G4Media.ro

Elon Musk a transmis că vor fi restabilite conturile de Twitter ale…

Sursa foto: OLIVIER DOULIERY / AFP

Elon Musk a transmis că vor fi restabilite conturile de Twitter ale mai multor jurnalişti americani, suspendate după ce au relatat despre el

Antreprenorul multimiliardar Elon Musk, care este şi noul proprietar al Twitter, a dat de înţeles vineri seara că vor fi restabilite conturile pe platformă ale mai multor jurnalişti americani, suspendate în ajun după ce au relatat despre el, relatează Agerpres, conform AFP.

„Oamenii au vorbit. Le va fi ridicată suspendarea conturilor care mi-au făcut cunoscută locaţia”, a transmis Musk.

Acesta a lansat în prealabil un sondaj pe reţeaua socială cu întrebarea când ar trebui restabilite conturile suspendate, imediat sau într-o săptămână, iar peste 59% dintre cei 3,69 de milioane de internauţi participanţi la sondaj au afirmat că acestea trebuie redeschise imediat.

Printre conturile suspendate se află cele ale jurnaliştilor Ryan Mac de la The New York Times, Donie O’Sullivan de la CNN, Matt Binder de la Mashable, Drew Harwell – The Washington Post, cel al comentatorului politic Keith Olbermann şi cel al lui Steve Herman, de la postul de radio Voice of America, finanţat de guvernul american.

Unii dintre aceştia transmiseseră mesaje legate de decizia luată miercuri de Twitter de a suspenda un cont ce raporta automat traiectoria avionului privat al miliardarului.

Musk i-a acuzat că îi pun în pericol securitatea proprie şi pe cea a familiei sale. El a afirmat miercuri pe Twitter că un vehicul în care se afla unul dintre copiii săi a fost urmărit în Los Angeles de un „hărţuitor nebun”, relatează Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Ar fi fost greu pentru Musk sa ignore propriul sondaj. Dar ma astept ca Musk sa aiba grija si de asta, in definitiv el numara voturile. E genul de om care ar face asta.

    • Cum le stii tu pe toate mai Tibi. :))

    • Bine ma, omul care pune patentele la liber ca lumea sa polueze mai putin se apuca sa manevreze un poll pe care el il initiaza. Se vede in tine mentalitatea de hotz, intai te gandesti cum sa furi. Roman adevarat!

    • Furacule, Musk a ignorat primul sondaj si a facut un al doilea, reformuland intrebarea. Nici al doilea n-a iesit cum trebuie. Dar faptul ca a incercat sa ignore primul sondaj indica faptul ca omul e dispus sa-si ignore propriile reguli. Evident ca omul va fi tentat sa influenteze sondajele. Iar manip u larea lor e usoara si tentanta cand tu numeri.

  2. Nea caisă ăsta se bătea cu cărămida-n piept că e adeptul libertății absolute de exprimare. Îi iese cumva pe nas libertatea asta absolută? :)))))

    • Nu sta el sa modereze continut, are echipa care face asta, mesajele sunt filtrate automat.
      Au procedura clara de suspendare a conturilor care incalca anumite reguli.
      Acum 1 luna de zile tocmai UE au zis ca urmaresc continutul sa vada daca este prea liber….
      Nici prea multa libertate nu le convine…
      Si pe G4 avem filtru automat pe cuvinte si apoi vine cineva manual si trece prin ele.

    • Mai 0I0 -ule iar ai intrat in fibrilatii dupa Muskulita? I-al de muska si trage aer in piept. Ce anume nu pricepi ca a avea actiumi undeva sau a avea bani nu inseamna neaparat sa fi inteligent. Nici pe tine nu te banuieste lumea de prea multa inteligenta. Cand apare Musk repede si tu sa bagi strambe celor care-l critica. Trage o laba cu poza lui Musk in fata si treci in modulul „pause” .

    • Nu cred ca poti sa iti dai cu parerea despre inteligenta mea, cum nici eu nu imi dau cu parerea despre gramatica si lipsa ta de la scoala.

  3. Eu știu că atunci când se fac greșeli există consecințe.
    Se pare că pt Stăpâni nu exista, e bine că sunt sclavii care să mulțumească Stăpânilor și pt asta.