G4Media.ro

FOTO Protecția Consumatorului a închis o parte din Târgul de Crăciun al…

sursa foto: Info Sud-Est

FOTO Protecția Consumatorului a închis o parte din Târgul de Crăciun al Constanței: ”Un bâlci”/ Șeful ANPC a fost director în primăria condusă de Vergil Chițac, dar ulterior a picat examenul

Protecția Consumatorului a închis, vineri, o parte din Târgul de Crăciun al Constanței, anunță instituția condusă de Horia Constantinescu, fost candidat la Primăria Constanței în 2020 și fost director în mandatul lui Vergil Chițac, actualul edil al orașului, transmite Info Sud-Est.

Horia Constantinescu a transmis presei că, fiind în vizită la Constanța, a fost în Târgul de Crăciun amenajat în parcul unu liceu și a rămas cu impresia de ”bâlci”. Constantinescu a declarat că alimentele erau ținute în condiții improprii, iar în urma controlului au fost constatate mai multe deficiențe.

Conform Protecției Consumatorilor, au fost verificați 13 operatori economici, iar patru dintre aceștia s-au ales cu activitatea suspendată temporar. Instituția a aplicat și amenzi în valoare de 21.000 de lei.

Conform relatărilor instituției, deficiențele constatate au fost:

  • ”lipsa flux tehnologic
    apa pentru igienizarea vaselor si a alimentelor este depozitata in butoaie de plastic
    paviment deteriorat
    ustensile neprofesionale
    se gateste in praf, fara a exista o protectie
    lipsa cloramina
    nu se mentionaza data de preprate
    lipsa cantar sau daca exista acesta nu putea sa fie omologat
    cosuri colectare deseuri fara capac
    lispa elemente de identificare si carcaterizare
    condimente expirate
    carne porc cu modificari organoleptice (aspect, miros), transmite instituția.

Citește integral pe Info Sud-Est.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Să dea ANPC o raită și prin târgurile de Crăciun din București. Azi am fost la cel din fața Operei și vindeau produse din carne expuse direct pe tarabă, fără vitrină frigorifică, fără nimic. Tobă, șoric, șuncă, la 13 grade. Dar dacă au clienți, ce să mai zici? Cumpără unii ouă de la comercianți stradali, din ligheane ținute pe trotuar, în miezul verii.

  2. A picat examenul de luat șpagă, dacă il lua, nu le mai inchidea șandramalele mafioților.
    Interesant de aflat cine le-a dat autorizatie ăstora de intoxicație in masă ?
    Era o chestie mai veche, corupția ucide, dar nu prea mai e de actualitate, lumea are alte treburi ….

  3. Nu este nimic nou. Este regula acestor afaceri unde se da șpagă pentru loc și apoi se scoate pârleala de la clienții naivi și copiii lor.