer , NOI PAREM MULT MAI A REFUGIATI/Tristi/Abatuti/ chiar bolnavi de griji, decat cei ce ne sunt in preajma in troleu sau 336 , cetatenii din ukraina…..