G4Media.ro

Sondaj Inscop: Slaba pregătire și dezinteresul unora dintre profesori e principala problemă…

Foto: School photo created by freepik - www.freepik.com

Sondaj Inscop: Slaba pregătire și dezinteresul unora dintre profesori e principala problemă a sistemului de educație

53,6% dintre respondenții unui sondaj realizat în octombrie de Inscop indică slaba pregătire și dezinteresul unora dintre profesori drept una principalele trei probleme ale sistemului românesc de educație. Următoarele două mari probleme sunt abandonul școlar în rândul copiilor din medii defavorizate ( 45,1%) și lipsa de disciplină a elevilor (41%).

Accesul dificil al copiilor din rural la educație de calitate este menționat de 35,4% dintre participanții la sondaj, programa școlară încărcată de 33,2%, iar lipsa dotărilor din școli de 26,1%. Lista problemelor este continuată de încurajarea meditațiilor private (19,7% dintre respondenți alegând această variantă de răspuns), numărul mare de elevi dintr-o clasă (17,5%) și modul de evaluare a elevilor (15,3%).

61,6% dintre cei intervievați în octombrie 2022 sunt de acord cu afirmația ”Părinții din ziua de azi nu acordă suficientă atenție educației copiilor la școală”, în timp ce 34,7% își exprimă dezacordul, iar 3,7% nu știu sau nu răspund.

Tot în octombrie 2022, 88% dintre respondenți sunt de acord cu afirmația ”Educația școlară este cel mai bun mijloc de a reuși în viață”, în timp ce 11,5% își exprimă dezacordul, iar 0,5% nu știu sau nu răspund.

Întrebați în octombrie 2022 care cred că sunt cele mai importante 5 calități pe care părinții ar trebui să le transmită copiilor lor dintr-o listă predefinită, 74% dintre respondenți aleg varianta ”să fie responsabil”, 69,4% toleranță și respect față de alții, iar 67,4% ”să fie muncitor”. 44% menționează independența, 38,9% ”să fie ascultător”, 38,7% creativitate, 37,5% credința religioasă. 33,3% cred că este important ca părinții să le transmită copiilor să fie cumpătați/ să economisească, 25,9% determinare/perseverență, 27,6% generozitate, iar 26% exprimarea propriei personalități.

Întrebați în octombrie 2022 dacă și-ar încuraja copilul să devină profesor de școală, 25,4% dintre cei intervievați răspund că în mod sigur nu, 15,7% probabil nu, 28,7% probabil că da, 26,7% în mod sigur da. Ponderea non-răspunsurilor este de 3,6% din total eșantion.

Datele au fost culese de Inscop în perioada 26 septembrie – 4 octombrie 2022 prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului fiind de 1200 de persoane, reprezentativ pe categoriile sociodemografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.53 %, la un grad de încredere de 95%.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Merita o mărire de salariu .

  2. Slaba pregatire a profesorilor din preuniversitar incepe cu momentul in care acestia urmeaza pregatirea universitara.
    In universitati, de stat sau private, o buna parte dintre cadrele didactice nu au ce cauta. Cred ca 90% din concursurile didactice pentru titularizare sunt simulacre de concursuri pentru ca ajung sa obtina titularizarea numai acele persoane care au merite in orice alte privinta, mai putin in ceea stiintifica. Adica sunt titularizare numai persoane care sunt agreate de anumite cercuri, care au recomandare de sus ori care sunt docili executanti. Altfel, acele cadre didactice sunt de multe ori mai slab pregatite decat studentii pe care ii au la curs/seminar. Uiteati-va pe anunurile pentru concurs: la cate dintre concursuri se inscrie inscrie mai mult decat un candidat? Aproape la niciunul pentru ca se stie: nu are niciun sens sa te inscrii la concursurile de titularizare in invatamantul superior daca n-ai primit asigurari ca acel post e pentru tine. Mai sunt unii care se inscriu, pe ici pe colo, dar acestia sunt naivii care nu au inteles acest sistem cu dedicatie.
    Aici este puroiul si de la slaba pregatire a cadrelor didactice universitare pleaca incompetenta cadrelor didactice din preuniversitar.

    • Si mai uitati-va la un indicator pentru ceea ce inseamna sistemul universitar ca piata a muncii complet necompetitiva: retelele de nepotism. Cate familii sunt in invatamant? Fara sa am la baza o statistica, intuitia imi spune ca nepotismul in invatamantul universitar daca nu este majoritar din punct de vedere cantitativ, este in orice caz decisiv in ceea ce priveste accesul la aceasta „piata” a muncii. Cat timp nu esti agreat de o astfel de retea de familie (feudala), nu exista nicio sansa.

    • Habar nu ai cum se dă concursul de titularizare!…
      Toată materia de facultate, plus pedagogie, plus metodică!
      Se da pe o listă de posturi, se dă secretizat, se ocupă în ordinea posturilor!…
      Îți dai cu părerea ascunzând frustrări față de profesori și mai ales fața de titulari! Te-ai cântărit cândva și au arătat cât valorezi?

  3. A definit cineva ce inseamna „efort comun”?
    Cei mai slabi angajati sunt sefii din inspectorate care nu stau acolo pentru salariul lunar incasat si educatorii muncitori care doar pentru salariu sunt acolo, insuficient cum e…

  4. Willkommen im gebildeten Rumänien !

  5. Tristul adevăr, din păcate.

  6. Sef de promotie la cibernetica vinde covrigi la metrou la victoriei in timp ce la catedra se afla analfabet intrecut de studenti!viitor de aur!!!

    • Atât poate șeful de promoție la cibernetică, să vândă covrigi? La care catedră se află un analfabet funcțional, la toate catedrele din țară? Și altă slujbă în domeniu nu a mai găsit, cel mai bun din an fiind?
      Cred că ați inventat o poveste.

  7. „Slaba pregătire și dezinteresul e principala problemă” a tuturor sistemelor PUBLICE din Romania: Educatie, Sanatate, Adminsitratie publica, Politie, Armata, Justitie!
    TOATE Rapoartele Comisiei Europene emise anual, dupa aderarea la UE, au identificat CAUZA dezastrului la absorbtia fondurilor de la UE: Slaba CAPACITATE Adminsitrativa a Romaniei!
    Scrie negru pe alb!
    Din 2017 pana azi NU s-a schimbat nimic in bine din acest pdv!!!

  8. Cauza este data de zecile de universitati cu facultati ca firme de diplome si de masterate pedagogice de doi lei. Numai cate mii de profesori a dat univ. Spiru Haret. Dar ii da cineva afara pe acesti profesori prost pregatiti, nimeni ?!!

  9. Asa am zis si eu la inceput. Dar gandeste-te daca nici ei nu ar fi interesati cine urmeaza dupa ei? Nu cumva cei fara nicio diploma? In caz ca nu stiai, cineva trebuie sa predea iar dupa toate examenele de titularizare pt cei cu studiii mai este un ultim examen la inceputul lunii septembrie pt cei fara studii superioare! Iar posturile ramase neocupate pot fi obtinute de acestia!
    Atata timp cat aceasta meserie este si prost platita si foarte stresanta (haosul si presiunea exercitata de inspectorate) nimeni intreg la minte nu va fi atras de asa ceva….
    Absolventii de facultati onorabile vor merge evident in mediul privat! Raman psudo-absolventii de spiru sa predea pana atunci! Repet, in conditiile acestea, e bine ca ii avem si pe acestia…

  10. Cat de idot să fii sa spui că e slabă pregătirea profesorului??? Ai intrat la ora de curs tov. Jurnalist care ai publicat acest simulacru de sondaj? Ai văzut ce fac elevii în clasa de curs ,cum se comportă,cum vorbesc cu profesorul, bunul simț NU mai există! Nu ii interesează ,in marea majoritate decât să distracție și telefonul,și întâlnire cu amicii, atât!! Sunt foarte puține clase și scolii unde profesorul își poate ține ora în condiții normale!!! Deci de ce vorbim??? Ne trezim vorbind aiurea! Hai să dăm în profesorii,că elevi sunt sfinți!!! Vai de capul vostru de dezinformator!

  11. Sunt intr_u totul de acord! ISJ îl și directorii veghează împreună lipsa de performanta și servilismul, obedienta.Nu contează interesele elevului că cine vrea mai mult caută meditatori industriali ! Da, avem industrie!

  12. Deci un articol de doi lei .creat să dezinformeze și să destabilizeze situația în educație!!! Rușine! Articolul făcut doar că să își ia un ban jurnalistul!

  13. Nu mai spuneți! Cât mă bucur că am găsit acest articol astăzi. Mâine îmi dau demisia din școala în care predau după ce astăzi am fost atacată de un elev. Initial a vrut sa ii scoată ochii colegului în baie (copilul își făcuse și arma dintr-un stilou și un breloc), dar pentru că nu l-am lăsat s-a năpustit asupra mea (eu eram de serviciu pe școală). Ce pot sa zic ? M-am pregătit cinci ani de zile ca să fiu bătută de un copil de clasa a V-a, pentru ca parintii refuză să creadă că și copiii lor pot avea probleme. Am noroc că am scăpat cu câteva vânătăi. Maine plec eu, după ani de munca în care am fost bursiera și în care am fost unul dintre cei mai buni din generația mea. Poimaine altcineva. Sunt tânăra și chiar am iubit școala și meseria aceasta, dar din păcate, nu ma mai simt în siguranță după ziua de astăzi. „Sigur ca profesorii nepregătiți sunt cea mai mare problema a sistemului”.