G4Media.ro

Trei persoane, reținute pentru pornografie infantilă / Una dintre victime ar fi…

Sursa foto: Pixabay

Trei persoane, reținute pentru pornografie infantilă / Una dintre victime ar fi un bebeluș de 1 an și 6 luni

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a 3 inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă în formă agravată, anunță DIICOT într-un comunicat. Potrivit sursei citate, în cauză s-a reținut că, în perioada 2021 – 2022, doi inculpați au filmat actele de natură sexuală (viol și agresiune sexuală) săvârșite asupra/cu persoane vătămate minore (cu vârste cuprinse între un an și 6 luni și 15 ani), parte dintre acestea aflate în îngrijirea unuia dintre inculpați.

În sarcina celor doi inculpați a fost reținută varianta agravată a infracțiunii de pornografie infantilă, respectiv fapta a pus în pericol viața minorului.

Cu privire la cel de-al treilea inculpat s-a reținut că acesta a procurat și deținut, prin intermediul unei aplicații de comunicare, materiale pornografice cu minori.

Potrivit DIICOT, doi dintre inculpați au fost condamnați anterior pentru comiterea infracțiunii de pornografie infantilă. Cei trei inculpați se află în stare de arest preventiv și în altă cauză, în care sunt cercetați pentru comiterea de infracţiuni referitoare la viața sexuală.

În cursul zilei de 25 octombrie 2022 a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timișoara cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv față de cei trei inculpați, fiind emise mandate de arestare preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Timișoara – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Ne meritam bomba nucleara, unii dintre noi.